​ "A cest Sfânt și Mare Prooroc Ieremia era evreu și a trăit în vremea vechiului testament, sub patru regi din țara lui Iuda: Iozie, Ioachim, Iehonia și Sedechia (612-586 i.Hr.). El era din Anatot, orășel din Iuda tribul lui Veniamin, și a fost de neam preoțesc, iar tatăl lui se numea Hilkia preotul. Și era un tânăr ca de 20 de ani, când Dumnezeu l-a chemat la slujirea proorocească, că era ales pentru aceasta încă din pântecele maicii sale. D in cartea rămasă de la el, care se află în Biblie, se vede că Ieremia a trăit în vremea celor mai mari tulburări din istoria evreilor, vremea când se pregătea dărâmarea Templului și a Ierusalimului și ducerea poporului evreu în robia Babilonului. Aceste fapte s-au petrecut o data cu năvălirea vestitului Nabucodonosor, marele împărat chaldeu al Babilonului (604-597). Și robia avea să dureze vreme de 70 de ani. D ouă mari împărății voiau atunci să pună stăpânire asupra poporului ales: Babilonul lui Nabucodonosor și Egiptul faraonului Neca...

  "I coana „Bucuria Neașteptată" a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este pictată în acest fel: într-o cameră se află o icoană a Maicii Domnului, iar sub ea un tânăr stă în genunchi la rugăciune. Tradiția despre vindecarea unui tânăr de o suferință trupească prin această sfântă icoană este consemnată în cartea Sfântului Dimitrie al Rostovului, Lâna rugăciunii [Vezi Judecători 6:36-40]. T ânărul păcătos, care totuși era devotat Născătoarei de Dumnezeu, se ruga într-o zi în fața icoanei Preacuratei Fecioare înainte de a ieși să comită un păcat. Deodată, a văzut că răni au apărut pe mâinile, picioarele și coasta Domnului, și sânge curgea din ele. Îngrozit, a exclamat: „O, Stăpână, cine a făcut aceasta?" Maica Domnului a răspuns: „Tu și alți păcătoși, din cauza păcatelor voastre, Îl răstigniți din nou pe Fiul Meu." Abia atunci și-a dat seama cât de mare era adâncimea păcătoșeniei sale. Multă vreme s-a rugat cu lacrimi către Preacurata Maică a lui Dumnezeu și către Mân...

  "S fîntul Prooroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea preoților, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile, născut după tată, Helchie, mai marele preot. El a fost ales și sfințit prooroc din pîntecele maicii sale, precum însuși Domnul i-a prezis despre aceasta: Mai înainte de a te zămisli în pîntece te-am cunoscut și mai înainte de a ieși tu din coapse te-am sfințit și te-am pus prooroc între neamuri. S fîntul Ieremia, după mărturia Sfîntului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, a fost feciorelnic în toată vremea vieții sale și trimis de Dumnezeu preot, învățător și prooroc. El a început a prooroci din vîrstă copilărească, precum este arătat în capitolul întîi al cărții lui, unde zice către Dumnezeu: Stăpîne Doamne, iată, nu știu să grăiesc, căci eu sînt prunc. Iar Domnul, dînd prunciei lui înțelegerea bărbatului celui desăvîrșit, a zis către dînsul: Nu zice că prunc sînt eu, căci către toți la care te voi trimite vei merge și vei grăi toate cîte voi porunc...

  "S fânta Isidora, cea Nebuna-pentru-Hristos, s-a nevoit în Mănăstirea Tabenna din Egipt în timpul secolului al VI-lea. Prefăcându-se nebună, ea se comportă ca o persoană anormală, care nu stătea la masă cu celelalte măicuțe din mănăstire. Unele o priveau cu milă dar Isidora a îndurat acestea cu răbdare și smerenie, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. E a făcea cele mai urâte și murdare munci de la bucătărie și din toată mănăstirea. Își acoperea capul cu o cârpă și în loc de mâncare gătită, se hrănea cu spălăturile rămase în oalele murdare. Ea nu s-a mâniat niciodată, nu a spus nici o vorbă jignitoare nimănui, nu a cârtit niciodată împotriva lui Dumnezeu sau a viețuitoarelor mănăstirii, folosind mult tăcerea. O dată, un călugăr din deșert, Sf. Pitirim, a avut o viziune în care i-a apărut îngerul Domnului care i-a spus să meargă la mănăstirea Tabenna unde va vedea o măicuță care umblă cu o cârpă pe cap. Ea slujește tuturor cu dragoste și îndura mila lor fără să se plângă iar in...

"Fiule, fiule, lungă e calea… Ca-n basm pân’la tine sunt mări şi ţări, trenuri, păduri, jandarmi şi ocări, şi stele ce nu ne ştiu jalea. Dorul de tine mi-aşa, ca o furcă proptită cu dinţii în beregată. Din fundul Aiudului, ochii tăi urcă pe cer, ca doi luceferi de piatră. Mănânc: eşti în lingura mea. Fac un pas: şchioapeţi alături în fiare. Aprind o văpaie la iconostas: cad lacrimile tale din lumânare. Prin somn, vine lanţul tău, blestematul, cu mari zornăieli să mă scoale. – Lanţule, lanţule, lasă-mi băiatul, ferecă-mi mie gleznele goale. Cum să-ţi strămut în carnea mea chinul? Cum să-ţi beau, fiule, osânda toată? Plecat peste neagra-i fântână sărată, seca-i-aş, goli-i-aş veninul… Uneori noaptea, maică-ta vine, cu paşi de iarbă din ţintirim: – Ia-ţi plânsul, bătrânule, şi haide cu mine, temniţa-n lacrimi adânci s-o topim… " Radu Gyr

 

  "T e-ai făcut văzut pentru mine pe pământ din Fecioară. C el ce exiști nevăzut dinainte de veci. T e-ai făcut trup și Te-ai arătat ca om, Cel ce ești învăluit în lumina neapropiată. T e-ai făcut, socotit, scris de toți, Cel ce ești cu totul neîncăput, pe care nu poate nici un cuvânt să-L exprime, iar mintea silindu-se, II prinde prin dor, dar nu-L poate apuca, retrăgându-se cu frică. Ș i iarăși II caută, arzând înăuntru, dar după ce Ți-a format puțin chipul din lucirea Ta, se depărtează cu frică și se bucură cu veselie. C ăci firea omenească nu poate suporta să Te vadă limpede, Hristoase al meu, deși credem că Te privim întreg prin Duhul, pe care ni-L dai, Dumnezeul meu și prin sângele și Trupul Tău neprihănite, de care ne împărtășim, mărturisim că Te ținem și Te mâncăm în chip neîmpărțit și fără amestecare, Dumnezeule. C ăci nu participi la stricăciunea sau murdăria noastră, ci-mi comunici curățenia Ta nestricăcioasă, Cuvinte și speli murdăria răutăților mele și alungi î...

Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea-aminte. Fără luare-aminte toate aceste îndeletniciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieşte să se mântuiască trebuie să-şi rânduiască viaţa în aşa fel ca să poată păstra luarea-aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar si în împrăştierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinţei sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cumpăna inimii mai greu decât toate celelalte simţiri: atunci va fi uşor să păstrezi luarea-aminte la sine atât în liniştea chiliei, cât si în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părţile. Infrânarea cu dreaptă-socotinţă de la mâncare, micşorând aprinderea sângelui, ajută foarte mult luării-aminte la sine; iar înfierbântarea sângelui -care vine fie din prisosul de mâncare, fie din mişcările puternice ale trupului, fie din focul mâniei, fie din beţia slavei deşarte, precum si din multe alte pricini naşte o mulţime de gânduri şi închipuiri; altfel spus, naşte împrăştiere. Prima poruncă pe care Sfin...

  "Sfântul Apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, a luat dragostea lui Hristos și a vorbit despre dragoste. A împărțit dragostea, a răspândit-o în lume și lumea s-a îmbogățit prin cunoașterea iubirii lui Dumnezeu. Ne spune: “Iubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut de Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire“. * Când dragostea există între oameni, îi unește, le unește inimile. Vrei să vezi dacă-L iubești pe Dumnezeu? Vezi asta din cât îl iubești pe fratele tău. Dragostea adevărată se vede când aproapele tău nu se poartă bine cu tine, când te învinuiește. Atunci se dovedește cât îl iubești tu pe acest om. * Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El și trăiește departe, în păcat, îl vizitează în diferite feluri, ca să-l aducă aproape de El și să-l miluiască. Dacă nu facem și noi la fel, nu avem dragoste în sufletul nostru, nu suntem ai lui Du...

  "A ceasta este bucuria ispitelor, să vadă că te întristezi și te mâhnești. Și când vine Harul și pleacă, atunci afli războiul și nu te mai mișcă. Ci atât de mult te vei bucura, încât vei spune: „Pune-mă la încercare, Hristoase al meu, și încearcă-mă ca pe argint!” Atunci faci rădăcini adânci, precum copacii, care cu cât bate vântul mai tare, cu atât mai adânc își duc rădăcinile. Și martor îmi e Dumnezeu că în cele mai mari ispite ale mele am aflat cea mai mare mângâiere. Îmbărbătează-te, deci, și te întărește în Domnul, îndurând ispitele, iar Harul va veni iarăși." Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea (Cuviosului Iosif Isihiastrul)

"Rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus este, conform Sfinților Părinți, cununa înmiresmată a tuturor darurilor duhovnicești, pârghia prin care sufletul poate cunoaște o sporire adâncă și care apropie cerul de pământ, unind mintea cu inima înlăuntrul nostru, prin Numele Domnului nostru Iisus. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”.  Descoperiți câteva sfaturi de mare preț adunate din învățătura Sf. Ignatie Briancianinov, prăznuit astăzi, 30 aprilie. SF. IGNATIE BRIANCIANINOV - PUTEREA RUGĂCIUNII INIMII Începutul Rugăciunii și împrăștierea Minții îi este proprie nestatornicia: dar poate să o statornicească Cel ce statornicește toate. De vei dobândi această lucrare și te vei ține de ea fără contenire, va veni Cel ce pune în tine hotare mării tale, și îi va spune în rugăciunea ta: „Vino până aici și să nu treci de aici” (Iov, 38: 11). Cu neputință este a lega duhul, dar unde e de față Ziditorul acestui duh, totul I se supune Lui. Începutul rugăciunii este goni...

“Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie!“ În cetatea vechii Rome trăia un creştin care se numea Ioan, un om foarte evlavios şi foarte bogat. Acest creştin avea o minte atât de greoaie, încât nu putea să înveţe carte şi de aceea nu ştia nici o rugăciune aşa cum ştiau ceilalţi creştini. După o vreme acesta a mers la o mănăstire, a dat toată averea sa acolo şi s-a făcut monah, rugându-i pe fraţi să-l învete carte. Toţi încercau să-i tâlcuiască Psalmii şi să-l înveţe diferite rugăciuni, dar el nu putea să înveţe nimic. Mintea lui era ca un bolovan de care nu se prindea nimic. Atunci un monah încercat, după ce i-a citit diferite rugăciuni, l-a întrebat care dintre toate cele pe care le-a auzit i-au plăcut mai mult şi pe care ar vrea să o înveţe. Acela i-a răspuns bucuros: <<Îmi place foarte mult “Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…“>> Auzind acestea, fraţii s-au străduit cu multă osteneală să-l învete pe acel monah cântarea Arhanghelului Gavriil… După ce a învăţat-o, a primit...

       " Patericul egiptean este cartea marilor bărbați ai deșertului. Și totuși, una dintre figurile cele mai impresionante prin gradul de asceză pe care îl practică și prin tensiunea uriașă către desăvârșire nu este a unui călugăr, ci a unei maici: Sincletica.  Cuvintele ei reflectă măsura spre care tindea: desăvârșirea fără rest. Pentru ea, echilibrul sau cumpătarea monahilor trebuia să fie desăvârșită și să acopere toate simțurile, inclusiv privirea.          Lupta duhovnicească privește nu doar acțiunile, ci caută să taie răul din rădăcină. De aceea, asceza vizează bogata lume a gândurilor: „După cum leacurile cele mai tari alungă veninul fiarelor, tot așa rugăciunea și postul alungă orice gând rău”.        Soluția maicii Sincletica nu este nouă, dar imaginea pe care o folosește are o forță ilustrativă. Gândurile rele sunt asemenea unei otrăvi. La început nici măcar nu le observi, dar efectul pe care îl pot avea ...

Îți mulțumesc Ție, Domnul și Dumnezeul meu, pentru toate cele ce se săvârșesc asupra mea! Îți mulțumesc Ție pentru toate suferințele și ispitele pe care Tu mi le-ai trimis spre curățirea și vindecarea sufletului și a trupului meu, care au fost pângărite și rănite de păcate! Miluiește și mântuiește acele unelte pe care le-ai folosit pentru lecuirea mea, pe acei oameni care mi-au adus jigniri. Binecuvântează-i pe ei în veacul de acum și în cel ce va să fie! Socotește-le lor drept virtute ceea ce au făcut pentru mine! Dă-le lor dintru vistieriile Tale cele veșnice răsplată îmbelșugată. Ce Ți-am adus eu Ție? Oare vreo jertfă bineplăcută? Eu Ți-am adus doar păcate, doar călcări ale dumnezeieștilor Tale porunci. Iartă-mă, Doamne, iartă-mă pe mine, cel vinovat înaintea Ta și înaintea oamenilor! Iartă-mă pe mine, cel fără de răspuns! Dăruiește-mi să mă încredințez și întru adevăr să cunosc că sunt păcătos! Dăruiește-mi să mă lepăd de îndreptățirile cele înșelătoare! Dăruiește-mi pocăință! Dăru...

  Acest mare dascăl al rugăciunii lui Iisus s-a născut în anul 1807, dintr-o familie de nobili ruși, în provincia Vologda. Din botez s-a numit Dimitrie. De mic se arăta foarte înțelept și evlavios, iubind mai ales liniștea, rugăciunea, slujbele Bisericii și citirea cărților sfinte. În urma unei boli, tânărul Dimitrie părăsește lumea și, în anul 1826 intră în nevoința monahală, sub povățuirea fericitului stareț Leonida. Pentru smerenia și ascultarea lui, tânărul nevoitor era iubit de toți părinții din mănăstire. În anul 1828 se stabilește, împreună cu starețul său, în obștea Mănăstirii Optina, o vestită sihăstrie a Rusiei pravoslavnice din secolul XVIII. Primind tunderea monahală sub numele de Ignatie, a ajuns egumen la Mănăstirea Lapov. Apoi este numit stareț la Mănăstirea Sfântul Serghie, aproape de Petersburg, unde a înnoit în întregime viața duhovnicească și a crescut mai mulți fii sufletești. Dobândind darul lacrimilor, al smereniei și al sfintei rugăciuni cea din inimă, Cuvios...

    "    În zilele lui Teodosie cel Mare (379-395) era în Constantinopol un om, cu numele Iulian, îmbunătăţit cu viaţa şi foarte bogat în tinereţile lui. Şi avea un singur fiu, numit Teofil. Iar la bătrâneţe a sărăcit mult şi, neavând cele de nevoie pentru trup, a zis fiului său: "Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt neputincios, şi atâta de sărac, încât nu am cu ce să te hrănesc şi nici cu ce să-mi petrec viaţa mea. Dar vreau să te rog pe tine ca să-mi faci o voie, pentru ca să mă uşurez şi eu, smeritul, să te învredniceşti, pentru ascultarea ta, de fericirea cerească." Iar acela a zis: "Spune-mi tată, orice pofteşti şi eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase." I-a zis lui bătrânul: "Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduinţă şi s-a dus la munte, ca să-l junghie, şi acela nu s-a dat înapoi, ci, şi lemnele le purta cu bucurie, cu osârdie purtând urma tatălui său. Şi nu numai aceasta ci şi mulţi alţii au ascultat pe părinţii lor. Aşa fă şi tu, f...

  Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Zevedeu, glasul al 3-lea: A postol al lui Hristos preaales și frate al cuvântătorului de Dumnezeu celui iubit ai fost, Prealăudate Iacob; cere iertare de greșeli, pentru cei ce te laudăpe tine și sufletelor noastre mare milă. C ântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce... Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C u mreaja ta, ca un pescar isteț, sufletul meu scoțându-l din adâncul greșelilor, fericite, luminează-l cu străluciri luminoase și ca să laude după vrednicie a ta sfântă pomenire, bine îl povățuiește, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Apostole Iacob. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C el mai înainte de veci împreună fără de început cu Tatăl și Dumnezeul Cel Desăvârșit, Întrupându-Se, S-a arătat pe pământ ca un Om și împreună lucrător și slujitor harului preaînțelept, te-a arătat, fericite, cu puterea Lui întărit. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu p...

  "Voia Tatălui este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Mântuitorul folosește adesea expresia „Mi-a dat Mie Tatăl” pentru a străpunge inimile iudeilor și a le arăta că sunt nevrednici de darul lui Dumnezeu, deoarece ei nu au credință. Hristos promite învierea celor ce cred, explicând că aceasta este de două feluri: o înviere de obște, pentru toți oamenii (unde păcătoșii vor învia doar pentru a rămâne jos, pe pământ, ca niște osândiți), și o înviere a drepților, care se vor ridica în văzduh pentru a-L întâmpina pe Domnul pe nori. Prin pomenirea repetată a Învierii, Domnul îi îndeamnă pe oameni să nu se oprească la cele ce se văd, ci să caute răsplata faptelor bune în viața viitoare.Iudeii, însă, cârteau împotriva Lui pentru că S-a numit pe Sine „Pâinea pogorâtă din cer”. Ei Îl judecau strict după trup, cunoscându-I părinții pământești, pe Iosif și pe Maria, și nu puteau înțelege cum poate un om pe care îl credeau de rând să aibă o origi...

      "    Sfântul Iacov, fiul lui Zevedei, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari şi a fost frate cu Sfântul Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, şi era unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie "de la vânarea peştilor". A fost numit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul cu acelaşi nume, care a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului şi care s-a numit Iacov cel Mic. La chemarea Domnului, cei doi fraţi au lăsat mrejele şi pe tatăl lor şi au urmat pe Hristos. Ei ştiau, ca foşti ucenici ai Botezătorului, că Iisus este Mesia-Hristos şi credeau în El, luând aminte la învăţăturile ce ieşeau din preacurata Lui gură şi fiind martori la minunile făcute de El. Şi atât îi iubea Domnul, încât unuia i-a dat spre rezemare pieptul Său, iar celuilalt i-a făgăduit paharul pe care El Însuşi l-a băut. Însă şi ei atât L-au iubit pe Domnul şi atâta râvnă au arătat faţă de Dânsul, încât şi foc din cer au voit să pogoare peste cei ce nu credea...

  "A cest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Și lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, și câți beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, și cum a sosit s-a făcut tunet, și îndată ieșind de acolo un balaur purtător de moarte, care își avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, și încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se și văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul și a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut și a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, și au făcut foc, și au ars fiara. Și nimenea nu cuteza să se apropie de apă și să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, și binecuvântând izvorul și bând el întâiul, a făcut pe ...