"Noi nu putem învăța și nu ne lăsăm învățați nici prin cuvinte, nici prin fapte. Dar totuși vrem să învățăm prin cuvinte și să ne facem altora doctori, când noi înșine suntem plini de răni. Gândește-te și la aceea că: «Nu toate sunt ușor de înțeles celor ce vor să înțeleagă, chiar dacă se pare că da». Deci cine nu se va mira de cei ce făgăduiesc, cu toată seriozitatea, să învețe acestea chiar și pe muieruștile ce trăiesc în desfătări și pe prunci.
2. Când Apostolul zice: «Iar de iubește cineva pe Dumnezeu, acela cunoscut este de El», (I Corinteni 8, 3) vrea să spună că iubindu-l noi pe Domnul, suntem cunoscuți de El. «Iar dacă suntem cunoscuți, suntem și învățați», zice Grigorie cel Mare atât în virtute cât și în teologie. Acesta cred că este și înțelesul sentinței: «Iubirea e născută de nepătimire; iar iubirea naște lumina cunoștinței».
3. Pe cine nu impresionează această sentință? Socotesc că mai ales pe cei ce mor pentru Mamona, adică pentru domnul și stăpânul lumii acesteia.
4. Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și pentru toți a murit, ca toți să se mântuiască. (I Tim. 2, 4) Deci cel ce iubește pe Dumnezeu păzește ceea ce vrea Dumnezeu. Iar păzind aceasta, cum nu va iubi pe tot omul și nu va vrea ca toți să se mântuiască, o dată ce Dumnezeu o vrea aceasta?
5. Prin cunoștința lui Dumnezeu înțelege credința, iar prin dragoste păzirea poruncilor, pe care le numește și voia lui Dumnezeu, dreptățile și lumina Lui, după cuvântul: «Lumină sunt poruncile Tale». (Isaia 51, 4) Sentința vorbește de cunoștința lucrătoare.
6. Cauza virtuților e Dumnezeu. Iar cunoașterea efectivă a acestuia înseamnă prefacerea în duh prin deprindere a celui ce a cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu.
7. Citește capitolul 76 al aceleiași sute și vei afla același lucru, dar cu alte cuvinte.
8. Precum porunca iubirii s-a dat ca doctorie împotriva mâniei, înfrânarea s-a dat împotriva poftei. Citește cap. 79.
9. Iar noi care suntem robii tuturor trei, câtă ură nu nutrim întreolaltă, ajungând să nu ne mai săturăm de patimă. Citește cap. 64.
10. Spunând în cap. 77 că prin porunci Domnul ne face nepătimași; acum prin acest cap. arată cum: prin dragoste și post, înfrânare și rugăciune.
11. Gnosticul de asemenea e tras iarăși în jos.
12. Dar noi cei înfundați în patimi, cum vom contempla? Sau nu ne vor scoate cele pe care le contemplăm de la cunoștința Sfintei Treimi?
13. Vezi treptele contemplației?
14. Precum în credință nu e nici o rațiune a necredinței, tot așa în rațiunile după fire nu e nimic nerațional. Iar sâmburele poruncilor e o rațiune lucrătoare. Citește cap. 84 (suta II) și vei afla destul.
15. Contemplația naturală a poruncilor, adică dragostea sinceră față de aproapele, eliberează pe cei ce o păzesc de iubirea trupească de sine și de ură (tiranie). Iar cunoștința lucrurilor izbăvește pe cei ce se îndeletnicesc cu cunoștința (gnostici) de uitare și de neștiință. Prin acestea toate se presupune că cele trei părți ale sufletului, mișcându-se conform cu rațiunea și cu firea, lucrează orice virtute: dar mișcându-se contrar rațiunii și firii, lucrează toată răutatea. Adu-ți aminte că izvoarele și pricinile întregii răutăți sunt acestea trei: neștiința, iubirea trupească de sine și ura (tirania). Iar acestea le-a așezat vicleanul în noi, folosindu- se de reaua întrebuințare a puterilor din noi.
16. De aceste cugetări pătimașe curăță (φιλοῡσιν) înțelesurile lucrurilor poruncile, cum s-a arătat în cap. 4 al acestei sute (a II-a).
17. Cele săvârșite fără un scop drept sunt cele făcute împotriva voii lui Dumnezeu, care vrea ceea ce e bun, bineplăcut și desăvârșit (Rom. 12, 2), adică dispoziție bună față de aproapele pentru Dumnezeu. Iar că lipsa dispoziției bune față de aproapele e potrivnică voii lui Dumnezeu arată Domnul în Evanghelie, când zice: «Întrucât le-ați făcut, și întrucât nu le-ați făcut»,(Matei 25, 40, 45) înșirând apoi felurile dragostei și ale urii. Bagă de seamă că cei ce au lucrat împotriva scopului drept, adică împotriva poruncii lui Dumnezeu, lepădând iubirea de oameni, apar ca unii ce nu pot înfiripa nici o apărare și nu pot dovedi un scop. Ei știu că cel ce face ceva în afară de scopul drept al lui Dumnezeu, chiar dacă ar aduce zeci de mii de argumente, nu va scăpa de gheenă.
18. Pofta e oprită de dragostea lui Dumnezeu. Iar dragostea aproapelui domolește mânia înfuriată.
19. Cei ce confundă chipurile materiale ca caracterele spirituale ale lui Dumnezeu simbolizate de acelea abuzează de înțelesurile caracterelor. Căci caracterele spirituale indicând ipostaza divină, aceia socotesc substanța sau materia, în care sunt simbolizate caracterele, drept caractere. Dar abuzând în gând, în mod necesar abuzează și cu fapta, arzând fără rușine caracterele sfinte ca materie simplă și mută.
20. Ia seama la deosebirea dintre supărare și durere, precum și la faptul că durerea e urmarea plăcerii, iar supărarea a slavei deșarte.
21. Cele trei capete următoare ne iau orice scuză, prin care voim să ne ținem avuțiile.
22. Înțelepciune artistică numește nu pe cea câștigată prin învățătură, ci pe cea prin care a făcut Dumnezeu toate.
23. Trei feluri de necurății întinează mintea. Dar mai e una: a se socoti pe sine mai înțeleaptă ca alții.
24. Niciodată n-a lucrat sufletul meu potrivit cu firea. Știe aceasta Cel ce cunoaște toate. Și niciodată n-a încetat de-a săvârși păcate cu fapta.
25. Așadar atunci nu putem arăta un scop, când nu facem ceva pentru Hristos, ci pentru altceva. Aceasta pentru că am lucrat nu după scopul lui Dumnezeu, ci după al nostru.
26. De însetează cineva după răpirea celor străine, ceea ce nu este voia lui Dumnezeu, cum va arăta că lucrează după scopul Lui, când scopul lui Dumnezeu este să facem milă și să dăruim?
27. Cel ce slujește iubirii de trup e greoi la inimă, iubind și căutând deșertăciunea și minciuna, care este cugetul trupesc.
28. Cele spuse mai înainte sunt iubirea de plăcere, de slavă și de argint. Dacă cineva se ține strâns de ele, ca mine, nu văd cum se va putea învrednici de cunoștința lui Dumnezeu.
29. Deci sau ca robii, sau ca cei cu plată, sau ca niște fii, adică sau ca cei ce se îndeletnicesc numai cu făptuirea (practicii), sau ca cei ce s-au învrednicit și de cunoștință (gnosticii).
30. Gând simplu e cel fără patimă. Căci cel pătimaș depărtează de la Dumnezeu. Tot așa nici cunoștința simplă nu depărtează de la cele omenești, ci cea care pătimește iubirea (e încărcată de pasiunea iubirii). Iar aceasta e prefacerea în duh prin deprindere.
31. Fiii se rețin de la patimi prin cunoștință și iubire. Iar robii și cei cu plată, sau cei ce se îndeletnicesc cu făptuirea (practicii), sau de frică, sau din nădejde.
32. Acestea încă îi opresc pe cei ce vor să scrie, arătând din sfârșit paguba.
33. Socotesc că la noi s-a gândit scriind acestea.
34. Cei ce socotesc că știu n-au înțeles câștigul ce-l pot avea din metoda aceasta. Căci de l-ar fi cunoscut, ar fi câștigat înaintând la cunoștință.
35. Zăbovind gândul simplu, se stârnește patima, iar zăbovind cel pătimaș, se produce învoirea.
36. Știi, Doamne, cum mă judec azi și pentru care pricină; nu ne părăsi pe noi.
37. Nu poate face acestea cel ce crede rațiunilor sale și socotește că a cuprins cele ce și după ce-au fost cuprinse rămân fire necuprinse.
38. Supărarea și ura sunt boli ale părții pătimitoare (pasionale) a sufletului.
39. Privește cum ne amăgim, făcând cele contrare și socotind că viețuim după Hristos, ba ceea ce e mai grav închipuindu-ne că deja pătimim dragostea duhovnicească
40. Cineva suferă de patima lăcomiei, dar nu are prilejul de-a se lăcomi. Când are prilejul, îndată se dă pe față.
41. Privește când trebuie folosită îndelunga răbdare și când răbdarea. Căci dacă amândouă se arată în încercările fără voie, dar precum acestea se împart în cuvinte și în răni, așa se împart împreună cu ele și acelea pentru cei ce înțeleg.
42. Cunoștința cea bună și lucrătoare se naște prin înfrânare și iubire.
43. Deci ce aiuresc unii oameni pătimași și îngâmfați, fălindu-se că au cunoștința dumnezeiască? Poate din patimă și fudulie?
44. Iar cel ce își închipuie că a înțeles și știe tot e vădit că nu are dragoste. Iar neavând, cum va înainta la cunoștință?
45. Având spinii și mărăcinii răutății și ai neștiinței, socotim că avem virtute și cunoștință duhovnicească.
46. Aici a zugrăvit mai deplin dragostea și cei doi dinari i-a tălmăcit ca dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
47. Cunoștința lui Hristos ne vine prin curățirea celor trei părți ale sufletului.
48. Cei ce se îngrijesc de lucrurile lumii cad cu necesitate din dragostea lui Hristos și din pricina lor se umplu de ură neîmpăcată față de semeni.
49. În amândouă privințele a fost defăimat Sf. monah Cedonie. Dar căutând spre Dumnezeul Suzanei, se întărește cu nădejdea dumnezeiască.
50. Cel ce slujește patimilor și-a învârtoșat înțelegerea și având puterea de discernământ oarbă, nu poate deosebi binele de rău."
Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii
(volumul -II)
Comentarii
Trimiteți un comentariu