"Poporul lui Dumnezeu, care a venit liber în ţara Egiptului, treptat a devenit rob. Condiţiile vieţii lor i-au adus în starea de robie: munca a devenit tot mai grea, condiţiile de viaţă din ce în ce mai mizerabile; dar aceasta n-a fost suficient ca să-i determine să plece spre adevărata libertate. Dacă mizeria depăşeşte un anumit punct, aceasta poate duce la revoltă, la violenţă, la încercarea de a scăpa de dureroasa, insuportabila situaţie; dar, în mod esenţial, nici revolta, nici fuga nu ne fac liberi,fiindcă libertatea este, înainte de toate, o atitudine..
Rugăciunea Domnească nu e doar o rugăciune, ci un întreg mod de viaţă, exprimat sub forma unei rugăciuni: este chipul urcuşului treptat al sufletului, de la robie către libertate. Rugăciunea e construită cu o uimitoare precizie. Aşa cum, atunci când o pietricică cade într-un lac, putem observa undele răspândindu-se de la locul unde a căzut, tot mai departe către maluri sau dimpotrivă, putem începe cu malurile şi să ne întoarcem la sursa mişcării, în acelaşi fel, Rugăciunea Domnească poate fi analizată fie începând cu primele cuvinte, fie cu ultimele."....
Comentarii
Trimiteți un comentariu