"Scopul final al păzirii minții nu este să nu mai ai gânduri, ci să dobândești discernământul duhovnicesc!" ..

 

"Toți Sfinții Părinți spun un lucru care ne înfricoșează: nu toate gândurile bune sunt de la Dumnezeu. Și aici cade multă lume. Pentru că vrăjmașul nu vine la un om duhovnicesc cu gând de desfrânare sau de crimă. Știe că nu-l primești. Vine cu gând bun. Cu gând drept. Cu gând duhovnicesc. Dar cu otravă în coadă.

De aceea, scopul final al păzirii minții nu este să nu mai ai gânduri, ci să dobândești discernământul duhovnicesc – „diacrisis”. Darul cel mai mare, pe care Sfântul Antonie cel Mare îl numea „ochiul sufletului".

De unde știi care gând e de la Dumnezeu, care e de la tine și care e de la diavol? Sfinții Părinți ne-au lăsat un cântar cu trei greutăți.

În primul rând, gândul de la Dumnezeu vine cu pace și te smerește. Acesta e semnul care nu minte niciodată. Când e un gând de la Dumnezeu, chiar dacă îți arată un păcat mare al tău, chiar dacă îți cere să schimbi toată viața, în adâncul inimii rămâne o pace neclintită. O liniște adâncă. O lumină blândă. Și al doilea semn: te face mic. Nu te înalță. După un gând de la Dumnezeu nu zici niciodată „ce duhovnicesc sunt eu". Zici: „Doamne, miluiește-mă, că sunt praf și pulbere".

Sfântul Ioan Scărarul spune: „Îngerul cel bun, când vine, ne smerește. Îngerul cel rău, chiar când ne laudă, ne înalță." Gândul de la Dumnezeu este ca o ploaie de vară: vine lin, udă pământul, și după ea toate cresc. Nu face zgomot, nu dărâmă.

În al doilea rând, gândul de la diavol vine cu tulburare și grabă și te îndreptățește. Vrăjmașul nu are răbdare. El nu poate imita pacea lui Hristos. De aceea, gândul lui are trei semne: a) Tulburare. Îți ia pacea în secunda doi. Te face să te agiți, să te îngrijorezi, să-ți bată inima. Chiar dacă gândul pare sfânt – „trebuie să-i spui lui cutare adevărul, să-l mântuiești tu" - dacă după el ai tulburare, nu e de la Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu nu tulbură niciodată. b) Grabă. „Acum, imediat, altfel e prea târziu!" Așa șoptește vrăjmașul. Dumnezeu nu grăbește niciodată. Dumnezeu zice: „Așteaptă, roagă-te, rabdă". Diavolul zice: „Fă acum!". Pentru că în grabă nu mai ai timp să ceri sfat, să te rogi, să discerni. c) Îndreptățire de sine. Acesta e semnul cel mai fin. După gândul de la diavol, tu ai mereu dreptate. Tu ești cel bun, celălalt e cel rău. Tu ești jertfa, celălalt e călăul. Tu ești înțeleptul, celălalt e prostul.

Sfântul Paisie spunea cu durere: „Astăzi, oamenii au dreptate. Și de aceea nu au pace. Pentru că dreptatea lor e de la diavol. Dreptatea lui Dumnezeu te face să te simți vinovat și totuși să ai pace."

În al treilea rând, gândul de la tine - gândul firii - vine cu închipuire și te lasă gol. Sunt gândurile noastre, neutre. Amintiri, planuri, griji omenești. Nu sunt nici bune, nici rele. Dar sunt zadarnice. Și dacă le lași să se înmulțească, fac mintea neputincioasă, cum am spus la început. Semnul lor: te lasă gol. După ce te-ai gândit o oră la ce vei mânca mâine, la ce vei face la vară, la ce a zis vecinul, ce rămâne în inimă? Nimic. Oboseală. Gol.

Gândul de la Dumnezeu te hrănește, chiar dacă e aspru. Gândul de la tine te obosește. De aceea, care e măsura finală? Părinții au un cuvânt de aur, pe care îl pun ca pe o pecete peste scrisul meu.

Nu crede niciunui gând, nici chiar celui mai luminos, până nu-l treci prin cele trei vămi: Vama 1: Smerenia. Mă smerește acest gând sau mă înalță? Vama 2: Pacea. Îmi lasă pace în inimă sau tulburare? Vama 3: Sfatul. Dacă aș spune acest gând duhovnicului meu, ce ar zice? Dacă îți e rușine să-l spui duhovnicului, e de la vrăjmaș. Gândul de la Dumnezeu nu se teme de lumină. Și dacă trece prin aceste trei vămi, atunci e de la Dumnezeu.

Iată, fraților, de ce paza minții este totul. Cât timp mintea e furtună în deșert, omul e robul tuturor. Când mintea se coboară în inimă și începe să deosebească gândurile, omul devine împărat. Împărat peste sine. Și numai cel ce e împărat peste sine poate fi robul lui Hristos.

De acum, nu mai întreba: „Ce să fac?" Întreabă: „Ce gând mă stăpânește acum?" Și cheamă numele lui Iisus. Până când? Până ce furtuna va deveni rugăciune. Și deșertul va deveni grădină. Amin.

Har, pace și discernământ duhovnicesc!

Doamne, ajută!"

Ștefan Popa