Întru această zi, Pomenirea Preacuviosului Părintele nostru Eufrosin, bucătarul (sec. IX)

"Acesta s-a născut din părinți țărani simpli și, crescând, s-a făcut mare, dar fără de învățătură și în urmă a venit la mănăstire. Deci, îmbrăcându-se în chip monahicesc, s-a făcut slujitor monahilor. Și fiindcă petrecea totdeauna la bucătărie, ca un om simplu, era defăimat de toți și suferea fericitul toate defăimările cu bărbăția inimii și cu liniștea gândului, fără a se tulbura cât de puțin. Ca măcar că era simplu la cuvânt, însă nu era prost, ci cu înțelegere precum aceasta se va arăta mai curat din cele ce se vor spune de aici înainte. Că în mănăstirea aceea, unde se află fericitul acesta Eufrosin, era și un preot, iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguință, ca să-i arate Dumnezeu bunătățile pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe Dânsul.

Deci, într-o noapte, dormind preotul, i se arată, în somnul lui, că se afla într-o grădină și privea cu mirare la bunătățile cele preaveselitoare ce se aflau acolo și vedea și pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii, care stă în mijlocul livezii și se desfătă de bunătățile acelea. Deci, apropiindu-se de el, îl întrebă a cui este grădina aceasta și cum s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a răspuns: "Grădina aceasta este locuința aleșilor lui Dumnezeu, iar mie, pentru bunătatea Dumnezeului meu, mi s-a îngăduit să mă aflu aici". Iar preotul i-a zis lui : "Și, oare, ce faci în această grădină?" Eufrosin a răspuns : "Eu stăpânesc toate câte vezi aici și mă bucur și mă veselesc de privirea și câștigarea acestora."

Iar preotul i-a zis: "Poți să-mi dai ceva din bunătățile acestea? "Eufrosin a răspuns: "Da, ia cele ce voiești din acestea, din darul Dumnezeului meu". Atunci preotul i-a arătat merele și cerea să-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luând câteva mere, le-a pus pe ele în rasa preotului, zicând: "Iată, ai dobândit merele ce ai cerut". Și fiindcă, atunci, a lovit în toacă să se scoale părinții la Utrenie, s-a deșteptat preotul. Și, în timp ce socotea că vedenia ce văzuse era vis, a întins mâna la rasă sa și, - o, minune ! - a aflat merele. Și minunându-se de acea preaslăvită bună mireasmă, a rămas nemișcat multă vreme. După aceea, mergând în biserică, și văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit și l-a jurat ca să-i spună unde a fost el în noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis : ,,Iartă-mă, părinte, că nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie". Iar preotul a zis: "Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, ca să descoperi la toți măririle lui Dumnezeu și tu nu voiești să arăți adevărul". Atunci a răspuns smerit cugetătorul Eufrosin: "Acolo am fost, părinte, unde sunt bunătățile pe care Ie vor moșteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care și tu, cu mulți ani înainte, ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut pe mine, desfătându-mă cu bunătățile livezii aceleia. Că, voind Domnul să te încredințeze pe sfinția ta despre bunătățile cele dorite drepților, a lucrat prin mine, smeritul, această minune".

Atunci a zis preotul : "Părinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunătățile livezii?" Iar Eufrosin a răspuns : "Merele cele frumoase și mirositoare, pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă, că eu sunt vierme și nu om" "Atunci preotul a povestit la toți frații vedenia ce a văzut și prin aceasta a îndemnat pe toți a se minuna și a se înspăimânta, spre dorirea binelui și a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din mănăstire, și s-a îndepărtat și a rămas necunoscut, până la sfârșit. Iar din merele acelea mâncând, mulți bolnavi s-au vindecat de bolile lor.

Întru slava lui Dumnezeu ! Amin."

Proloage