" S copul vieții noastre este să devenim desăvârșiți și sfinți, să ne dovedim fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai Împărăției cerurilor. Să luăm aminte ca nu cumva, pentru această viață trecătoare, să ne lipsim de cea viitoare și ca, din pricina grijilor și preocupărilor vieții, să neglijăm scopul vieții noastre. Postul, privegherea și rugăciunea, prin ele însele, nu aduc roadele dorite, pentru că acestea nu sunt scopul vieții noastre, ci sunt mijloacele prin care ajungem la acest scop. Împodobiți-vă făcliile sufletului cu virtuți. Nevoiți-vă să lepădați patimile sufletului. Curățiți-vă inima de orice întinăciune și păstrați-o curată, pentru ca Domnul să vină și să Se sălășluiască în voi și pentru ca Duhul Sfânt să vă umple de darurile Sale dumnezeiești. Copiii mei iubiți, toată preocuparea și grija voastră să fie pentru acestea. Acestea să fie scopul și dorința voastră neîncetată. Pentru acestea să vă rugați lui Dumnezeu. Să-L căutați în fiecare zi pe Domnul, dar înlăuntrul in...