Minunile moșului Gheorghe Lazăr.

 

"V-am mai vorbit și altădată de Moșul Gheorghe Lazăr ⁹⁰. Eu țin foarte mult la el, că el l-a adus la mănăstire pe părintele meu stareț Ioanichie Moroi și acesta ne povestea viața lui.

Am fotografia lui Moșul Gheorghe și a ucenicilor lui, Părinții Atanasie și Chiril Păvălucă. Au fost doi frați: Atanasie și Chiril. Erau de la Brețcu, din județul Covasna, iar Moșul Gheorghe i-a adus la mănăstire, că el a adus mulți călugări din Ardeal încoace. Au venit la Mănăstirea Neamț cu 3000 de oi, că erau mocani mari din Ardeal și când i-a călugărit au primit numele de Atanasie și Chiril. După un timp, Chiril a plecat în Sfântul Munte și a cumpărat o chilie acolo. Că pe lângă oi aveau și câte 35 de kilograme de bani de argint și de aur, așa de bogați erau.

Iar Atanasie a rămas la oi la Neamț și a umblat și el 38 de ani desculț cu capul gol. Am stat și eu la oi cu dânsul. Eram amândoi cu oile și eu eram cu cele cu miei și el era cu sterpele. El mânca seara, la apusul soarelui și nu dormea nici o dată pe laiță, numai pe scaun. Eu cel puțin aveam colibă și dormeam pe jos. El nu, numai pe scaun. Și avea un măgar și pe măgar avea un scaun de fier, care se deschidea și stătea pe el. Și avea o sarică cu cruce în frunte și zicea Psaltirea până adormea, că o știa pe de rost. O dată i-am zis:
- Părinte, în seara asta nu ți-e scaunul aici, uite, ai să dormi și sfinția ta jos.
- Cred că nu dorm, ia adu toporul încoace.

A luat toporul și a tăiat patru pari de alun, i-a ascuțit și i-a bătut. Apoi a luat crengi de alun și le-a împletit cu cei patru pari și a făcut un scaun.
- Iaca scaun. Crezi că totdeauna am purtat scaun de fier?

Și pe scaunul acela de alun a adormit zicând Psaltirea.

V-am adus poza ca să aveți o imagine. Aici sunt frații în fotografie când i-a călugărit întâi.

Acesta în mijloc e Moșul Gheorghe, iar acesta care-l vedeți călugăr tânăr este Părintele Atanasie care, după ce s-a întâlnit cu Moșul Gheorghe, s-a descălțat și a mers și el cu capul gol. Și m-am desculțat și eu oleacă, fără voia starețului meu, desculț după el. Nu mai puteam de frig. A aflat starețul, m-a chemat la el, mi-a dat canon.
- Cine ți-a dat voie, cutare...?
- Dar Moșul Gheorghe cum a mers?

Minte de copil. Eram frate. M-a pedepsit starețul și mi-a zis:
- Moșul Gheorghe avea darul lui.

Îl cunoștea starețul că fusese cu el la Ierusalim și la Sfântul Munte.

Moșul Gheorghe Lazăr, săracul. Zicea:
- Drăguță, să nu te gândești decât la iad și la moarte. Să nu te gândești la nimica, decât că vine moartea și iadul. Că dacă te gândești la iad, nu ajungi în iad.

Aici la noi, pe vârful Muntelui Tăciunele, este o groapă. Când venea pe aici, el acolo citea toată ziua Psaltirea, apoi seara cobora devale să-i dai o feliuță de pâine și varză verde și o cănuță de apă. Asta era toată mâncarea lui. Și când îi spui la unul de ce nu postește: „N-am putut”. Dar de ce nu murea acela? Desculț cu capul gol și iarna și vara.

El mergea din sat în sat plângând și zicând Psaltirea, că o știa toată pe de rost. Și unde ajungea, oamenii erau toți după el. A venit odată la iarmaroc în Târgul Neamț într-o luni și l-au suit oamenii într-o căruță să țină predică. Nu a mai vândut nimeni în ziua aceea. Ținând predică acolo și învățând oamenii, tot iarmorocul a venit la Moșul Gheorghe. Și s-a întâmplat atunci că o evreică tânără nu putea naște, era prima dată, când trebuia să nască primul copil, și era gata să moară. Au venit o mulțime de doctori, că zicea că nu mai poate, moare. Nu mai putea nici răcni și zicea că moare. Au venit evreii la Moșul Gheorghe:
- Moșu’ Gheorghe, noi suntem evrei.
- Dar drăguță, ce ai?
- Moare fata noastră. Hai la noi că gata, doctorul a spus că nu mai are ce face, moare fata noastră.
- Drăguță, lasă să termin predica.
- Moșu’ Gheorghe, acum moare chiar acum moare.
- Nu moare până nu vin eu.

Și au stat și au așteptat până a terminat predica, apoi s-a luat un cârd de evrei după el. Zice:
- Dar vă botezați?
- Toți ne botezăm dacă trăiește fata, că numai pe aceea o avem.

Boierul era bogat, om voinic. Când au ajuns acolo, un cârd de evrei pe lângă ea, ea era mai moartă, nu mai putea, gata, stăteau pe lângă dânsa. Dar Moșul Gheorghe, când a deschis ușa, a strigat:
- Hai, deschide-te cu Dumnezeu și cu Maica Domnului.

Tot atunci a și născut. A venit și i-a făcut cruce pe cap și a spus:
- Să fie al lui Hristos.
- Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe. S-au botezat atunci 5-6 familii de evrei în Târgu Neamț.

Și când îl vedeau pe Moșul Gheorghe:
- Moșu’ Gheorghe, hai să te încălzești olecuță.

Unul dintre ei era brutar și știi că se trage jăraticul de la pâine în față. Moșul Gheorghe era cu picioarele înghețate, că mergea prin ger și le ținea și suflecate până la genunchi.
- Moșu’ Gheorghe, ai să mori de frig! Hai să te încălzești oleacă.

S-a dus acolo:
- Drăguță, ia dă un scaun!

Jăratecul era de o palmă și a pus picioarele pe jăratec desculț.
- Vai, Moșu’ Gheorghe, arzi!
- Lasă, drăguță, să se încălzească.

A ieșit apă din piciarele lui și a stins focul. Și ziceau evreii:
- La Moșul Gheorghe nici gerul, nici focul nu au ce-i face.

El a oprit trenul la Pașcani pe linie și la Piatra Olt. Aici în Pașcani se pusese linie nouă, care făcea legătura între București și Burdujeni, că acolo era ultima stație. Și când au pus trenul, un biet ceferist din acesta care mâna locomotiva, mecanic, l-a primit pe moșul în locomotiva lui. Erau locomotive din cele mari nu din acestea, dacă ați apucat din acelea cu aburi. Mecanicul l-a primit în locomotivă și el zicea Psaltirea tot timpul. I-a dat un scăunel acolo, dar a venit controlorul, din aceia care cer bilet. Vine și la el:
- Moșule, biletul!
- Doamne, auzi rugăciunea mea și strigarea mea...
- Moșule, biletul!
- Miluiește-mă, Dumnezeule...
- Moșule, biletul!

Dar el zicea în continuare psalmi. Și zice controlorul către mecanic:
- Ce-i cu nebunul ăsta aici?
- Nu-i nebun. Nu te purta rău cu el.
- Dar nu vrea să dea biletul.
- De unde bilet, că acesta zice psalmi zi și noapte?

Și zice atunci controlorul:
- Dă-te jos, moșule, unde ți-e biletul?

Și mai erau două-trei minute să plece trenul. Și a zis Moșul Gheorghe:
- Drăguță, stați aici cu Dumnezeu și cu Maica Domnului, că mă dau jos! S-a dat jos și a luat-o pe linie înaintea trenului.
- E nebun, merge pe linie.

Când să pornească locomotiva, pornește-o, dacă poți, că el a zis: „Stați, drăguță, aici!”
- Ce-i, mă?
- N-ai auzit ce-a zis moșneagul? „Stați, drăguță, că mă duc!”
- Ce, mă, dar tu ții cu dânsul? a zis controlorul către mecanic.

Că mecanicul îl ducea până la Burdujeni întotdeauna, gratuit. Se suie alt mecanic.
- Nu merge locomotiva!

Se suie un șef inginer.
- Nu merge!
- Măi, adu altă locomotivă, asta-i fermecată de moșneag!

Au adus o locomotivă nouă din depou.
- Nu merge! De la București striga:
- Măi, e întârziere la Pașcani două-trei ore.

Moșneagul s-a dus zicând psalmi. Și i-a zis mecanicul controlorului:
- Domnule, dacă n-aduci moșneagul înapoi, aici stai zece ani. Ai auzit ce-a spus: „Drăguță, stați aici, că eu mă duc”.

A trimis doi oameni călări pe linia trenului. La câțiva kilometri l-au găsit, el zicea rugăciuni.
- Moșule, hai înapoi că nu merge trenul.
- Iaca merg, drăguță!
- Dar moșule, iaca avem cai cu șei, că avem multă întârziere.
- Drăguță, eu în viața mea n-am mers pe cal, numai pe jos.

Și a luat-o pe jos. Aceia mergeau cu caii și el mergea pe jos zicând psalmi. Când a ajuns la Pașcani, se strânsese multă lume:
- Hai să vezi un bătrân care a oprit trenul pe linie.

Și s-a adunat lume multă-multă. Au venit oameni în jurul lui.
- Stați, drăguță, ce vă minunați că a oprit Dumnezeu un tren? Nu ne-a spus în Evanghelie: De veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui aceluia: Ia-te de aici și du-te în mare. Și câți sfinți n-au mutat munții cu rugăciunea? Uite, Sfântul Marcu de la Muntele Francesc, Sfântul Ioachim al Ierusalimului, apoi argintarul din Alexandria. Toți au mutat munții cu rugăciunea. Vă minunați că a oprit Dumnezeu trenul? Că Dumnezeu poate să oprească și soarele, cum l-a oprit pe timpul lui Isus al lui Navi, că a stat soarele șase ore, până a biruit pe amaleciți.

Și le-a ținut o predică...
- Hai, moșule, dezleagă trenul!
- Nu, stăi drăguță, să predic la oamenii ăștia!

Și aceia nu mai puteau răbda, dar se temeau că se supără și pe urmă nu mai dezleagă trenul. Pe urmă au zis:
- Hai, moșule, hai. Nu ești obosit, moșule? Hai la wagon-lit, adică la vagoane care au dormitoare.
- Nu, drăguță, eu în locomotivă, acolo o să stau.
- Dar să aducem o locomotivă nouă?
- Nu, nu, pe aceea veche.

Au adus-o înapoi pe aceea și i-au pus acolo un scăunel. Dar aceia mari nu se purtau rău:
- Moșule, dă drumul la tren, că uite ce, ne cheamă de la București, e întârziere, cutare...

S-a suit acolo, a luat Psaltirea și a zis:
- Hai, drăguță, să mergem cu Dumnezeu și cu Maica Domnului.

Și a zburat trenul. Acesta-i Moșul Gheorghe.

Tot așa a făcut la Piatra Olt. La Piatra Olt a vrut să se dea jos că avea de luat o carte de la un om. Acolo era haltă și aceia cu trenul nu opreau la haltă dacă nu erau oameni. Le-a zis Moșul Gheorghe:
- Uite, drăguță, oprește oleacă că e aici o casă și trebuie să iau o carte.
- Moșule, dar nu oprim noi trenul pentru cartea dumitale, numai dacă sunt oameni, dar nu-s oameni.
- Dacă nu vreți să opriți, stați aici, drăguță, că mă duc să-mi aduc cartea.

A stat trenul pe loc. S-a dat jos și și-a adus cartea. Când a venit cu cartea:
- Hai, moșule, că a stat trenul.
- Dar numai atât am avut nevoie: să-mi iau cartea. Hai că om merge!

Acesta era Moșul Gheorghe Lazăr, care mânca o dată în zi la apusul soarelui, iar în Postul Mare, săptămâna întâi și săptămâna de la Flori până la Paști nu gusta nimic, numai citea Psaltirea.