Treceți la conținutul principal

CAZANIA DUMINICII A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (Despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu)



Frați creștini,

Pilda din Evanghelia pe care ați auzit-o astăzi, ne-a arătat că, după ce Mântuitorul Hristos a fost ucis de iudei, Dumnezeu și-a întors fața Sa de la neamul acesta, atât de iubit Lui până atunci, și în locul lui a chemat în împărăția Sa neamurile păgâne, făcând un singur popor din diferitele neamuri și din iudeii care au crezut în El. Acest popor, numit după numele Lui poporul creștinesc, este, de acum înainte, poporul cel ales, poporul cel sfânt. Fiindcă în pilda pe care ați auzit-o astăzi, vedem strălucind dumnezeieștile bunuri ale îndelungii-răbdări, de aceea, am socotit că este de folos să vorbim azi despre îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu.

Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu izvorăște din însăși dumnezeiasca ființă, întocmai ca apa din izvor, și în același fel ca și dragostea, milostivirea, dreptatea, pronia și toate celelalte însușiri ale lui Dumnezeu. Când omul păcătuiește, se aseamănă cu acela care îndrăznește să ridice mâna sa asupra împăratului însuși. Deci, dacă Dumnezeu n-ar fi îndelung-răbdător, ci ar pedepsi îndată pe păcătos, chiar în ceasul în care întinde mâna să omoare pe fratele său, frica, cutremurul și suspinul ar trebui să-l cuprindă pe acesta, întocmai ca și pe Cain. În ceasul în care păcătosul osândește pe fratele său, el ar trebui să fie îndată cuprins de lepră, ca și Mariam sora lui Moise (Numeri 12, 10); dacă ar minți, ar trebui să se umple de lepră ca și Ghiezi (IV Regi 5, 27); dacă ar defăima pe oamenii sfinți, ar trebui să se despice pământul și să-l înghită ca pe Datan și pe Aviron (Numeri 16, 30-33); dacă ar fura bunurile bisericești ar trebui să cadă mort îndată, ca Anania și Safira (Fapte 5, 5-10). Cum însă mijlocește îndelunga-răbdare dumnezeiască, pedeapsa păcătosului zăbovește, Dumnezeu așteptând îndreptarea lui.


Din această pricină, unii trăiesc cu credința că Dumnezeu nu poartă de grijă și nu ține seamă de faptele oamenilor, iar alții socotesc că Dumnezeu nu pedepsește niciodată pe cei păcătoși. Și unii și alții, crezând așa, săvârșesc mare păcat, pentru că Dumnezeu, în nemărginita Sa bunătate, voiește mântuirea, nu moartea păcătosului, cum a spus-o prin gura sfântului prooroc Iezechil, zicând: „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă cel păcătos din calea lui și să fie viu“ (Iezechil 33, 11). Deci îndelung-răbdând, Dumnezeu nu pedepsește pe cel care păcătuiește, îndată după săvârșirea păcatului, ci îi dă timp, așteptând pocăința lui. Omul care crede că păcătosul scapă din mâinile dumnezeieștii dreptăți greșește, fiindcă nu ține seama de bogăția bunătății lui Dumnezeu și de îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, prin care El cheamă pe păcătoși la pocăință. Dar, dacă Dumnezeu rabdă îndelung, să nu socotim cumva că trece cu vederea și iartă pe păcătoși.

Altceva este îndelunga-răbdare, și altceva este milostivirea lui Dumnezeu, atunci când ne pocăim și luând iertarea păcatelor noastre, scăpăm de pedeapsa veșnică. Vedem aceasta din Sfânta Evanghelie, căci Domnul i-a iertat întâi păcatele slăbănogului, zicând: „Indrăznește, fiule, păcatele tale sunt iertate!“ (Matei 9, 2), și numai după aceasta i-a ridicat pedeapsa pentru păcat, adică slăbănogirea, zicând: „Scoală-te, ridică patul tău și te du la casa ta“ (Matei 9, 6). Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu amână judecata și zăbovește pedepsirea; însă, de nu ne vom pocăi, nici de păcate nu ne va curăți și nici de munca veșnică nu ne va izbăvi. Amânarea și întârzierea pedepsei poate să ne aducă mare folos, mai ales că, în vremea acestei amânări, Dumnezeu rânduiește diferite mijloace prin care ne cheamă la pocăință. Dacă însă noi vom continua să păcătuim, în timpul când Dumnezeu îndelung rabdă, atunci pedeapsa se mărește, potrivit numărului păcatelor și vremii în care Dumnezeu a rânduit mijloacele spre îndreptarea noastră. De aceea, după cum atunci când vezi norii înmulțindu-se pe cer, nu te aștepți decât la ploaie mare, grindină, fulgere, tunete și trăznete, tot așa și când te gândești la îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu față de cel păcătos, nu te mai poți aștepta la nimic decât numai la urgia, mânia și asprimea lui Dumnezeu față de păcătos, care are ca urmare pedeapsa veșnică.

Pilda smochinului neroditor adeverește întru totul aceasta. „Iată sunt trei ani, zice Iisus, de când vin, căutând roade în smochinul acesta și nu găsesc“ (Luca 13, 7). Iată îndelunga-răbdarea lui Dumnezeu și câtă vreme a așteptat! Trei ani. Iată cum Dumnezeu, în vremea îndelungii Sale răbdări, caută în sufletul păcătosului roade de fapte bune! „Iată sunt trei ani de când vin, căutând roade în smochinul acesta“, zice El. Dacă însă nu va afla roadă, nici după îndelunga Sa răbdare, atunci El va hotărî osânda cea înfricoșată, ca și pentru smochinul neroditor, zicând: „Taie-l pe el; pentru ce să ocupe locul în zadar!“ (Luca 13, 7) Auzind acestea, vierul se roagă de Domnul așa cum se roagă și preoții Bisericii pentru îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu față de păcătoși, zicând: „Doamne, mai lasă-l pe el și anul acesta; până-l voi săpa împrejur și-i voi pune gunoi“ (Luca 13, 8). Preoții Bisericii, ca și vierul, cer amânarea pedepsei, făgăduind silința lor pentru îndreptarea păcătosului, iar în cazul când păcătosul, în timpul acesta, nu se va îndrepta, să fie pedepsit, și dacă se va pocăi și va da roada faptelor bune, să fie iertat.

Mii de pilde vom afla în dumnezeieștile Scripturi, care adeveresc și întăresc cele ce am arătat până aici. Dar cea mai vestită pildă este aceea a împăratului iudeilor, Manase. El a părăsit închinarea Dumnezeului adevărat și s-a închinat soarelui, lunii și stelelor, cum ne povestește Sfânta Scriptură. Și s-a închinat Manase la toată oastea cerului, și a slujit lor. Iar Dumnezeu îndelung-răbda. El a zidit jertfelnice stelelor în amândouă curțile Casei Domnului. Iar Dumnezeu îndelung-răbda. El făcea tot chipul de vrăjitorii și de fermecătorii; a pus un chip cioplit în Casa lui Dumnezeu și a amăgit pe cei mai mulți dintre iudei și i-a adus pe ei la închinarea la idoli; a vărsat sângele multor bărbați sfinți, care n-au voit să se depărteze de credința în adevăratul Dumnezeu. Iar Dumnezeu, îndelung-răbdând, în loc de pedeapsa aspră ce i se cuvenea, a trimis la el întâi pe sfinții Săi prooroci ca să-l învețe, să-l sfătuiască și să-l înfricoșeze cu înfricoșări groaznice (IV Regi 21, 1-16); mai pe urmă, însuși Dumnezeu a grăit și către el și către poporul lui, dar el ca un surd și împietrit n-a vrut să se pocăiască. După aceea a încetat îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu și a venit pedeapsa. Dumnezeu a trimis căpeteniile împăratului Asur, care au legat pe Manase cu lanțuri de fier și l-au dus în Babilon. Iată cum, ticălosul împărat Manase, n-a luat în seamă bunătatea și îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu. De aceea a pătimit chinurile cele înfricoșate ale dumnezeieștii osânde, căci a fost scos din domnia și scaunul împărătesc; șezând pe scaunul împărătesc, n-a vrut să se pocăiască, când îl chema Dumnezeu cu îndelungă-răbdarea Sa. În Babilon, unde îl trimisese Dumnezeu pe bună dreptate rob, ca pedeapsă pentru fărădelegile lui, împăratul Manase, „fiind în necaz, a căutat fața Domnului Dumnezeului său și s-a smerit foarte înaintea feței Dumnezeului părinților săi și s-a rugat către Dânsul cu lacrimi, iar Dumnezeu l-a auzit pe el și i-a ascultat rugăciunea lui, și l-a întors pe el la Ierusalim, în regatul său. Și a cunoscut Manase că Domnul este Dumnezeul cel adevărat“ (II Paralipomena 33, 12-13).

Dar mai mult decât pilda lui Manase, este pilda neamului iudeilor, care s-a citit în Evanghelia de astăzi. Necredință în Dumnezeu, cârtiri împotriva Lui, depărtări de Dumnezeu, închinare la idoli și alte nenumărate fărădelegi, erau păcatele iudeilor care au ieșit din Egipt. I-a răbdat Dumnezeu multe veacuri. Le-a dat Legea prin Moise, minuni mari a săvârșit, prooroci mulți a trimis la dânșii. Atât de mult i-a răbdat Dumnezeu, încât și pe Cel Unul-Născut Fiul Său L-a trimis la ei, ca Binefăcător, Învățător și Făcător de minuni. Dar ei, în loc să se pocăiască și să creadă într-însul, au căzut în înfricoșatul păcat al uciderii lui Hristos, căci au răstignit pe Domnul slavei, pe Izbăvitorul și Mântuitorul lumii. De aceea, Dumnezeu i-a pedepsit, lipsindu-i de toate harurile Sale cele dumnezeiești și scoțându-i din Pământul Făgăduinței și din Sfânta Cetate, cum îi vedem până astăzi, risipiți în toate părțile pământului. Deci, frați creștini, când veți vedea îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu față de voi, să vă îndreptați și să nu mai trăiți în aceleași păcate, ca să nu adăugați în fiecare zi altele și să înmulțiți numărul păcatelor voastre.

Pedepsirea păcătosului în viața pământească, cum a fost pedepsit Manase, arată mila lui Dumnezeu, care îl aduce la pocăință și-i șterge osânda cea veșnică. „Certa-voi, zice Dumnezeu prin gura psalmistului David, cu toiag fărădelegile lor și cu bătăi păcatele lor. Iar mila Mea nu o voi depărta de la dânșii“ (Psalm 88, 32-33). Dumnezeu ceartă, pentru ca să vindece, și bate, pentru ca să mântuiască. Deci, când vedem un păcătos pedepsit de Domnul, să nădăjduim că certarea Domnului este doctorie vindecătoare pentru rănile sufletului său. „Certând, m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat“, ne spune psalmistul (Psalm 117, 18). Iar sfântul prooroc Iezechil zice: „Cel nelegiuit de se va întoarce de la toate nelegiuirile sale, pe care le-a făcut și va păzi toate legiuirile Mele, zice Domnul, și va face ceea ce e bun și drept, va trăi și nu va muri“ (Iezechil 18, 21), Deci, când vedem că un păcătos nepocăit, moare fără nici o pedeapsă, să plângem fierbinte pentru el, căci a fost părăsit de ajutorul lui Dumnezeu. pentru împietrita și nepocăita lui inimă și pentru nesocotirea îndelungii-răbdări a lui Dumnezeu. Făcându-se nevrednic de toiagul și certarea cea din viața aceasta, și-a adunat mânie cerească, în ziua dreptei Judecăți a lui Dumnezeu. Care va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Amin!

Sursa: Tâlcuiri și omilii.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos.  Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

IMITAREA UNUI SFÂNT..

" A tunci când un creștin ortodox întâlnește un duhovnic îmbunătățit sau un alt creștin cu viață de sfințenie, acesta are tendința de a-l imita în toate lucrurile. Capătă o încredere deosebită și face ascultare fără șovăire față de acesta.  Așa s-a întâmplat și cu sora Cherața, atunci când a întâlnit-o pe maica Teodora (Sfânta Elisabeta). Ea se comporta ca și când era sfântă. Mai mult, ea spunea că îl vede pe Iisus Hristos în maica. Era atentă la tot ce făcea maica și o imita. Cum se așeza maica, așa se punea și ea, o imita în gesturi, în rugăciune, în modul cum se închina, cum mânca, cum citea etc. Rugându-ne împreună la bordeiul maicii din muntele Giumalău, după rugăciune i-a spus maici: „Maică, vreau și eu să fiu pustnică!”și maica i-a răspuns: „Cherață, poți fii orice numai pustnică, nu!” Dar, în acest sens, poți face altceva și îți voi spune personal. Și ce credeți că i-a spus? I-a spus că poate trăi o căsătorie albă dar numai cu acceptul soțului și cu binecuvântarea duhovnic...