Vistierie de daruri, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, acest trimis al lui Dumnezeu pământului românesc din îndepărtata Ivirie (Georgia), nu a îngropat nici un talant din câți i-au fost dăruiți de Dumnezeu și pe toți, ca o slugă bună și credincioasă, i-a înmulțit.
Însemnându-l la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, părinții săi, Ioan și Maria, l-au crescut în evlavie și dreaptă credință. Ocrotit fiind de Bunul Dumnezeu în robia turcească în care a căzut, tânărul Andrei își arătă - de timpuriu - ascuțimea minții, deprinzând cu ușurință limbile greacă, turcă, slavă veche, arabă, iar mai târziu și limba română. După mărturiile vremii, se pare că după ce a scăpat din robia turcească, a trăit în preajma Patriarhiei de la Constantinopol unde a învățat arta sculpturii în lemn, pictura și broderia.
Către anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu îl aduce la București unde, după ce învață meșteșugul tiparului în tipografia domnească, se mută la mânăstirea Snagov unde întemeiază o nouă tipografie. A tipărit și a supravegheat cu neobosită râvnă, în migăloasa îndeletnicire, scoțând din tiparnițele pe care le-a îndrumat 63 de cărți, din care 38 lucrate de el însuși, în diferite limbi: română, greacă, arabă, georgiană.
Pentru virtuțile și viața sa curată, a fost ales mai întâi stareț la mânăstirea Snagov, apoi episcop la Râmnic și nu mult după aceea, mitropolit al Țării Românești. Cu ajutorul și harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândețe și necruțând nici o osteneală, și-a păstorit clerul, călugării și credincioșii cărora le-a ridicat noi sfinte lăcașuri sau le-a reînnoit pe cele stricate de vreme. Mărturie despre această lucrare stă ctitoria sa, mânăstirea Antim din București, cu hramul Tuturor Sfinților pe care, cu darurile pe care i le-a hărăzit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi și a înzestrat-o cu tipografie. O altă lucrare lăudabilă a Marelui Ierarh a fost înființarea de școli pentru copiii celor săraci în care învățământul era fără plată.
Smerit și convins fiind că numai datorită Milostivului Dumnezeu a ajuns vas ales lucrării dumnezeiești, Sfântul Părinte Ierarh Antim priveghea cu osârdie și fără de lene, ziua și noaptea și în tot ceasul, pentru folosul și spășenia tuturor de obște, învățându-i și îndreptându-i pe toți cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă". Podoabă a cărturarilor și dulce grăitor al înțelepciunii dumnezeiești în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adăpat poporul însetat de credință prin cuvântul său de învățătură, lăsând Bisericii noastre marele tezaur literar și teologic cuprins în Didahiile și predicile sale.
Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sf. Ierarh Antim, pe nedrept a fost depărtat de toată lucrarea și ordinea arhierească și dezbrăcat de harul divin și scos din catalogul arhieresc". Osândit a fost cu exilul și pus a fost sub paza necredincioșilor ostași turci care, l-au chinuit foarte, până la moarte, prin tăierea capului pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Mărita, în sudul Dunării. Așa s-a săvârșit de moarte mucenicească Părintele și Mitropolitul Antim al Țării Românești, a cărui pomenire rămâne înscrisă pentru veșnicie în cartea Bisericii și neamului românesc.
Sursa: Sinaxar.
Comentarii
Trimiteți un comentariu