" T oți Sfinții Părinți spun un lucru care ne înfricoșează: nu toate gândurile bune sunt de la Dumnezeu. Și aici cade multă lume. Pentru că vrăjmașul nu vine la un om duhovnicesc cu gând de desfrânare sau de crimă. Știe că nu-l primești. Vine cu gând bun. Cu gând drept. Cu gând duhovnicesc. Dar cu otravă în coadă. De aceea, scopul final al păzirii minții nu este să nu mai ai gânduri, ci să dobândești discernământul duhovnicesc – „diacrisis”. Darul cel mai mare, pe care Sfântul Antonie cel Mare îl numea „ochiul sufletului". De unde știi care gând e de la Dumnezeu, care e de la tine și care e de la diavol? Sfinții Părinți ne-au lăsat un cântar cu trei greutăți. În primul rând, gândul de la Dumnezeu vine cu pace și te smerește. Acesta e semnul care nu minte niciodată. Când e un gând de la Dumnezeu, chiar dacă îți arată un păcat mare al tău, chiar dacă îți cere să schimbi toată viața, în adâncul inimii rămâne o pace neclintită. O liniște adâncă. O lumină blândă. Și al doilea se...

“Sf. Casian începe cu cele  două feluri de trufie  : una care asaltează pe monahii duhovnicești și pe cei mai înaintați, iar cealaltă, care privește pe tinerii începători, cea dintîi referindu-se în special la Dumnezeu, iar cealaltă la oameni (cap. 1—2). Primul fel de trufie, cea duhovnicească,  slabește toate virtuțile, în special dreptatea și sfințenia, ca o boală generalizată, care prăbușește întregul organism : prin lăcomie, desfrîu, mînie etc., dărîmînd zidurile sfințeniei și nemailăsînd în sufletul monahului nici o umbră de libertate (cap. 3). Prăbușirea, datorită trufiei a strălucitului înger Lucifer, ne arată ce primejdios este acest păcat pentru niște oameni supuși cărnii ca noi. El a crezut că deține prin însăși firea lui splendoarea înțelepciunii și frumuseții virtuților și nu de la Creatorul a toate făpturile și s-a socotit asemenea lui Dumnezeu, de care nu mai avea nevoie. «A iubit cuvintele pieirii» (Ps. 51, 3), prin care spusese : «Ridica-mă-voi în ceruri» ...

  "Omul poate căuta cu disperare iubirea și să ajungă tocmai acolo unde iubirea lipsește. Își oferă trupul ca să nu fie părăsit, acceptă relații care îl umilesc, confundă dorința cu apropierea și plăcerea cu intimitatea. Pentru câteva clipe pare că golul s-a umplut. Apoi liniștea trece și rămâne aceeași întrebare: „De ce tot nu mă simt iubit?” Pentru că inima cere infinitul, iar noi încercăm uneori să-i închidem gura cu o plăcere de câteva minute.  Aici desfrânarea nu mai este numai o încălcare de poruncă. Devine tragedia unei iubiri căutate în locul greșit. Omul cere unui alt om ceea ce niciun om nu poate purta: să-i vindece toate rănile, să-i garanteze că nu va fi niciodată singur, să-i umple lipsa de Dumnezeu. Și când celălalt nu poate, vine furia, schimbarea, căutarea altuia. Vindecarea începe când încetăm să ne mai vindem foamea drept iubire. Trupul nu este dușmanul sufletului. Dar nici nu poate deveni Dumnezeul lui. Iubirea adevărată nu consumă omul. Îl păstrează întreg....

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

T u , Măicuța cea mai bună Dintre câte-au fost şi sunt, Vino de ne-ajută nouă Cu al Tău Acoperământ!.. Vino, că ne-au tras în mreje Toate de pe-acest Pământ Şi nu mai găsim scăpare De nu vei veni curând!.. Vino , c-am uitat obârşia Ăstui neam creştin şi sfânt, Câtă cinste ne-a dat nouă Fiul tău cel Bun şi Blând!.. El S-a răstignit pe Cruce Şi ne-a' mbrățişat tăcând, Luând tot păcatul nostru  Şi iertare dăruind.. Şi ne-a pregătit locaşuri Aşteptând cu dor nespus Să ne - 'ntoarcem toți acasa, Toți acolo- n ceruri Sus. . De n-ai fi Măicuță dulce Să te rogi la El mereu , Toți s-ar fi pierdut pe cale Când au fost în ceasul greu.. Doară Tu Măicuța sfântă Toată clipa foloseşti Fiului tău îndurare Cerând , să ne mântuieşti .. Am ajuns în vremuri grele Ne-a ajuns păcatul rău, De nu te rogi Tu fierbinte Ne va lăsa Fiul tău!.. Vino dar Măicuță sfântă Cu-al Tău Acoperământ Şi ridică lumea toată Din acest adânc mormânt.. Reaşeaz-o pe Cărarea Care duce-n Ceruri sus, Unde pe toți ne a...

  "E ste foarte important să te rogi pentru tine, dar și mai important este să te rogi pentru alții. Atât de important, că în limba greacă există două cuvinte deosebite pentru rugăciunea obișnuită: rugăciunea pentru tine însuți și rugăciunea pentru altul. Există acea icoană, a Dreptului Judecător, care are de o parte și de alta pe Maica Domnului și pe Sfântul Ioan Botezătorul și care se cheamă Deisis. Deisis este numele Maicii Domnului în această ipostază de rugătoare, cea care, la Judecata de Apoi, se roagă pentru noi către Fiul său. Așa încât a te ruga pentru altul este mai mult decât recomandat. Avem exemple în Evanghelie, ca, de pildă, cazul paraliticului care a fost adus la Iisus în casă de către patru prieteni, pe targă și, pentru că nu au putut să ajungă la Iisus din cauza mulțimii care înconjura casa, atunci s-au urcat pe acoperișul ei și acolo, prin acea spărtură, care exista în orice casă romană sau israelită, l-au lăsat pe funii, așa cum lăsăm noi mortul în groapă, în f...

  "U ndeva, ascunsă, ne așteaptă moartea. O zi sau o noapte va fi ultima din viața noastră. De aceea, fericit este cel ce zi și noapte își aduce aminte de moarte și se pregătește pentru întâlnirea cu ea. Moartea are obiceiul ca la cei ce o așteaptă să vină lin, iar la cei care nu o așteaptă să vină amară și dureroasă." Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea (Cuviosului Iosif Isihiastrul)

  Dacă ne vom încrede însă numai în trezvia sau atenţia noastră, repede vom cădea răsturnându-ne, fiind împinși de vrăjmași, şi ne vor răpune viclenii şi înșelătorii.  Dacă însă lucrăm numai atenţia şi nu zicem în același timp şi rugăciunea lui lisus, atunci duşmanii noștri — oamenii şi demonii care se ascund înapoia lor — ne vor împinge cu influenţa lor, cu cuvintele lor, cu minciunile lor, cu zâmbetele lor, şi ne vor zori spre cădere. Aceşti vicleni şi înşelători ne vor stăpâni.  Și tot mai mult ne vom prinde în mrejele cugetărilor rele, ba chiar vom fi sfâșiaţi cu ușurință de către ei, neavând ca suliță puternică numele lui lisus Hristos.  Are importanţă ceea ce adaugă aici Sfântul. Demonii, vrăjmașii noștri, nu numai că ne vor arunca jos, ci ne vor și învălui în mrejele lor. Ce sunt acestea? Cugetările rele. Cugetare (EvOvuno:c) este ceea ce există în partea irascibilă a sufletului (8uvu6c), în inima noastră sau în mintea noastră. De aceea şi spunem: „Mi-am amint...

  COBORÂREA MINȚII ÎN INIMĂ "Până acum am vorbit despre boala minții. Acum vom vorbi despre leac: cum se coboară mintea în inimă. Pentru că Sfinții Părinți nu sunt filozofi care descriu boala, sunt doctori care o vindecă. Și toți doctorii spun la fel: mintea trebuie scoasă din cap și coborâtă în inimă. Cât timp mintea stă în cap, ea e în furtună. Când coboară în inimă, furtuna devine liniște. De ce? Pentru că în cap mintea e singură și rece. În inimă, ea se întâlnește cu sufletul, cu lacrima, cu Hristos. Această lucrare se numește de către Sfântul Grigorie Sinaitul în Filocalie, vol. VII „a minții în inimă ședere". În primul rând, avem în vedere locul și trupul. Nu poți aduna mintea risipită într-un trup risipit. Sfântul Grigorie zice: „Șezi pe un scaun mic, de o palmă, în chilia ta întunecată, pleacă-ți capul, așa încât barba să-ți atingă pieptul, și adună-ți mintea din risipire." Vezi? Nu e misticism oriental. E asceză curată. De ce scaun mic? Ca să nu te moleșești. De...

  "I ată una din vedeniile pe care le-a avut Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos: era la Constantinopol un monah vestit pentru sfințenia vieții lui și la el venea mult popor care îi cerea sfat și rugăciune. Acest monah însă bolea în ascuns de patima dracului iubirii de arginți. Banii pe care îi primea îi strângea, nu îi dădea la nimeni. S fântul Andrei l-a întâlnit odată pe stradă și a văzut încolăcit în jurul gâtului lui un șarpe cumplit. Sfântului Andrei i s-a făcut milă de monah, s-a apropiat de el și a început să-l sfătuiască: „Frate, de ce ți-ai pierdut sufletul? De ce te-ai legat cu dracul iubirii de bani? De ce i-ai dat loc în inima ta? De ce strângi aurul, ca și când ai vrea să îl iei cu tine în groapă, în loc să îl împarți la sărmani? De ce te sugrumi cu zgârcenia? În timp ce alții mor de frig și de foame, tu te bucuri privind la grămada de aur! Asta-i calea pocăinței pe care ai făgăduit-o la călugărie? Asta îți este ție cinstea de monah? Oare nu-ți vezi dracul cărui...

     " În vremea marelui Împărat Leon cel înţelept(886-912), fiul împăratului Vasile Macedoneanul, era în Constantinopol un bărbat anume Teognost. Acesta a cumpărat robi mulţi, printre care şi afla şi unul cu numele Andrei, foarte tânăr. Şi era acest Andrei foarte frumos şi cu obiceiuri bune, încât stăpânul său l-a luat să-l slujească pe el însuşi şi-l iubea mai mult decât pe toţi şi l-a dat şi la învăţătura Sfintelor Cărţi. Iar el, degrabă învăţând Scriptura şi adeseori umblând pe la biserici, citea Sfintele Cărţi şi se ruga lui Dumnezeu. Deci, într-o noapte stătea el la rugăciune, iar vrăjmaşul diavol, văzând acest lucru şi, pizmuind începutul cel bun, a venit şi a început a bate tare în uşa casei unde petrecea tânărul. Şi s-a înspăimântat Andrei de frică şi, lăsând rugăciunea, s-a culcat degrabă în pat şi a început să se acopere cu o piele de capră. Şi s-a bucurat satana de aceasta şi a zis către altul: "Vezi, oare, pe acesta? Că până acum spurcăciuni a lucrat, iar acu...

      " Un tânăr de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dânsa şi a dorit s-o ia de soţie. A cerut-o părinţilor ei, dar Iustina s-a împotrivit: jurase să fie mireasă lui Hristos. Deci, Aglaid a alergat la Ciprian, tocmindu-se să-l ajute cu vrăjile lui. Iar acesta, de trei ori trimiţând vrăjile sale către Iustina, nimic n-a izbutit: fecioara a rămas nestrămutată în hotărârea ei. Văzându-şi neputinţa meşteşugului, pentru care atâta se ostenise, Ciprian a împărţit averea sa săracilor şi, arzându-şi vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul, botezându-se. Toată viaţa, de aici înainte, şi-a închinat-o slujirii lui Hristos. Şi a fost făcut episcop în Cartagina, ostenindu-se în răspândirea credinţei şi alinarea suferinţei săracilor. Iar, dacă au fost prinşi, pe vremea prigoanei lui Diocleţian, atât Ciprian cât şi Iustina, aduşi fiind în faţa stăpânitorului din Damasc, au fost bătuţi de moarte şi sfâşiaţi cu gheare de fier. Şi, neîncetând a mărturisi pe Hristos ş...

" Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare" este păstrată la Mănăstirea Docheiariou de pe Muntele Athos și se crede că datează din secolul al XI-lea, în timpul Sfântului Neofit, Egumenul Mănăstirii. După icoana făcătoare de minuni Portaitissa, cea mai faimoasă icoană de pe Muntele Athos este o frescă veche a Panagiei situată în exterior pe zidul de est al trapezei, în dreapta intrării. În 1664, Monahul Nil, economul trapezei, trecea adesea pe lângă Icoană ținând o torță aprinsă în mână ca să-și îndeplinească îndatoririle în trapeză. Într-o zi, a auzit o voce spunându-i: „Nu mai veni pe aici cu torțele tale, înnegrind Icoana mea cu fum." Nil nu a acordat prea multă atenție vocii, crezând că cineva își bătea joc de el. Nu a trecut mult și a auzit din nou vocea spunând: „O, monah, nevrednic de acest nume, cât timp vei continua să-mi înnegrești Icoana cu fum?" La auzul vocii, Nil a fost lovit de orbire. Atunci și-a amintit că auzise vocea înain...