"Iubiții mei frați și surori, deschideți-vă inima, pentru ca Duhul Sfânt să însemneze într'însa chipul lui Hristos. Veți fi atunci puțin câte puțin în stare a purta înlăuntrul vostru și bucuria, și durerea, și moartea, și învierea.  Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui.  Priviți mărețul tablou pe care Dumnezeu ni-l dezvăluie în facerea cosmosului, în facerea omului după al Său chip și asemănare. Ceea ce căutăm noi nu se mărginește la mărunta noastră viață de zi cu zi; este vorba de a fi cu Dumnezeu și de a agonisi înlăuntrul nostru viața în toată deplinătatea sa, și cosmică, și dumnezeiască.  Noi trebuie să împreunăm în viziunea noastră duhovnicească ființa cosmică și Ființa Dumnezeiască, făcutul și nefăcutul.  «Întru început era Cuvântul». Fără El nimic nu există din ceea ce este. Zi de zi avem dureroasa experiență a vieții jalnice în trupul nostru. Și totuși sântem făuriți...

  "În genunchi vă rog: întoarceți-vă la Dumnezeu! Lumea ca Emaus. Probabil cea mai uriașă pericopă din Evanghelii, cea care mă fascinează până la lacrimi, e scena călătoriei spre Emaus. Doi ucenici, Cleopa și Luca, merg la un sat numit Emaus, în după amiaza duminicii Învierii Domnului. Erau îngreuiați de durerea pierderii Învățătorului lor. Văzuseră Crucea grea pe care murise Mântuitorul, simțiseră piroanele în inimile lor, simțeau în nări mirosul de sânge, îi ardeau lacrimile care le-au curs din ochi. Simțiseră durerea uriașă a Celui ce desființa durerile celor bolnavi, auziseră hulele cumplite către Cel ce făcuse surzii să audă. Priviseră neputincioși cum și-a dat sufletul Rabbi, L-au văzut murind pe Cel ce striga morții din groapă și le da viață. Erau descumpăniți, speriați, îngroziți. Împărăția vieții și a iubirii pe care o predicase în mii de feluri Iisus se prăbușise pe Golgota. Toată bucuria miilor de vindecări se cufundase în noroiul adânc de la poalele Crucii. Cu capetele...

     "Pune, Doamne, strajă gurii mele, Să nu arunc în jur cuvinte grele, Să nu duc de colo colo vorba, Să nu mă bag unde nu-mi fierbe ciorba, Să nu rostesc cuvinte de rușine, Să nu mă pierd în laude de sine, Să nu mă cert, să nu blestem cu ură, Să nu înțep cu vorbele-mi din gură, Să nu le judec altora căderea, Să nu vorbesc când trebuie tăcerea, Să nu încerc să-mi etalez știința, Să nu-mi reneg de frică, vai, credința.. Să nu vorbesc când nimeni nu m-ascultă, Să nu mă pierd în vorbărie multă, Să nu dau lecții când nu mi se cere, Să nu hlizesc când alții simt durere, Să am pe buze ce am și în minte, Să nu amestec fiere în cuvinte, Să nu înțep prin vorbe ca urzica, Să nu vorbesc, fără să spun nimica, Să nu mă laud, inventând istorii, Să nu îmi plictisesc conlocutorii, Să nu le iau cuvintele din gură, Să nu-i scârbesc, vorbind peste măsură, Să nu vorbesc pe nimeni pe la spate, Să nu-i îndemn pe alții la păcate, Să nu strecor în suflete-ndoială, Să nu vorbesc din pură lingușe...

    "  Cei ce iubesc frumuseţea vieţii acesteia şi se desfătează cu îndulcirea ei, ca şi cei ce cinstesc mai mult cele stricăcioase şi slabe, decât pe cele ce vor să fie şi nestrămutate, asemenea sunt unui om, care avea trei prieteni, din care, pe doi mult îi cinstea şi se ţinea de dragostea lor, până şi la moarte se silea pentru dânşii şi la primejdie a intra, pentru ei era gata, iar pentru al treilea, multă nepurtare de grijă avea, nici la cinste, nici la dragoste cuvioasă, pe acela, vreodată, învrednicindu-l, ci puţină şi de nimic şi făţarnică dragoste avea către dânsul. Iar, într-una din zile, au venit nişte înfricoşători şi groaznici ostaşi, sârguindu-se cu multă grabă ca să-l ducă pe acela la împărat, să dea seamă pentru o datorie de mulţi talanţi. Deci, nepricepându-se acela, căuta pe cineva ca să-i ajute lui la acea judecată straşnică a împăratului. Drept aceea, a zis către cel mai întâi, decât toţi şi mai de aproape prieten al său: "Acum, cu adevărat, îmi trebuie...

  "A ceste trei mucenițe, Agapia, Hionia și Irina, erau surori și au trăit pe vremea crudului împărat Dioclețian, în părțile Tesalonicului. Părinții lor erau închinători la idoli, dar ele își închinaseră viața pentru dragostea lui Iisus Hristos, ca și învățătorul lor, Sfântul preot Zoil. D eci, fiind prinse, cele trei surori au fost aduse înaintea dregătorului Sisinie. Cu multe ispitiri și amenințări le îndemna el să jertfească idolilor, dar sfintele fecioare îl înfruntau cu îndrăzneală, într-un singur glas, zicând că ele preamăresc pe Domnul Hristos și se simt fericite să-și dea viața pentru El și că nici o clipă, nu se gândesc să se închine la idolii păgânilor. Deci, făcându-i-se milă de tinerețea și frumusețea lor, dregătorul le-a trimis în temniță, pentru răzgândire, dar sfintele fecioare au rămas statornice în credința lor. Î nfuriat de dârzenia împotrivirii lor, Sisinie a poruncit ca Agapia și Hionia să fie arse de vii. În cântece de laudă și de mulțumire, cele două feci...

„Şi mă tânguiesc a mă vedea astfel. Și când tânguirile mele mă istovesc de tot, aducându-mă în pragul morții, neputincios atârnând deasupra hăului întunecat, atunci, într-un chip de neînțeles, vine o subţire iubire dintr-altă lume și, dimpreună cu ea, Lumina”.  Aici Cuviosul Sofronie vorbește despre stări necunoscute majorităţii credincioşilor. Când omul, în avântul unei pocăinței nemângâiate, Îi oferă lui Dumnezeu plânsul și jertfa lui până la capăt, el suferă o oarecare moarte. Dar atunci, după cum mărturisesc sfinţii, o adiere lină de iubire dintr-o altă lume se pogoară peste el ca Lumină. Adică, atunci când plânsul pocăinţei atinge ultima limită, aceasta i se socoteşte omului ca o jertfă desăvârșită, încredințându-L, pe Dumnezeu de dorinţa făpturii Sale de a fi a Lui pentru totdeauna. Mai degrabă, omul a răbdat o asemenea durere, încât de acum este mort față de lume și nimic nu-l mai poate clinti în hotărârea de a-l aparţine întru totul Domnului.  Întreaga nevoință a creșt...

Avva Eusebie, presbiterul lavrei Raitului ne spunea când ne-am dus la el că un drac, îmbrăcat în haină de călugăr a venit în chilia unui bătrân. A bătut la ușa lui. Bătrânul a deschis și i-a zis: - Roagă-te!  Dracul a răspuns: - Acum și pururea și-n vecii vecilor, amin!  Bătrânul i-a zis din nou: - Roagă-te! Dracul a răspuns iarăși: Acum și pururea și-n vecii vecilor, amin! Bătrânul i-a spus: - Fii bine venit, dar roagă-te și spune: "Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor, amin". Când a spus bătrânul aceste cuvinte, dracul s-a făcut nevăzut ca alungat de foc.  Sursa:  Limonariul s au livada duhovnicească,  Ioan Moschu, Evcrata.  CAPITOLUL 119.  Pateric. 

- Părinte, odată ne-aţi vorbit despre bunica Sfinţiei Voastre...  - Bunica mea era foarte vitează. Avea întotdeauna cu ea, pentru siguranţă, un iatagan. Vezi, femeie văduvă cu doi copii, cum s-o scoată la capăt cu tur. cii? Ani grei!... Toţi se temeau de ea. Era ca un voinic. Odată, un hoț s-a dus să fure noaptea dintr-o vie ce era aproape de cimitir. Şi pentru ca cei care îl vor vedea să se teamă de el, s-a îmbrăcat cu o cămaşă albă până jos. Apoi a intrat în cimitir, aşa cum era cu cămaşa cea albă, şi umbla printre morminte. Atunci s-a întâmplat să treacă pe acolo bunica mea. Hoțul, de îndată ce a văzut-o s-a trântit la pământ făcând pe mortul, ca s-o înfricoşeze şi să creadă că este stafie. Aceea însă s-a apropiat de el şi i-a spus: „Tu, dacă ai fi fost om bun, ai fi putrezit în pământ”. Și scoțând iataganul a început să-l lovească cu mânerul până ce l-a secătuit în bătaie. Nici nu ştia cine era. După aceea a auzit în sat că este schilodit cutare şi numai astfel a aflat cine a f...

  "I coana Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov” Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost pictată în anul 1658 de către iconograful Grigorie Dubenski (care a intrat mai apoi în monahism, luând numele de Ghenadie). Î n anul 1662, din icoana Maicii Domnului au curs lacrimi timp de opt zile (16-24 aprilie). În același an, tătarii au atacat și devastat Cernigovul. La miezul nopții au atacat Mănăstirea Sfânta Treime, intrând în biserică au răsturnat toate icoanele și au luat toate podoabele, dar icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a rămas neatinsă. O putere nevăzută i-a izbit pe necredincioși, împiedicându-i să se atingă de sfânta icoană. După aceea, Împărăteasa Cerului nu le-a permis inamicilor să intre în peștera Sfântului Antonie al Peșterilor. Aici erau adăpostiți frații din mănăstire de frica tătarilor. Imediat după tentativa lor de a intra și în peșteră, tătarii au avut o vedenie de care s-au îngrozit, fugind de îndată din acele ținuturi. M inunea săvârșită d...

 Ce poate fi mai usor decât a repeta aceleaşi cuvinte ale unei scurte rugăciuni ? În practică însă s-a constat că, de fapt, nu este atât de simplu. Sufletul care s-a dezobişnuit să se gândească la Dumnezeu, şi care mai înainte a trecut o viață plină de senzaţii, continuă să fie sub influența impresiilor păstrate în memorie şi percepute prin vedere, auz, miros, gust şi pipăit, mintea urmează memoriei asemenea unui rob, deoarece tot ce este înlăuntrul omului şi trebuie să fie sub conducerea minţii, incluzând şi cele cinci simțuri exterioare, predomină asupra minţii. Simţurile exterioare servesc drept călăuză a celor ce se imprimă în memorie, iar aceste impresii captivează mintea şi inima acestea fiind, în esenţă, cea mai de preț concentrare a ființei omeneşti şi fiind destinate de către Dumnezeu pentru a-l fi locaş.  Când omul se adânceşte cu mintea şi inima în impresii şi începe să se conducă conform simțurilor, atunci sufletul lui începe să ducă o viaţă inferioară celei fireş...

  "A ceastă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit în anul 1692. Înainte de a fi preamărită, icoana era așezată în Biserica închinată Sfântului Arhidiacon Ștefan, ce se afla în cimitirul din orașul Tambov. L a cererea unui creștin grav bolnav, icoana a fost luată din biserică și adusă la casa celui suferind. Acestuia i se descoperise în vis că se va vindeca de suferința sa, dacă înaintea acestei icoane se vor săvârși rugăciuni pentru el. În timp ce preotul a săvârșit Sfântul Maslu, bolnavul s-a rugat fierbinte înaintea icoanei Maicii Domnului pentru însănătoșirea sa. În mod minunat, la finalul slujbei, creștinul era vindecat. Î n ziua de 29 martie 1888, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât ca icoana Maicii Domnului din Tambov să fie trecută în sinaxar, având ca dată de prăznuire, ziua în care s-a înfăptuit minunata vindecare." Sursa: Cinstirea icoanei Maicii Domnului din Tambov!

  Dacă subliniem, cum este normal, carac-terul euharistic al adunării noastre mona-hale şi dacă Sfânta Liturghie zilnică este cu adevărat sufletul vieții din mănăstire, de unde decurg celelalte activități, nu impunem totuşi un ritm general şi uniform pentru Sfânta Spovedanie nici pentru Sfânta Împărtăşanie. Căci aceste două Sfinte Taine relevă viața personală a călugărului, care se stabileşte împreună cu părintele duhovnic. Unii pot să se împărtăşească des: de trei, patru, cinci sau şase ori pe săptămână, alții mai rar. Nu există în acest lucru o diferență de valoare, ci adaptarea la necesitățile proprii ale fiecă-ruia pentru întărirea omului lăuntric. Întrebarea despre Împărtăşania deasă, când este pusă la modul general şi abstract, ca un principiu, este o problemă falsă şi antrenează mereu răspunsuri nepotrivite, provocând certuri fără sfârşit între partizanii şi adversarii săi. Este la fel de dăunătoare împărtăşirea sistematică, pur şi simplu pentru că se asistă la Sfânta Liturg...

Cât de recunoscători trebuie să fim către Dumnezeu! Să fie viața noastră un ascunziș de taină al prezenței lui Dumnezeu, al Născătoarei de Dumnezeu, al îngerilor și al sfinților. Poate cineva se va întreba: Ce legătură au virtuțile cu sfințenia unui sfânt? Virtuțile sunt întipăriri ale umblării lui Dumnezeu, arată ce este Dumnezeu și ce dăruiește. Virtutea nu este ceva omenesc, ceva care provine de la om. Patimile vin dinlăuntrul nostru, dar virtuțile vin numai din energiile dumnezeiescului har, fiindcă și ele însele sunt energii. Dacă virtutea nu este ceva omenesc, cu cât mai mult sfințenia unui sfânt sau a unui înger și prin urmare și a unui monah? Monahul este un sfânt și un înger. Dar mai ales un înger, fiindcă îngerii, fiind înaripați, zboară. Sfinții lucrează mântuirea noastră, dăruindu-ne darurile lor prin harul lui Hristos, în timp ce îngerii pot veni la noi ipostatic ei înșiși. Ei pot să fie văzători de Dumnezeu și în paralel să se afle foarte repede lângă noi. Pentru aceea în...

   " Odată, a venit la Schit un om, care era supărat de un duh necurat.  Ș i, petrecând multă vreme acolo la Schit, n-a sim ț it nici un folos sau u ș urare. Iar unui părinte oarecare, făcându-i-se milă de dânsul  ș i milostivindu-se, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentr u el  ș i i-a însemnat, pe fa ț a lui, cu semnul cinstitei Cruci. Iar dracul, fiind foarte strâmtorat  ș i necăjit de acel părinte, i-a grăit lui, zicându-i: "Iată, că mă gone ș ti pe mine dintr-acest om, dar, să  ș tii, că, dacă mă gone ș ti de la el, eu la tine  ș i p este tine voi veni." Zis-a lui acel părinte: "Vino la mine, că eu cu bucurie te voi primi pe tine."  Ș i a ș a, necuratul duh, ie ș ind din acel om, a mers  ș i s-a lipit de acel părinte.  Ș i îndată a început a-l îngreuia  ș i a-l necăji pe el.  Ș i a ș a, doisprezece an i l-a supărat pe el, cu fel de fel de ispite, necăjindu-l. Iar bătrânul răbda  ș i se ruga lui Dumnezeu, cu prive...

“Radăcinile păcătoase, după cum ne învață Sfinții Părinți, sunt patimile.  Sistematizarea învățăturii despre patimi ne este descrisă în multe opere ale acestora. Să enumerăm câteva patimi ca exemplu: îmbuibarea pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, întristarea, grija de multe, slava deșartă, mândria. Putem să denumim aceste patimi și în alt mod. Putem să vorbim încă și despre voluptate, despre in-vidie, despre iritare, despre iubirea de cinste - însă, în linii generale, acestea sunt diferire chipuri ale patimilor ori patimi înrudite, care pot să fie desemnate cu felurite nume. Invățătura despre viața duhovnicească a omului nu este cuprinsă nicăieri cu o așa de binecuvântată plinătate, într-atât de minunat, ca la Sfinții Părinți ai Răsăritului.  Și orice creștin care vrea să ducă viață duhovnicească, și cu atât mai mult orice păstor, trebuie nu doar să ia cunoștință de ascetismul Sfinților Părinți, ci trebuie necontenit să fie în părtășie cu Părinții nevoitori, ne...