"Când ne aflăm într-o stare firească a minţii, când inima este plină de venerație, de grijă faţă de ceilalți, când, precum spune Sf. Luca, buzele noastre vorbesc din preaplinul inimii (Lc. 6, 45), nu avem probleme cu rugăciunea; vorbim liber cu Dumnezeu, prin cuvintele cele mai familiare nouă. Dar dacă am lăsa viaţa noastră de rugăciune la mila stărilor noastre schimbătoare, probabil ne vom ruga din când în când cu râvnă şi sinceritate, dar vom pierde pentru lungi perioade de timp orice legătură rugătoare cu Dumnezeu.. . " Este o mare ispită să abandonăm rugăciunea până când Îl simţim pe Dumnezeu şi să considerăm că orice rugăciune ori elan spre Dumnezeu, în altfel de perioade, e lipsită de sinceritate. Toţi ştim, din experienţă, că avem o varietate de simţiri ce nu sunt prezente în fiecare clipă a vieţii noastre; boala şi suferinţa ni le pot şterge din conştiinţa..... "Gestul întoarcerii spre Dumnezeu ar trebui să fie o probă a credinţei, dar nu este decât într-o anu...