Către un călugăr care a intrat pe câmpul de luptă.

 

"Bucură-te în Domnul, iubite fiu pe care harul lui Iisus te-a luminat și te-ai lepădat de lume. Te-a aruncat în pustie și te-a trimis în obște. Și acum slăvești din suflet pe Dumnezeu și Îi mulțumești.

Harul dumnezeiesc, fiul meu, este ca ceva care pătrunde în suflet și-l atrage pe om fără să-l silească spre cele înalte. El cunoaște modul în care să-i încânte pe peștii cei înțelegători și să-i scoată din marea acestei lumi. Ce se întâmplă însă după aceasta?

După ce Dumnezeu îl scoate din. lume pe cel care vrea să trăiască în pustnicie și îl aduce în pustie, nu îi arată la început nici patimile sale și nici ispitele, până când nu devine călugăr și îl leagă Hristos cu frica Sa. După aceea vine încercarea, strădania, lupta.

Și dacă, de la început, cel încercat se străduiește și apucă să aprindă, prin multe nevoințe, făclia ascezei, aceasta nu se va stinge atunci când, retrăgându-se harul, vin ispitele. Astfel, când harul pleacă, acesta va servi la starea lui de dinainte. Și, în funcție de patimile pe care le-a avut în lume, ispitele se vor trezi și vor pune în mișcare obiceiurile rele care îl înrobeau.

Mai întâi să știi, fiule, că om de om este mult diferit. La fel și călugăr de călugăr. Sunt suflete moi, care se lasă· convinse cu multă ușurință. Sunt însă· și suflete tari, care nu se supun ușor. Pot fi atât de diferite, cum este bumbacul de fier. Bumbacul are nevoie numai de atingerea cuvântului, în timp ce fierul are nevoie de focul și de cuptorul ispitelor ca să poată fi prelucrat. Acesta din urmă trebuie să aibă multă răbdare în ispite pentru a primi curățirea. Dacă nu are răbdare, este ca opaițul fără untdelemn. Se stinge repede și piere.

Așadar, dacă cineva care are o astfel de fire tare ca fierul vrea să se facă monah, de cum vine se și ridică împotriva ascultării, se leapădă de făgăduințe și părăsește lupta. Și vezi? Numai ce se retrage un pic harul pentru a se pune la încercare voința și răbdarea sa, acesta aruncă armele și începe să-i pară rău că a venit să se facă monah. Și își petrece zilele în neascultare și amărăciune, plin de contradicții și de revoltă.

Prin rugăciunile părintelui său harul poate să alunge pentru puțin norii ispitelor, pentru ca acesta să-și poată reveni un pic, dar după puțin timp iarăși vai birui voia proprie și neascultarea și iarăși va veni tulburarea și confuzia.

Îmi scrii despre fratele pe care dacă îl vezi te minunezi cum că atâta osteneală depune în ascultarea lui și totuși egoismul îl stăpânește dinlăuntru. Crezi ca ușor este să biruiască omul patima?

Faptele bune și milosteniile și orice lucru bun din afară nu reușesc să stingă semeția inimii, ci exercițiul mintii, suferința pocăinței, inima înfrântă și smerită, acestea smeresc cugetul cel nesupus. Și cere osteneală multă și greu de dus pentru omul cel nesupus, neascultător. Numai cu nețărmurită răbdare poate acesta să reușească. Numai cu răbdarea fără de margine a duhovnicilor, cu îngăduința și cu dragostea fraților este posibil să ajungă la simțire cei tari la suflet.

Dar să vezi cum sunt adeseori atât de folositori și aceștia, ca și mâna dreaptă. Aproape totdeauna celor ce au un dar oarecare, pe care ceilalți nu-l au, le este greu să se smerească. Cred că ei sunt ceva, iar ceilalți nu.

Este nevoie, prin urmare, de multă osteneală și de multă răbdare și îngăduință până când se va dărâma temelia cea veche a mândriei și se va pune o altă temelie, cea a smereniei și a ascultării lui Hristos. Văzând Domnul și ostenelile și dorința, și a celor împricinați dar și a celorlalți, le îngăduie altă ispită care se împotrivește patimii lor și, cu mila Lui, îi izbăvește și pe aceștia „Cel ce vrea ca toți să se mântuiască". Tu vezi numai cui vrei să te asemeni.

Cel mai bine ar fi fost ca toți să fi avut fire bună, să fi fost smeriți și ascultători. Dar dacă se întâmplă ca cineva să fie cu firea tare ca de fier, să nu deznădăjduiască. Cere multă luptă, dar, cu harul lui Dumnezeu, poate să biruiască. Iar Dumnezeu, să știi, nu este ne drept să ceară altceva decât ceea ce a dat. În măsura în care a dat darurile, în aceeași măsură cere și lucrarea lor.

Căci, încă de la începutul creației, în trei categorii i-a împărțit pe oameni: unora le-a dat cinci talanți, altora doi și altora unul. Cei dintâi au daruri superioare. Cu mintea cuprinzătoare, unul dintre aceștia se numește de Dumnezeu învățat, deoarece primește cunoașterea de la Dumnezeu, fără să învețe. Așa au fost în vechime Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Onufrie, Cuvioasa Maria, Chiril Filotheos, Luca cel din Stiria și multi alții, care fără îndrumător au ajuns desăvârșiți.

Ceilalți trebuie să învețe bine ca să facă ceva. Iar ultimii, chiar dacă aud, chiar dacă învață, îngroapă totul în pământ și nu fac nimic.

De aceea există atâta diferență între oameni și există atâta diferență între călugări. De aceea este nevoie, mai înainte de toate, să te cunoști pe tine însuți, să știi cine ești cu adevărat, nu cine crezi că ești. Dacă ajungi la această cunoaștere de sine, devii mai înțelept decât toți oamenii. Cu astfel de cunoaștere ajungi la smerenie și primești harul de la Domnul. Iar dacă nu dobândești cunoașterea de sine și te încrezi numai în ostenelile tale, să știi că te afli departe de cale. Deoarece profetul nu zice: "Vezi, Doamne, osteneala mea", ci: "Vezi smerenia și osteneala mea". Osteneala este pentru trup, smerenia este pentru suflet, iar amândouă la un loc, osteneală și smerenie, sunt pentru omul în întregimea lui.

Cine l-a biruit pe diavol? Cel care și-a cunoscut cu adevărat boala, patimile și lipsurile pe care le are. Cel ce se teme să se cunoască pe sine, acesta rămâne departe de cunoașterea adevărată și altceva nimic nu-i place decât să vadă numai greșelile celorlalți și să-i judece. Acesta nu vede la ceilalți calitățile, ci numai defectele, după cum la sine nu vede defectele, ci numai calitățile. Și aceasta este, cu adevărat, boala de care suferim noi, oamenii acestui veac, aceea că nu recunoaștem unul. altuia darul său. Unul este lipsit de multe, iar cei mulți le au pe toate. Ceea ce are unul nu are celalalt. Dacă recunoaștem acest lucru, vom dobândi multă smerenie. Dumnezeu se cinstește și .se slăvește pentru că i-a încununat pe oameni în diferite feluri și a arătat diversitate în toate creaturile Sale. Nu este așa cum gândesc cei fără de lege, care vor să impună egalitate în creația dumnezeiască. Dumnezeu toate cu înțelepciune le-a făcut.

Așadar, fiul meu, acum, că te afli la început, îngrijește-te să te cunoști mai bine pe tine însuți, pentru ca să pui temelie tare smerenia. Îngrijește-te să înveți ascultarea, să dobândești rugăciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă".

Rugăciunea să-ți fie răsuflarea ta. Nu lăsa mintea ta înceată, ca să nu înveți cele rele. Nu lăsa să vezi lipsurile celorlalți, deoarece, fără să-ți dai seama, te vei afla împreună lucrător acelui rău și împotrivitor binelui. Să nu te aliezi din neștiință cu vrăjmașul sufletului tău.

Fiind prea iscusit, vrăjmașul știe bine să se ascundă în spatele patimilor și slăbiciunilor tale. Așa încât, pentru a lovi în acesta, trebuie să lupți, să te biruiești pe tine însuți, să omori toate patimile. Când omul cel vechi va muri, atunci puterea vrăjmașului și a potrivnicului se va desființa.

Lupta noastră nu este împotriva omului, pe care poți sa-l ucizi în multe feluri, ci este împotriva începătoriilor și a puterilor întunericului. Și împotriva acestora nu se luptă cu dulcețuri, ci cu râuri de lacrimi, cu durere în suflet până la moarte, cu nemărginită smerenie și cu multă răbdare. Să cazi epuizat ca lovit de boală grea săptămâni întregi. Și să nu părăsești lupta până când nu vor fi biruiți și nu se vor retrage demonii. Atunci vei primi eliberarea de patimi.

Așadar, fiul meu, silește-te pe tine însuți dintru început să intri pe poarta cea strâmtă, deoarece numai aceasta duce la libertatea Paradisului. Taie-ți în fiecare zi și în fiecare ceas voia ta și nu căuta altă cale în afară de aceasta. Aceasta a fost bătătorită de picioarele părinților cuvioși. Descoperă și tu Domnului calea ta, și Acesta te va îndruma. Descoperă părintelui tău gândurile tale și acesta te va vindeca. Să nu ascunzi niciodată gândurile tale, deoarece înlăuntrul lor se află ascunsă viclenia diavolului, care dispare atunci când sunt spuse. Nu descoperi greșeala altcuiva spre îndreptățirea ta, pentru că îndată harul le va descoperi în fața oamenilor pe ale tale, pe cele pe care până acum le acoperea. Atât cât tu acoperi pe fratele tău, tot atât harul te va păzi pe tine de defăimarea oamenilor.

Cât despre celălalt frate de care îmi scrii, se vede că are păcate nemărturisite, pentru că se rușinează să le spună părintelui său. De aceea vine ispita. Trebuie să îndrepte această neorânduială, pentru că fără spovedanie curată și deplină nu se curăță. Și este păcat să fie batjocorit de diavol. înlăuntrul său, în adânc, este ascuns egoismul, orgoliul. Tu roagă-te și să ai dragoste pentru el și pentru toți. Păzește-te de tot răul.

Acum, că ai intrat pe câmpul de luptă, vei fi încercat cu multe feluri de ispite. Pregătește-te să rabzi. Spune neîncetat rugăciunea și Domnul te va ajuta cu harul Său. Niciodată ispitele nu sunt mai tari decât harul..."

Mărturi din viața Monahală!