STELELE FECIORIEI ..

"Pe veșmântul Maicii Sfinte 

Trei steluțe aurii 

Ne aduc la toți aminte

Taina Sfintei Feciorii:

Fu Fecioară Preacurată, 

Fără nici măcar un gând, 

Cum mai are orice fată, 

La vreun fecioraș visând. 

Ea era neprihănită

Și sfioasă în purtări;

Mintea Ei era uimită 

Când privea prelung spre zări..

Nu-i lipsea nicicând suspinul 

Și avea în ochi mereu

Lacrimi tainice, născute

Dintr-un dor de Dumnezeu.

Ea privea spre cer în noapte 

Și vedea că-i nesfârșit,

Și-auzea în suflet șoapte 

Coborâte din zenit..

Duhul o făcea cerească,

Mintea Ei zbura ușor,

Firea Ei cea omenească

Devenise un Tabor.

Nu degeaba când coboară 

Gavriil în Betleem 

Și-o găsește pe Fecioară 

Depănând încet un ghem,

Îi va face plecăciune 

Ca un subaltern supus,

La purtarea Veștii Bune

Că-L va naște pe Iisus.

Sufletul Mariei este 

Alb precum un crin frumos 

Când primea această veste

Că-L va naște pe Hristos.

Trupul Ei era un templu 

Unde Duhul locuia,

Duhul Ei era amestec 

Între Dumnezeu și Ea.

Ea era de fapt fitilul

Ars în Foc dumnezeiesc.

Și așa primi Copilul

Trupul  Ei cel fecioresc.

Zămislirea preacurată

Nu-i lucrarea unui soț!

Dogma tocmai enunțată 

Sper s-o înțelegeți toți.

Fecioria minunată,

Cea numită „înainte”,

Are steaua ei pictată 

În icoana Maicii Sfinte.

Când a fost apoi să nască,

Nașterea Pruncuțului

Fu la fel de minunată 

Ca și zămislirea Lui:

Nu fu plâns și nici durere,

Nu fu vaiet prelungit,

Căci nu fuse nici plăcere 

Când pe El L-a zămislit.

După firea Sa divină 

Fiul mamă nu avea;

După firea omenească,

Fără tată Se năștea.

Devenită Maica Vieții,

Trupul Ei a fost scutit

Și de ruperea peceții,

Și de chinul prelungit.

Pruncul a trecut printr-Însa

Mai ușor ca un suspin;

Când ne referim la Dânsa,

Nu vorbim de nici un chin.

Deci această feciorie,

Ce „în timpul” s-a numit,

Are steaua ei aparte 

Pe veșmântul zugrăvit.

Sa dorit din veșnicie,-

Când în cer era pustiu,

Ca Preasfânta să Îi fie

Mamă veșnicului Fiu.

Tatăl încă nu zidise

Lumea-ntreagă prin Cuvânt,

Când pe Dânsa o voise

Pentru Fiul Său Cel Sfânt.

Toată înduhovnicită,

Om, dar înger pe pământ,

Când fu vremea potrivită 

Îl născu pe Fiul Sfânt.

După naștere, îndată 

I se dedică total,

Misiunea Ei de mamă 

Împlinind-o magistral.

Dreptul Iosif avea rolul 

De tătic pentru Hristos,

Apărând în fața lumii 

Ca un tată drăgăstos.

E adevărat că Iosif 

Pe Iisus și Maica Sa

Îi iubea ca un părinte 

Și de grijă le purta.

El era pătruns în suflet 

De un minunat fior,

O evlavie profundă

Nutrea în privința Lor.

Cât de minunat e, oare,

Să-L slujești pe Dumnezeu,

Să trăiești cu El în casă 

Și la bine și la greu?..

Oare câtă bucurie 

Avea dreptul cuvios 

Învățându-L meserie

Pe micuțul Domn Hristos?..

Oare ne-am gândit vreodată 

Că Elevul silitor

Îl zidise din țărână 

Pe al Său învățător?..

Cel ce învăța să taie

Scânduri în atelier 

Era Împăratul lumii 

Și-al Puterilor din cer!

În căsuța îngrijită 

Din orașul Nazaret 

Între Iosif și Maria 

Pruncul Sfânt creștea încet.

Despre Iosif și Maria

Unii oameni mai ciudați 

Spun c-ar fi „trăit” trupește,

Fiind soți adevărați,

Dar acestea sunt cuvinte

Fără nici un Dumnezeu,

Fecioria Maicii Sfinte

Fiind ponegrită greu.

N-ați citit că „din FECIOARA

S-a născut Emanuel”?

Despre fecioria Dânsei 

Scrie și Iezechiel,

Care zice că prin „poartă”

(Prin Maria, evident)

A trecut Mântuitorul 

Și-i închisă permanent.

Puneți mâna pe Scriptură

Și citiți, vă rog, și voi

La Iezechiel versetul 

Patruzeci și patru, doi!

Templul unde-a stat Cuvântul 

Sfânt a fost și sfânt rămâne,

Iar acel ce se-ndoiește

Are-n el idei păgâne!

Cele trei steluțe, deci,

Din icoanele Mariei 

Ne comunică pe veci 

Realitatea fecioriei.

Ea Fecioară a rămas 

După,-n timpul și-nainte,

Trei steluțe aurii

În icoanele Ei sfinte.

Noi creștinii sărutăm 

Mâinile Măicuței noastre,7l

Privind stelele-aurii

Pe veșmintele-i albastre..

      Amin."

 de Preot Sorin Croitoru 

   (20 august 2026)