“Din când în când, recitesc din „Pelerinul rus" Dacă aș fi citit cartea asta cu mai mulți ani în urmă, viața mea ar fi fost cu totul alta. Mi se pare că sfaturile din această carte îți așază viața pe un alt fagaș. Citesc din nou cartea, pentru a fi atent și la detaliile care mi-au scapat la prima lectura.  Principala mea dilemă este legată de faptul că, acum, fiind singur, pot să spun rugăciunea ore întregi. Dar, dacă aș fi lângă soția mea, ce ar trebui să fac, să împuținez rugăciunea sau să o neglijez pe ea? Din câte mi-ați spus dumneavoastra, asta ar fi o greșeala.  Dar, daca aș sta tot timpul de vorba cu ea, când m-aș mai putea ruga? Trăiesc acum o bucurie lăuntrică, venită din rugăciune. Aș vrea să mă rog cât mai mult. Dar, în același timp, îmi dau seama că această stare de rugăciune se va termina în curând. Pentru că ori voi pleca la soția mea, ori voi fi arestat. Îmi dau seama că, fiind căsătorit, dacă mă ocup prea mult cu rugăciunea, risc să nu fiu destul de atent la s...

“Fiecare duminică din Post are două teme, două înțelesuri.  Pe de o parte, fiecare dintre ele aparține unei succesiuni în care sunt redate ritmul și „dialectele" duhovnicești ale Postului. Pe de altă parte, în decursul dezvoltării istorice a Bisericii, aproape fiecare duminică a Postului a căpătat o a doua temă.  Astfel,  în prima duminică, Biserica celebrează Biruința Ortodoxiei -  comemorarea victoriei asupra iconoclasmului și restaurarea venerării icoanelor în Constantinopol, în 843.  Legătura acestei celebrări cu Postul este pur istorică: prima „biruință a Ortodoxiei" a avut loc în această duminică.  Același este adevărul despre  comemorarea, în duminica a doua din Post, a Sfântului Grigorie Palama.  Condamnarea duşmanilor săi și  apărarea învățăturilor sale de către Biserică, în secolul al XIV-lea, au fost aclamate ca un al doilea triumf al Ortodoxiei  și, din acest motiv, sărbătorirea lui anuală a fost rânduită pentru a doua dumini...

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plîns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și milostivire ai vărsat pentru dînsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu sîngele Tău, curățește sîngele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care protivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe cruce să întindă către Tine mintea mea cea trasă în jos de draci. Capul Tău pe care l-ai aplecat pe cruce să înalțe capul meu pălmuit de protivnici. Prea sfintele Tale mîini pironite de necredincioși pe cruce să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit prea sfîntă gura Ta. Fața Ta cea batjocorită cu pălmuiri și scuipări să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Sufletul Tău, pe care l-ai dat Tatălui cînd erai pe cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durer...

  Sfântul Agapie de la Sfântul Munte Athos era un ucenic aflat în ascultare la un Părinte care trăia în tăcere în lăcașul Sf. Treime din Kolitsa, în interiorul Vatopedului din Muntele Athos. Când turcii au ajuns pe țărmurile Athos-ului, aceștia l-au prins pe Agapie și l-au dus în Magnesia unde a fost pus să muncească în lanțuri timp de 12 ani. În acești ani sfântul nu și-a pierdut speranța că se va elibera și se ruga tot timpul Maicii Domnului să-l scape de robia amară. Împărăteasa Cerurilor a ascultat rugămințile robului ei și i-a apărut în vis poruncindu-i "să se întoarcă la părintele lui fără frică". Deșteptându-se din somn, Agapie a văzut lanțurile căzute și ușile deschise. Fără să mai stea pe gânduri a plecat spre Muntele Athos. Părintele văzându-l, s-a umplut de durere gândindu-se că a fugit de la stăpânul său: "Ai înșelat pe Hagarene" îi spuse, "dar pe Dumnezeu nu-L poate înșela nimeni. Dacă vrei să te mântuiești, întoarce-te la stăpânul tău și-i slujeșt...

  "C ea care femeie a păcatului mai înainte a fost, M ai apoi cu pocăința s-a îmbrăcat, Ș i înaintea lui Dumnezeu Î n genunchi pururea a stat, L a rugăciune cu lacrimi. S atan de furie a urlat Ș i către ceruri necuratul glas și-a ridicat: O Mihaile, cerescule arhanghel, T u care grăiești dreptatea, N edrept către mine ești - C ăci staulul meu cu desăvârșire T u mi-l golești! Ș i încă și pe ultima oaie mi-o răpești! C e-ți trebuie această preadesfrânată?! E u în Hades am fost aruncat Ș i pentru o mică nesupunere, acolo, î n chinuri veșnice mă perpelesc! D ar ale acesteia păcate sunt adânci ca marea C are înghite tot ce se apropie de ea. A stfel grăiește răutatea veche C ând omul de bunătate vrea să se țină, E a pe tot omul care se căiește î l învăluie în ispită. D ar Mihail, păzitorul penitenței, C u îngerii lui de Evdochia se apropie Ș i sub a sa pază o acoperă. C u răsuflarea lui, M ihail pe demoni departe îi alungă. O cântare cerească atunci din cer...

  "A dâncul Mării Roșii cu urme neudate pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit. Cântarea a III-lea: S e veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea, Doamne, și scăparea și întărirea. Cântarea a IV-lea: R idicat pe Cruce văzându-le Biserica pe Tine, Soarele dreptății, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă puterii Tale, Doamne! Cântarea a V-lea: T u, Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumină sfântă, Care întorci din întunericul necunoștinței pe cei ce Te laudă cu credință. Cântarea a VI-lea: J ertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne! Strigă către Tine Biserica, de sângele jertfit demonilor curățindu-se, cu Sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta. Cântarea a VII-lea: Î n cuptorul persienesc, tinerii lui Avraam, cu dorirea dreptei credințe, mai mult decât văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Binecuvântat ești în biserica s...

  Cuvânt la Duminica întâi a Sfântului și Marelui Post „Atunci dus a fost Iisus în pustie de duhul, ca să se ispitească de diavolul” (Mt. 4, 1) Nu arunca vinovăția păcatelor tale asupra Satanei A stăzi vom vedea că, deși Satana ne ispitește, el totuși nu este vinovat în nenorocirea noastră numai dacă noi înșine vom lua seama bine asupra noastră. Cine însă este ușuratic la minte și nu are un îndemn tare spre bine, acela cade în păcat și se aruncă pe sine în pierzare, chiar de nu ar fi diavolul. Satana negreșit voiește să ne piardă; eu știu aceasta, și nimeni nu o tăgăduiește. Dar să luați aminte la cele pe care am să le zic acum. 1. Spre a arăta că nu Satana, ci propria noastră neîngrijire este pricina păcatelor noastre, voi vorbi mai întâi despre plăsmuirea lumii. Oricât de bună și aleasă este ea, totuși celor neîngrijitori le slujește spre pietre. Ce să zicem noi despre plăsmuirea cea mărită și vrednică de mirare ? Este ea oare rea și îndreptată spre pierderea noastră ? Cine...

  Ioan 1, 43-51 43 A doua zi voia să plece în Galileea și a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: Urmează-Mi.   44 Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru.  45 Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.   46 Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi.   47 Iisus a văzut pe Natanael venind către El și a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug.  48 Natanael I-a zis: De unde mă cunoști? A răspuns Iisus și i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.  49 Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel.  50 Răspuns-a Iisus și i-a zis: Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.  51 Și i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veți vedea cerul desch...

“Frații mei, fățărnicia se amestecă în toată fapta cea bună, cum zic dumnezeieștii Părinți.  Că precum iedera sau rugul dacă le pui lângă un copac, se agață de el și dacă le pui lângă un gard se agață de el, așa și fățărnicia, viclenia, zavistia și slava deşartă se prind de sufletul nostru și ne trebuie mare pătrundere ca să putem deosebi când lucrăm fapta cea bună cu smerenie și când o lucrăm cu slavă deșartă și cu fățărnicie. Auzi ce spune Mântuitorul: Când postiți, nu fiți triști ca fațarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Postul a fost privit în trei feluri necuvenite de-a lungul veacurilor. Pe vremea Mântuitorului lisus Hristos erau cărturarii și fariseii și alți oameni care voiau să fie lăudați pentru post. Ce făceau ei? Se ungeau cu smoală ca să se arate că sunt slabi, că-s plânși, că-s trași la față, că-s necăjiți. Mântuitorul, vrând să curețe răutatea aceasta de pe fapta bună a postului, învață: Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii.....