"E ste foarte important să te rogi pentru tine, dar și mai important este să te rogi pentru alții. Atât de important, că în limba greacă există două cuvinte deosebite pentru rugăciunea obișnuită: rugăciunea pentru tine însuți și rugăciunea pentru altul. Există acea icoană, a Dreptului Judecător, care are de o parte și de alta pe Maica Domnului și pe Sfântul Ioan Botezătorul și care se cheamă Deisis. Deisis este numele Maicii Domnului în această ipostază de rugătoare, cea care, la Judecata de Apoi, se roagă pentru noi către Fiul său. Așa încât a te ruga pentru altul este mai mult decât recomandat. Avem exemple în Evanghelie, ca, de pildă, cazul paraliticului care a fost adus la Iisus în casă de către patru prieteni, pe targă și, pentru că nu au putut să ajungă la Iisus din cauza mulțimii care înconjura casa, atunci s-au urcat pe acoperișul ei și acolo, prin acea spărtură, care exista în orice casă romană sau israelită, l-au lăsat pe funii, așa cum lăsăm noi mortul în groapă, în f...

  "V iața și învățătura Sf. Părinți, într-o măsură oarecare, se aseamănă cu grija dinafară a oamenilor pentru trebuințele cele necesare trupului; căci cel ce a deprins fel de fel de dibăcii și de meșteșuguri, capătă prin ele toate cele trebuincioase pentru viața lui; altul care se ocupă stăruitor cu plugăritul în toate formele lui, capătă tot ce-i trebuie casei lui; iar unii dintre cei chibzuiți, în locul unora sau altor meșteșuguri, își cumpără o corabie sau o vie și de la ele capătă tot ce doresc, fără alergătură și necazuri, care uneori se petrec în viață, din pricina unei îndeletniciri nereușite și greșite cu meșteșugul. L a fel cu aceasta se întâmplă și în viața cea duhovnicească: unii dintre Sfinții Părinți, ținând seama de neputințele celor ce vin pentru întâia dată la monahism, le rânduiesc lor împreună cu lucrarea poruncilor lui Hristos, o cântare îndelungată a psalmilor, canoanelor și troparelor, statornicite de Duhul Sfânt, spre slavoslovia lui Dumnezeu și pravilă pent...

Că „omul trebuie să se retragă în cetatea dreptei socoteli” e scris în Scrierea despre Botez a Sfântului Marcu Ascetul și, tot acolo, că acolo mintea ca preot trebuie să slujească pe masa sfântului altar, care este inima. Inima e masa sfântului altar în om, mintea e preotul care slujește la masa inimii, iar aceasta se realizează atunci când omul a intrat în cetatea dreptei socoteli, când a ajuns la un echilibru, când a ajuns la o stare sufletească care favorizează prezența lui Dumnezeu și, mai ales, simțirea prezenței lui Dumnezeu. Că nu-i destul să știi că Îl porți pe Hristos în inimă, dacă nu-L și simți. Dacă nu simți prezența Lui, înseamnă că inima nu e simțitoare. Zic Părinții cei duhovnicești că ne-simțirea este cea mai gravă consecință a păcatelor. Ajungi la un fel de bătucire a lăuntrului și nu mai simți prezența lui Dumnezeu, nu te simți în fața lui Dumnezeu, nu simți că Dumnezeu e de față, nu simți că Dumnezeu vine către tine prin cuvântul Său, nu simți că Domnul Hristos îți v...

  "Lupta noastră nu este împotriva trupului și sângelui, ci împotriva începătorilor și stăpânilor, și stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății celei de sub ceruri“. (Ef. 6, 12) O stașii unui împărat pământesc poartă sabie, fiind gata și iscusiți pentru a lupta cu vrăjmașii; însă o astfel de sabie poartă și cei ce nu sunt ostași, numai din obișnuință, iar nu ca să se pregătească de luptă și neștiind chiar cum trebuie să se lupte împotriva vrăjmașilor. Cele spuse sunt cu totul asemănătoare cu războiul nostru cel duhovnicesc, despre care va fi acum cuvântul. Căci tot cel ce se leapădă acum de lume și ajunge monah, primește odată cu aceasta și sabia duhului, ca un ostaș al lui Hristos și iese la luptă împotriva duhurilor răutății. Deci lui îi sunt adresate cuvintele din ceasul tunderii: „Primește, frate, sabia duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, purtându-l pe buzele tale, în minte și în inimă și neîncetat: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!“ ...

  "D e Părinții cei din vechime ai Bisericii, foarte mult se apropie nevoitorul rus Cuviosul Serafim de Sarov, care și după sfințenia vieții sale și după nevoințele și ostenelile sale mari, se arată în zilele noastre cele slabe, „ca unul din cei de demult“. De aceea, povețele lui despre lucrarea lăuntrică și despre rugăciunea lui Iisus eu socot potrivit să le înglobez în convorbirea de față. Î n descrierile vieții Cuviosului Serafim, noi găsim „Povețele lui cele duhovnicești“ privitoare la diferite laturi ale vieții duhovnicești și monahale, din care noi și împrumutăm învățăturile lui despre luarea aminte și despre rugăciune, folosindu-ne de cartea „Povestire despre viața și nevoințele celui întru fericită pomenire părintelui Serafim, ieromonahul și zăvorâtul sihăstriei din Sarov.“ (Ed. 3-a, Moscova, 1851). C uviosul Serafim, mai întâi de toate cere o credință tare, neclintită și fierbinte în Dumnezeu și învățătura lui cea dintâi este învățătura „despre Dumnezeu“, care e temelia...

  "D e la Cuviosul Efrem Sirul trecem la marele egumen al Muntelui Sinai, Cuviosul Ioan Scărarul. 1 „Luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale și când mintea e risipită, adun-o, căci de la începători Dumnezeu nu caută o rugăciune fără risipire. De aceea nu te mâhni, când ți se risipesc gândurile, ci îndrăznește și neîncetat adună-ți mintea, căci gânduri nerisipite au numai îngerii“ (Cuv. 4, Q 92). „Celor ce stau la rugăciune, acest duh viclean le reamintește despre treburile necesare și întrebuințează orice vicleșug numai ca să ne abată de la convorbirea cu Dumnezeu, printr-un prilej oarecare potrivit“ (Cuv. 13, Q 7). „Lovește-i pe potrivnici cu numele lui Hristos Iisus, căci nu este armă mai puternică nici în cer, nici pe pământ“ (21, 7). „De la rădăcina și maica cea rea răsare cel mai rău pui, adică de la spurcata trufie se naște hula cea nespusă. Acest lucru nu e ceva de mică însemnătate, ci cel mai cumplit dintre vrăjmașii și potrivnicii noștri. Și ceea ce e încă mai...

Langa dogoarea blanda si casnica a sobei, parintele povesteste. E un om cu adevarat minunat, un batran cuminte si fara ascunzis. In jur, iradiaza ocean de liniste. Nimic din asprimea si indarjirea monahilor certati cu lumea nu i se citeste pe fata. Parintele Nil e un mare sentimental. Cand vine vorba de maica Serafima, ochii i se umezesc de indata. Se vede ca o admira, ca o priveste ca pe un om providential, un om al lui Dumnezeu. Sfintii Parinti spun ca adevaratii ctitori de biserica imprumuta lui Cristos mainile lor, pentru a implini lucrarea. Pentru Marcus, maica Serafima a dat tot-ravna, suflet si credinta, cersind prin gari si biserici, rabdand umilinte si cuvinte grele sau muncind pana la epuizare, cot la cot cu barbatii, numai sa vada reinaltat vechiul schit al romanilor din Covasna. Marcusul e al ei si al strabunicii sale, Suzana, batrana care a calugarit in bordei, sfintind locul viitoarei manastiri, cu un ceaslov si rauri de lacrimi, spre a implini astfel o porunca primita de...

Înainte de a pleca în Banat, Sfântul Cleopa, care avea 28 de ani, a mers la părintele Vichentie să îi ceară sfat, știind că posibilitatea revederii era destul de mică. Ultima întâlnire dintre cei doi a fost consemnată de Arhimandritul Ioanichie Bălan în Patericul Românesc. Preacuvioase părinte, în curând vei pleca de la noi şi nu ne vom mai vedea în viaţa aceasta. Spune-ne ultimul cuvânt de folos. Iar părintele Vichentie, punându-şi mâna pe grumazul părintelui Cleopa şi cu cealaltă lovind uşor in masă, a zis: – Ascultă, mata, părinte Cleopa, ascultă  ce-ţi spune popa. Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi se va părea matale c-ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare! – Dar până când, părinte Vichentie? – Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! ...

  Alți zece ani şi-a făcut culcuş în munţi, prin Cheile Sohodolului, unde se văd şi acum peşteri de sihaştri, şi prin alte părți, până și in munții Vrancei. Dar tot l-a prins Securitatea de vreo două ori. Până la urmă i-a dat drumul, căci l-au crezut un exaltat, care nu e în stare să răscoale lumea. " L-a omorât Securitatea și poate tot ea l-a furat din mormânt" Despre sfârşitul pământesc al părintelui Nil ştie ceva mai multe fostul preot al satului, părintele Ion Nistoran, acum bătrân şi bolnav el insuşi. Când a fost hirotonit şi trimis în parohie, i s-a spus să nu-l lase să slujească vreodată pe părintele Nil, că e caterisit. Dar părintele Nil nici nu l-a ispitit cu aşa ceva. Pr. Nistoran îşi aminteşte că a avut de câteva ori lungi discuții teologice cu părintele Nil şi a rămas profund impresionat de cultura acestuia. "Nu era un ciudat, aşa cum il credeau unii, ei un om pătruns de duhul sfänt. Când vorbea de Dumnezeu părea că zboară. Avea cuvânt de foc. Nu mi s-a plâns...

L-am cunoscut pe Parintele Antim la Manastirea Secu, unde eram vietuitor ca monah si preot, dupa perioada de detentie. Pentru mine, Parintele Antim a fost modelul de desavarsire monahala, cel mai imbunatatit dintre monahii pe care i-am cunoscut, iar povatuirea si rugaciunea lui tainica le simt si acum. Parintele Antim a fost o personalitate deosebita pentru monahismul nostru, mai ales pentru cel din Moldova, pentru ca a dus o viata foarte cumpatata, de infranare desavarsita si de o singuratate aparte, de izolare, dar in acelasi timp si de comunicare. Era iubitor de tacere si considera ca vorba mai mult ucide decat foloseste. Dar in acelasi timp era un suflet jertfitor, iubitor de lume, de oameni, poate mai mult decat putem noi intelege; el ii iubea rugandu-se pentru ei. sursa: Parintele Justin Parvu

  "Mintea care fuge de cele din afară și se adună în cele din lăuntru revine la sine însăși. Pe urmă se unește cu cuvîntul pe care-l are în chip firesc în cugetarea sa și, prin cuvîntul pe care-l are în chip ființial, se unește cu rugăciunea, iar prin rugăciune urcă la cunoștința de Dumnezeu, cu toată puterea și simțirea ei iubitoare. Atunci pofta se duce de la trup și toată simțirea iubitoare de el își încetează lucrarea, iar cele frumoase ale pămîntului se arată neatrăgătoare. Căci sufletul, aruncînd înapoia sa toate ale trupului, pornește pe urma frumuseții lui Hristos 85 , umblînd după ea cu faptele cuviinței și curăția cugetării și cîntînd: «Aduce-se-vor Împăratului fecioarele pe urma Lui» (Ps. 44, 16). Închipuindu-și pe Hristos și văzîndu-L, sufletul zice: «Am văzut de mai înainte pe Domnul înaintea mea, că de-a dreapta mea este» (Ps. 15, 8). Lipindu-se de Hristos prin dragoste, el strigă: «Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea» (Ps. 37, 9). Ațintindu-și privirea purure...

  "Cînd auzi că Hristos, pogorîndu-se în iad, a izbăvit sufletele ținute acolo, nu socoti că sînt departe acestea nici de cele ce se săvîrșesc acum. Socotește că mormîntul este inima și acolo stau îngropate gîndurile și mintea, cuprinse de întuneric adînc. Deci vine Domnul la sufletele care strigă către El în iad, adică în adîncul inimii, și acolo poruncește morții zicînd : Dă afară sufletele încuiate, care Mă caută pe Mine cel ce pot să le izbăvesc, apoi rostogolind piatra cea grea care zace asupra sufletului, deschide mormîntul, învie pe cel mort cu adevărat și izbăvește sufletul încuiat din închisoarea fără lumină. 117. Se întîmplă, zice, adeseori să-ți șoptească satana în inimă și să-ți spună : știi toate relele cîte le-ai f ă c u t ; sufletul tău s-a umplut de fărădelegi, s-a îngreunat de multe și cumplite păcate. Să nu-ți rămînă ascuns că el face aceasta ca să te împingă la deznădejde pe motiv de părută smerenie. Căci de cînd a intrat prin neascultare răutatea, a avut intr...

  "Ș i așa 86 îi dăruiește Domnul Dumnezeu aceluia plînsul fericit sau porunca a doua. «Fericiți, zice, cei ce plîng» (Matei 5, 4), adică bine este a se plînge cineva pe sine însuși și pe aproapele din dragoste și rîvnă. Ε ca cel ce plînge pentru un mort sub puterea gîndurilor înfricoșătoare, dinainte de moarte, pentru cele ce vor fi după moarte. El suspină din adîncul inimii și în tînguire multă, negrăită. Și nu se îngrijește nici de cinste, nici de necinste, ci disprețuiește chiar viața însăși, ba uită adeseori și de mîncare, din durerea inimii și a tînguirii neîncetate. În felul acesta harul lui Dumnezeu și Maica de obște a tuturor îi va dărui lui blîndețea și începutul urmării lui Hristos, adică a treia poruncă, cum a zis Domnul : «Fericiți cei blînzi» (Matei 5, 5). Unul ca acela se face întărit ca o stîncă și nu mai e clintit de nici un vînt sau val al vieții, ci e pururea la fel, în prisosință și în lipsă, în bună stare, în cinste și în ocară. Și simplu vorbind, în orice lu...

  În convorbirile sale du­hov­nicești cu viețuitorii schitului românesc, dar și cu pelerinii care „cercetau” Sfântul Munte Athos, părintele Petroniu Prodromitul identifica un adevărat „alfabet duhovnicesc”, simplu și având la bază cele mai simple reguli ale vieții duhovnicești, exprimate în cultivarea unor virtuți generale: postul, privegherile și ostenelile trupești. Referindu-se, mai întâi, la numele de „creștin”, pe care îl purtăm, duhovnicescul părinte atho­nit arăta că „la Botez primim două nume. Fiecare din noi purtăm un nume, dar cine știe că la botez noi primim nu unul, ci două nume? Unul este numele de botez propriu-zis: Ion, Vasile, Maria ș.a., pe care fiecare îl prăznuiește la vremea cuvenită; mai avem însă un nume de obște, de care dacă ne-ar întreba cineva, puțini am ști să-l spunem și pe care nu-l prăznuim niciodată. Sfânta Biserică însă a rânduit pomenirea lui chiar astăzi, 1 ianuarie - ziua numelui Mântuitorului ­Iisus Hristos. Or, toți cei care au crezut și cred în...

  I ar felurile înțelepciunii 95 sînt patru : chibzuința, sau cunoștința lucrurilor ce trebuie sau nu trebuie făcute 96 și privegherea minții ; neprihănirea, care stă în păstrarea sănătoasă a cugetului, ca să se poată înfrîna de la orice lucru, cuvînt și gînd ce nu place lui Dumnezeu ; bărbăția, sau tăria și stăruința (rezistența) în ostenelile încercărilor celor după Dumnezeu; dreptatea, adică împărțirea care dă tuturor la fel. Aceste patru virtuți generale se nasc din cele trei puteri ale sufletului, astfel : din cugetare sau minte, două : chibzuința și dreptatea, sau dreapta socoteală ; din partea poftitoare, neprihănirea ; și din iuțime, bărbăția. Și fiecare stă la mijloc între două patimi potrivnice firii. Chibzuința are deasupra prea multa socotire 97 , iar dedesubt nechibzuința ; neprihănirea are deasupra nesimțirea, iar jos, desfrînarea ; bărbăția, sus cutezanța nesocotită, jos lașitatea ; dreptatea, sus voința de a avea prea puțin, iar jos voința de a avea prea mult 98 ....