"A ceste trei mucenițe, Agapia, Hionia și Irina, erau surori și au trăit pe vremea crudului împărat Dioclețian, în părțile Tesalonicului. Părinții lor erau închinători la idoli, dar ele își închinaseră viața pentru dragostea lui Iisus Hristos, ca și învățătorul lor, Sfântul preot Zoil. D eci, fiind prinse, cele trei surori au fost aduse înaintea dregătorului Sisinie. Cu multe ispitiri și amenințări le îndemna el să jertfească idolilor, dar sfintele fecioare îl înfruntau cu îndrăzneală, într-un singur glas, zicând că ele preamăresc pe Domnul Hristos și se simt fericite să-și dea viața pentru El și că nici o clipă, nu se gândesc să se închine la idolii păgânilor. Deci, făcându-i-se milă de tinerețea și frumusețea lor, dregătorul le-a trimis în temniță, pentru răzgândire, dar sfintele fecioare au rămas statornice în credința lor. Î nfuriat de dârzenia împotrivirii lor, Sisinie a poruncit ca Agapia și Hionia să fie arse de vii. În cântece de laudă și de mulțumire, cele două feci...

„Şi mă tânguiesc a mă vedea astfel. Și când tânguirile mele mă istovesc de tot, aducându-mă în pragul morții, neputincios atârnând deasupra hăului întunecat, atunci, într-un chip de neînțeles, vine o subţire iubire dintr-altă lume și, dimpreună cu ea, Lumina”.  Aici Cuviosul Sofronie vorbește despre stări necunoscute majorităţii credincioşilor. Când omul, în avântul unei pocăinței nemângâiate, Îi oferă lui Dumnezeu plânsul și jertfa lui până la capăt, el suferă o oarecare moarte. Dar atunci, după cum mărturisesc sfinţii, o adiere lină de iubire dintr-o altă lume se pogoară peste el ca Lumină. Adică, atunci când plânsul pocăinţei atinge ultima limită, aceasta i se socoteşte omului ca o jertfă desăvârșită, încredințându-L, pe Dumnezeu de dorinţa făpturii Sale de a fi a Lui pentru totdeauna. Mai degrabă, omul a răbdat o asemenea durere, încât de acum este mort față de lume și nimic nu-l mai poate clinti în hotărârea de a-l aparţine întru totul Domnului.  Întreaga nevoință a creșt...

Avva Eusebie, presbiterul lavrei Raitului ne spunea când ne-am dus la el că un drac, îmbrăcat în haină de călugăr a venit în chilia unui bătrân. A bătut la ușa lui. Bătrânul a deschis și i-a zis: - Roagă-te!  Dracul a răspuns: - Acum și pururea și-n vecii vecilor, amin!  Bătrânul i-a zis din nou: - Roagă-te! Dracul a răspuns iarăși: Acum și pururea și-n vecii vecilor, amin! Bătrânul i-a spus: - Fii bine venit, dar roagă-te și spune: "Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor, amin". Când a spus bătrânul aceste cuvinte, dracul s-a făcut nevăzut ca alungat de foc.  Sursa:  Limonariul s au livada duhovnicească,  Ioan Moschu, Evcrata.  CAPITOLUL 119.  Pateric. 

- Părinte, odată ne-aţi vorbit despre bunica Sfinţiei Voastre...  - Bunica mea era foarte vitează. Avea întotdeauna cu ea, pentru siguranţă, un iatagan. Vezi, femeie văduvă cu doi copii, cum s-o scoată la capăt cu tur. cii? Ani grei!... Toţi se temeau de ea. Era ca un voinic. Odată, un hoț s-a dus să fure noaptea dintr-o vie ce era aproape de cimitir. Şi pentru ca cei care îl vor vedea să se teamă de el, s-a îmbrăcat cu o cămaşă albă până jos. Apoi a intrat în cimitir, aşa cum era cu cămaşa cea albă, şi umbla printre morminte. Atunci s-a întâmplat să treacă pe acolo bunica mea. Hoțul, de îndată ce a văzut-o s-a trântit la pământ făcând pe mortul, ca s-o înfricoşeze şi să creadă că este stafie. Aceea însă s-a apropiat de el şi i-a spus: „Tu, dacă ai fi fost om bun, ai fi putrezit în pământ”. Și scoțând iataganul a început să-l lovească cu mânerul până ce l-a secătuit în bătaie. Nici nu ştia cine era. După aceea a auzit în sat că este schilodit cutare şi numai astfel a aflat cine a f...

  "I coana Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov” Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost pictată în anul 1658 de către iconograful Grigorie Dubenski (care a intrat mai apoi în monahism, luând numele de Ghenadie). Î n anul 1662, din icoana Maicii Domnului au curs lacrimi timp de opt zile (16-24 aprilie). În același an, tătarii au atacat și devastat Cernigovul. La miezul nopții au atacat Mănăstirea Sfânta Treime, intrând în biserică au răsturnat toate icoanele și au luat toate podoabele, dar icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a rămas neatinsă. O putere nevăzută i-a izbit pe necredincioși, împiedicându-i să se atingă de sfânta icoană. După aceea, Împărăteasa Cerului nu le-a permis inamicilor să intre în peștera Sfântului Antonie al Peșterilor. Aici erau adăpostiți frații din mănăstire de frica tătarilor. Imediat după tentativa lor de a intra și în peșteră, tătarii au avut o vedenie de care s-au îngrozit, fugind de îndată din acele ținuturi. M inunea săvârșită d...

 Ce poate fi mai usor decât a repeta aceleaşi cuvinte ale unei scurte rugăciuni ? În practică însă s-a constat că, de fapt, nu este atât de simplu. Sufletul care s-a dezobişnuit să se gândească la Dumnezeu, şi care mai înainte a trecut o viață plină de senzaţii, continuă să fie sub influența impresiilor păstrate în memorie şi percepute prin vedere, auz, miros, gust şi pipăit, mintea urmează memoriei asemenea unui rob, deoarece tot ce este înlăuntrul omului şi trebuie să fie sub conducerea minţii, incluzând şi cele cinci simțuri exterioare, predomină asupra minţii. Simţurile exterioare servesc drept călăuză a celor ce se imprimă în memorie, iar aceste impresii captivează mintea şi inima acestea fiind, în esenţă, cea mai de preț concentrare a ființei omeneşti şi fiind destinate de către Dumnezeu pentru a-l fi locaş.  Când omul se adânceşte cu mintea şi inima în impresii şi începe să se conducă conform simțurilor, atunci sufletul lui începe să ducă o viaţă inferioară celei fireş...