"Iar Iisus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, a zis: Milă îmi este de mulţime, că iată, sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce; şi să-i slobozesc flămânzi nu voiesc, ca să nu se istovească pe drum. Marcu 8, 1-3 / Ioan 6, 5 Mulţimile nu îndrăzneau a cere pâine, căci veniseră pentru vindecare. Iar El, fiind iubitor de oameni, le poartă de grijă. Și măcar de-ar fi şi avut mâncare, aceasta se va fi sfârşit, căci trecuseră „trei zile” de când au venit. Şi arată şi depărtarea de la care veniseră, atunci când spune „ca să nu slăbească pe cale”. Şi grăieşte acestea ucenicilor, voind să-i îndemne a-I zice: „Poţi să-i hrăneşti pe aceştia, precum i-ai hrănit şi pe cei cinci mii”. Dar ei încă nu pricep. Şi ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini, cât să săturăm atâta mulţime? Numeri 11, 13, 22 / 4 Regi 4, 43 / Marcu 8, 4 Încă nu pricep, cu toate că li se cădea să înţeleagă, căci El hrănise încă şi mai mulţi înainte, în pustie. Dar ...