"A cest între sfinți Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, și priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. și după săvârșirea slujbei de acolo, iarăși se întoarse la Chir, unde și darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, și dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, și înghiți hârtia; și fiind praznicul nașterii lui Hristos, îndată cum se deșteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște...". Acesta a făcut condacele și ale celorlalte praznice, încă și ale sfinților celor mari; așa ca mulțimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit." Sursa:din viețile sfinților!

  "S fântul Apostol Anania, unul dintre cei șaptezeci de apostoli, a fost episcop în cetatea Damascului. Sfântul Apostol Anania l-a botezat pe Sfântul Apostol Pavel, pentru că Domnul i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i să meargă pe ulița care se cheamă Dreaptă și acolo să caute în casa lui Iuda pe un oarecare Saul, supranumit și Tarsianul, care se ruga. Însă Apostolul Anania s-a lepădat de aceasta, știind câte răutăți făcuse Saul sfinților în Ierusalim și cu ce gând anume mersese în Damasc, ca să-i lege pe toți cei ce cheamă numele Domnului. Iar Domnul îl îndemna pe el, zicând: "Mergi, că vas ales îmi este Mie acesta". Și îndată Anania, sculându-se după porunca Domnului, a mers la Saul și, punându-și mâinile pe el, i-a zis: "Saule, frate, Domnul Cel ce ți s-a arătat ție pe cale m-a trimis ca să vezi și să te umpli de Duhul Sfânt". Și îndată Saul a văzut iar Apostolul Anania l-a botezat. După câteva zile, când iudeii se sfătuiseră să-l ucidă pe Pavel pentru o ...

  "L upta sfinților se desfășoară atât împotriva păcatului cât și pentru apărarea învățăturii celei adevărate. Prin exemplul viu al credinței lor drepte, ei sunt „lumina lumii” (1 Cor. 9, 25), iar prin viața lor sfântă, sunt pildă de trăire duhovnicească pentru fiecare creștin, care, văzând faptele lor cele bune, slăvesc pe Tatăl ceresc. P rintre cei care în chip minunat s-au lăsat cuceriți de chemarea Mântuitorului, și prin nevoințe îndelungate au impresionat pe cei din timpul lor, a fost și Cuviosul Chiriac, numit, după locul nevoinței sale, de la Bisericani, din munții Neamțului. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei și Sucevei l-a numărat printre cei „înalți întru bunătăți și în petrecere și plecați la smerenie adâncă, gol (petrecând) și s-a nevoit în munte 60 de ani”. Pe acest minunat bărbat l-a „apucat în zilele” sale, renumitul ierarh, stihuitor al Psaltirei 1 . C uviosul Chiriac, fiind om din părțile Vadului Bistriței, era iubitor al pădurilor cu poiene însorite și stăpânite...

  "A cestea toate, fecioare afierosite Domnului fiind, au fost ucise pentru credința lor în Hristos, de către regele Armeniei, Tiridates. R hipsimia era de o frumusețe ne mai văzută, ceea ce l-a făcut pe Dioclețian să și-o dorească de soție. Aceasta a și fost pricina muceniciei tuturor. Rhipsimia a refuzat cererea împăratului, arătându-i că ea este logodnica lui Hristos, Mirele Ceresc. A poi Tiridates însuși s-a ispitit voind-o pentru el, căci se îmbătase cu desăvârșire de vederea frumuseții ei. Dar Sfânta Rhipsimia a rămas neclintită ca stânca înaintea păgânului rege. A stfel, „cel care spulberase pe căpeteniile goților și persanilor cu toate armatele lor, nu a putut să o cucerească pe fecioara lui Hristos. " R egele, cuprins de sataniceasca ură, a supus-o pe Rhipsimia celor mai bestiale torturi: el i-a tăiat limba, i-a tăiat abdomenul și stomacul și i-a smuls toate măruntaiele. Așa și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu mucenița lui Hristos. După aceasta, el a decapitat...

  "A ceastă sfântă fiind creștină, și întorcând pe mulți din perși la credința creștinilor, a fost prinsă de Savorie împăratul perșilor. Dar, nevrând să aducă jertfa focului, a băgat-o în temniță, mulți ani chinuindu-se de foame. După aceea scoțând-o din temniță, și nevrând să se lepede de Hristos, întâi i-au despuiat capul de piele, apoi țintuind-o cu piroane la stâlp foarte tare, și-a dat sfântul său suflet Domnului." Sursa: din viețile sfinților!

  "S fântul Neofit Zăvorâtul în peșteră s-a născut la 1134 în Lefkara, din regiunea Larnaka din insula Cipru. La vârsta de 18 ani a părăsit lumea și nunta pe care i-o pregătiseră părinții lui și a plecat la Mănăstirea Sfântului Ioan Gură de Aur din Koutsouventi la poalele Pentadactilului cu scopul de a deveni monah, deoarece a văzut deșertăciunea lumii acesteia. La mănăstirea Sfântului Ioan a învățat literele, căci în momentul plecării era analfabet, a învățat să scrie și să citească singur și apoi a învățat pe de rost toată Psaltirea. La mănăstire l-au pus în ascultare la viile mănăstirii și apoi în ascultarea de eclesiarh și astfel intra în contact cu multă lume și acest lucru i-a displăcut. După șapte ani de ascultare la aceată mănăstire, s-a hotărât să plece în căutarea unui loc mai liniștit și a ales Sfintele Locuri, pe care le-a și vizitat, s-a închinat la Sfântul Mormânt, dar negăsind un loc potrivit pentru asceza pe care o dorea, s-a întors în Cipru, cu scopul de a se îmba...

  "A devărata oglindă a proorocilor, a fost următor dascălului sau Ieremia, când acesta plângea prădarea și pustiirea Ierusalimului. Și în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o peșteră și plângea înstrăinarea lui Ieremia; și n-a ieșit de acolo până la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, ieșind din peșteră, auzit-a iarăși cu Abimeleh cele ce văzuseră Ieremia în uimire când era lovit cu pietre. Și se arătau a fi ca un suflet în două trupuri acești doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna și îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovăduit mai limpede despre orânduiala întrupării lui Hristos, zicând: "Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lângă Dânsul" și celelalte. Și ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seama la cărțile proorocești, să afle pe proorocul Baruh că proorocește mai mult despre Hristos și despre Ierusalim. După ce a îngropat pe Ieremia cu sârguință, curând după petrecerea ...

  Cuviosul Hariton era din eparhia Licaoniei, locuitor în cetatea Iconiei, creștin bine credincios și ales întru bunătăți. Acesta în vremea lui Aurelian, rău credinciosul împărat (270-275), s-a arătat Mărturisitor al numelui lui Iisus Hristos. Când a ieșit acea poruncă fără de Dumnezeu de la împăratul prin toate părțile ca să fie siliți creștinii să jertfească idolilor, iar cei ce nu se vor supune poruncii să fie uciși, atunci Hariton, în Iconia, la un lucru ca acesta strălucea cu bună credință, ca cel mai dintâi dintre creștini; și a fost prins și legat de guvernatorul țării aceleia și adus la judecata păgânilor, unde l-a întrebat pe el judecătorul, zicând: "Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul și toți supușii își smeresc capetele lor?" Răspuns-a Hariton: "Toți idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpați din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul cel prea înalt. Iar acum de...

Acești sfinți erau din cei șaptezeci; și Aristarh este acela de care Pavel pomenește în Epistola către Romani și care a fost episcop al Apamiei celei din Siria, supusă cu scaunele apostolilor celor dintîi. Acesta mai întîi decît toți a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Iar Marcu este acela pe care și Ioan obișnuia a-l numi. De care pomenește Luca în Faptele Apostolilor și care a fost pus episcop de apostoli în Vivlopole. Iar Zinon este acela pe care Apostolul îl scrie în Epistola către Romani legiuitor și care a fost făcut întîi episcop de Apostolul Petru în Diospole; el învăța propovăduind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Aceștia multe rele pătimiri suferind de la necredincioși pentru zidirea din nou a bisericilor și pentru surparea idolilor, și înșiși făcîndu-se lucrători de minuni și de vindecări, s-au mutat către Domnul Sursa: Viețile sfinților.

  "S fânta Platonida s-a născut la anul 1485 și a primit din botez numele de Milița. Ea făcea parte din familia despoților sârbi Brancovici, care au dat mulți sfinți Bisericii Sârbe, între care despotul Ștefan și soția sa, Anghelina, și fiii lor, Ioan și mitropolitul Maxim, care a păstorit o vreme și în Țara Românească. D in aceeași familie avea să răsară, în Transilvania, Sfântul Mitropolit Sava, Mărturisitorul dreptei credințe. Milița a primit o creștere aleasă și a învățat științele vremii sale, iar părinții i-au insuflat iubire pentru Biserică și pentru Ortodoxie, povățuind-o să-și trăiască viața cu smerenie și credință în Dumnezeu. Milița a fost cunoscută și cu numele Despina, care însemna Doamnă sau fiică de despot. D eoarece Serbia căzuse sub otomani, iar familia Brancovici se afla sub stăpânirea regelui Ungariei, Milița a venit în Țara Românească împreună cu unchiul ei, ieromonahul Maxim, și cu bunica sa, Anghelina. În anul 1505, Milița s-a căsătorit cu Neagoe Basarab, c...

  "B inecredinciosul voievod Neagoe Basarab a venit în lume în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482, în împrejurări acoperite de taină, pe care istoricii nu le-au lămurit pe deplin. L a urcarea sa pe tron, în 1512, el și-a revendicat descendența din domnul Țării Românești Basarab cel Tânăr, poreclit Țepeluș (noiembrie 1477-septembrie 1481, a doua domnie în noiembrie 1481-aprilie 1482, când e ucis de boieri la Glogova) fiul lui Basarab II (decembrie 1442-primăvara 1443) și nepotul lui Dan al II-lea (1420-1431). Neagoe era deci strănepot, în linie dreaptă, al celui mai viteaz dintre domnii Țării Românești după Mircea cel Mare, știut fiind că Dan al II-lea, care era nepot de frate al biruitorului de la Rovine, a ținut pază la Dunăre împotriva cotropirii otomane 1 . D upă moartea silnică a lui Basarab, copilul a rămas să crească în familia lui Pârvu, alături de doi frați, Preda, viitor ban al Craiovei, și Pârvu, și două surori, Vlădaia și Marga, copiii Neag...

  "S fântul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt și s-a nevoit în deșert. În timpul persecuților lui Dioclețian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfântul Pafnutie să îi fie adus înainte. Sfântul neașteptând după aceștia de au fost trimiși să îl aducă, s-a înfățișat înaintea guvernatorului pentru a mărturisi pe Hristos și pentru a primi muceniceștile cazne. D intre soldații care l-au pus la cazne, Dionisie și Callimachi, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe mucenic neatins au crezut în Hristos Mântuitorul ei înșiși, faptă pentru care le-au fost tăiate capetele. După aceste cazne Sfântul Pafnutie a fost aruncat în închisoare unde dintre cei închiși a adus la Hristos un număr de 40, aceștia fiind și ei martirizați prin arderea de vii. D upă o vreme Sfântul Pafnutie a fost lăsat liber, nevătămat arătându-se prin grija lui Hristos, iar un creștin pe nume Nestorie l-a primit pe dânsul la sine. Acesta, împreună cu a sa familie, primind îndrumarea cea duhovnicească...

  "L a sfârșitul primului mileniu, în zorii creștinismului scandinav, un tânăr călugăr suedez misionar și-a vărsat sângele pentru Hristos la Arboga, nu departe de Stockholm. P e locul martirajului Cuviosului Mucenic Sven nu mai sunt decat pietrele Bisericuței de odinioară. C reștinii ortodocși suedezi au ridicat o mică Bisericuță de lemn în apropierea locului în care a fost martirizat Cuviosul Mucenic Sven, fiind ucis cu pietre de vikingii păgâni. A ici, creștinii alergau cu multă evlavie, pentru a primi tămăduire, deoarece acest Cuvios Mucenic suedez, Sven, are și această harismă a vindecării, sau a izbăvirii de epidemii, de boli molipsitoare. S fântul Cuvios Mucenic Sven a trăit la sfârșitul primului mileniu, atunci când vikingii, în aceste locuri, erau împotmoliți în smârcurile păgânismului. E l s-a născut la Arboga, însă, pentru o vreme, a fost plecat în alte locuri creștine din Europa și a revenit în așezarea sa natală din Regatul Suediei, însă atunci când a revenit nime...

  "E l a fost uns rege al Serbiei la ctitoria lui voievodală de la Jicea de către Sfântul Sava, fratele lui trupesc și părinte duhovnicesc. E l a fost creștin adevărat, râvnitor și plin de cucernicie, domnitor înțelept și iubitor de pace. Împreună cu fratele lui, Sfântul Sava, el a ridicat Ortodoxia sârbă pe culmi mari de slavă și strălucire. L a dorința lui, Sfântul Sava, fratele lui, l-a tuns monah mai înainte de moarte, dându-i numele de Simon. E l s-a săvârșit către Domnul în douăzeci și patru de zile ale lunii septembrie, la anul 1224. S fintele lui moaște făcătoare de minuni odihnesc la Mânăstirea Studenița. S fântul David (mai înainte, Cneazul Dimitrie), fiul lui Vukan, fratele acestui Sfânt Rege Ștefan, a zidit Mânăstirea de la Lim unde însuși a fost tuns monah. S fântul Rege Vladislav, fiul Regelui Sfânt Ștefan, a zidit Mânăstirea Mileșeva, în care a adus sfintele moaște ale Sfântului Sava de la Târnovo. A cesta a fost părintele săracilor. Monedele bătute în vremea...

  "Soborul Sfinților din Alaska este prăznuit pe 24 septembrie , zi în care au sosit în America Sfinții Gherman și Iuvenalie, împreună cu ceilalți însoțitori ai misiunii Kodiak, de la Mănăstirea Valaam. P e 24 septembrie 1794, după o călătorie de 7327 mile (cea mai lungă călătorie misionară în istoria ortodoxă) și 293 zile, un grup de călugări de la Mănăstirea Valaam a ajuns pe Insula Kodiak din Alaska. Misiunea a fost condusă de Arhimandritul Ioasaf și era alcătuită din ieromonahii Iuvenalie, Macarie și Atanasie; ierodiaconii Nectarie și Ștefan; și călugării Gherman și Ioasaf. Sfântul Gherman de Alaska (prăznuit pe 13 decembrie), ultimul supraviețuitor al misiunii, a adormit în Domnul pe 13 decembrie 1837. P rimul mucenic de pe pământul american a fost Sfântul Mucenic Iuvenalie, care a fost martirizat de către băștinași în apropierea lacului Iliamna, în anul 1799, devenind astfel primul creștin ortodox care și-a vărsat sângele pentru Hristos în Lumea Nouă. În anul 1816, Sfântu...

  "A ceasta s-a născut pe gunoaie, lângă mănăstirea Sfântului și Marelui Teodosie, începătorul vieții de obște, dintr-o femeie pe care o goneau agarenii, și fugea către Sfântul, dimpreună cu mulți alți vecini, ca să scape. Deci, după ce se duseră păgânii, potoliți de dumnezeiescul dar ce locuia în Sfântul, călugării mănăstirii aflară copilul ce se născuse în gunoi și, din porunca marelui Teodosie, l-au luat și l-au numit Coprie (adică gunoi). Și se hrănea copilul cu lapte de capră, iar capra care era orânduita să sugă copilul de la dânsa păștea la câmp împreună cu celelalte, dar când sosea vremea ca să sugă copilul, se pogora singura din munte de-l alăpta și, iar, se întorcea în turmă. Aceasta a fost până ce a început copilul a mânca bucățele. Deci, dacă s-a făcut mare, îl iubea Teodosie și copilul se învrednici de Duhul Sfânt. Și, păzind curăția sufletului, a făcut de i se supuneau fiarele sălbatice. Că, într-una din zile, aflând în grădină un urs mâncând lăptucile, l-a luat de u...