Iar felurile înțelepciunii95 sînt patru : chibzuința, sau cunoștința lucrurilor ce trebuie sau nu trebuie făcute96 și privegherea minții ; neprihănirea, care stă în păstrarea sănătoasă a cugetului, ca să se poată înfrîna de la orice lucru, cuvînt și gînd ce nu place lui Dumnezeu ; bărbăția, sau tăria și stăruința (rezistența) în ostenelile încercărilor celor după Dumnezeu; dreptatea, adică împărțirea care dă tuturor la fel. Aceste patru virtuți generale se nasc din cele trei puteri ale sufletului, astfel : din cugetare sau minte, două : chibzuința și dreptatea, sau dreapta socoteală ; din partea poftitoare, neprihănirea ; și din iuțime, bărbăția. Și fiecare stă la mijloc între două patimi potrivnice firii. Chibzuința are deasupra prea multa socotire97, iar dedesubt nechibzuința ; neprihănirea are deasupra nesimțirea, iar jos, desfrînarea ; bărbăția, sus cutezanța nesocotită, jos lașitatea ; dreptatea, sus voința de a avea prea puțin, iar jos voința de a avea prea mult98. Cele patru sînt chipul omului ceresc, iar cele opt, ale celui pămîntesc.
Toate acestea le cunoaște întocmai Dumnezeu, ca și cele trecute, prezente și viitoare. Dar numai în parte, cel ce a învățat prin harul lui Dumnezeu, lucrurile de la El și s-a învrednicit să fie făcut după chipul și asemănarea Lui. Căci cine zice că știe cum trebuie numai din auz, minte. Fiindcă mintea omului nu poate să urce vreodată la cer fără vreun povățuitor ; iar neurcîndu-se și nevăzînd, nu poate spune ceea ce n-a văzut. Ci dacă aude ceva din Scriptură, numai aceea trebuie să grăiască din auz cu mulțumire și să mărturisească pe Tatăl Cuvîntului, cum a zis marele Vasile. Ca nu cumva, închipuindu-și că are cunoștință, să rămînă mai jos decît cel fără cunoștință. Căci a te închipui ceva, nu te lasă să ajungi ceea ce te închipui, zice Sfîntul Maxim99. Căci este o neștiință de laudă, cum zice Gură de Aur. De pildă, cînd cineva întru cunoștință cunoaște că nu cunoaște100. Și este o neștiință mai jos de orice neștiință, cînd cineva nu cunoaște că nu cunoaște. Deci este și o cunoștință cu nume mincinos, cînd socotește cineva că știe, neștiind nimic, cum zice Apostolul (I Cor. 8, 2)."
Învățături duhovnicești ale Cuviosului Părintelui nostru Petru Damaschin!

Comentarii
Trimiteți un comentariu