"Și îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulțimea. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage. și făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El Singur pe țărm. Și i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Și către a patra strajă a nopții a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nǎlucă și au strigat. Căci toți L-au văzut și s-au turburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniți! Eu sunt; nu vă temeți! Și S-a suit la ei în corabie și s-a potolit vântul. Și erau peste măsură de uimiți în sinea lor; căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoșată.
Matei 14, 22/loan 6, 15-17 Matei 14, 23/Luca 6, 12; 9, 18 Matei 14, 23 / loan 6, 16-17 Matei 14, 21-25 / Luca 24, 28/Ioan 6, 19 Matei 14, 26/ Luca 24,37 Ioan 6, 19-20 Matei 14, 32/Marcu 4, 39 Marcu 8, 17, 21
„A silit pe ucenici", fiindcă ei nu voiau să se despărțească de Dânsul, ci de silă se despărţeau, întâi pentru dragostea pe care o aveau pentru El, apoi pentru că nu se dumireau cum va veni El la dânşii, nefiind [neavând] corabie. Deci, după ce „a slobozit" mulțimea, „S-a dus în munte să se roage" Singur, căci rugăciunea are trebuinţă de îndeletnicire și neturburare. Şi-i lasă pe ucenici a se ispiti [„în mijlocul mării"] ca să se înveţe a răbda; de aceea nu vine la ei îndată, ci-i lasă toată noaptea să se învăluiască de furtună, ca să-i învețe a suferi și să nu nădăjduiască odihnă, întru începătura pătimirilor fiind.Deci şi aceasta se cuvine a o înțelege, că Domnul nu i-a izbăvit pe ucenici dintru începătura pătimirilor, ci numai când aceştia au fost cuprinsi cu totul de frică; căci văzându-L, au strigat, înspăimântându-se ca de o nǎlucă. Și îndată, prin glas [cuvânt] îi vindecă pe ei, zicând: „Îndrăzniți! Eu sunt; nu vă temeți!" Apoi și prin intrarea în corabie le pricinuiește cea mai de săvârșit [desăvârșită] neturburare, căci îndată a încetat vântul.Și minune mare era a umbla pe mare, și cu adevărat lucru al lui Dumnezeu, iar când şi furtună era şi vântul sta împotrivă, preaslăvită minune se arată a fi. Iar Apostolii, dacă nu s-au iscusit din minunea înmulţirii pâinilor, din această minune ce s-a făcut pe mare şi pe cealaltă au priceput-o. Se vede că și pentru aceasta i-a lăsat Hristos în ispită, că, de vreme ce din minunea cu pâinile nu L-au cunoscut, să-L cunoască şi să se folosească din minunea săvârşită pe mare. Şi trecând marea,au venit în ținutul Ghenizaretului și au tras la ţărm."
Ev.Marcu 6;45-53
Sfântul Teofilact al Bulgariei
Comentarii
Trimiteți un comentariu