17 august 2026 - Prima pomenire a Sfinelor Cuvioase Nazaria, Safta Brâncoveanu şi Olimpiada de la Mrea Văratec..

 

SCHIMONAHIA NAZARIA Mânăstirea Văratic - Neamț († 1814)¹⁹¹

"Viața schimonahiei Nazaria a fost din început înconjurată de necazuri și ispite. Era de loc din Brașov. Mai întâi a fost căsătorită și a născut doi copii. Apoi, murindu-i soțul, a rămas din tinerețe văduvă. Nu după mulți ani, cu voia lui Dumnezeu, i-au murit și copiii. Rămânând singură și dorind să slujească lui Hristos, a intrat în nevoința vieții călugărești. Mai întâi a petrecut în Schitul Scânteia din Vrancea, unde a fost făcută rasoforă cu numele de Natalia. Apoi se mută la Schitul Bonțești. Aici primi marele și îngerescul chip sub numele de Nazaria.

Dorind o nevoință duhovnicească mai înaltă, schimonahia Nazaria a venit în ținutul Neamț, la Schitul Pârâul Carpenului–Pipirig. Aici a cunoscut pe marele duhovnic Iosif Pustnicul, care a strămutat obștea de aici la Schitul Durău, sub Muntele Ceahlău, unde luă ființă o renumită sihăstrie de călugărițe. La Durău s-a nevoit schimonahia Nazaria 14 ani de zile, în tăcere, în post, în rugăciune și ascultare, devenind egumenă a acelei alese sihăstrii. Și era așa de blândă, smerită și înțeleaptă, încât o iubeau toate ca pe o adevărată mamă duhovnicească.

În anul 1788, după întemeierea Mânăstirii Văratec, Cuviosul Iosif Pustnicul a adus pe schimonahia Nazaria de la Durău și a pus-o stareță în Văratec. Astfel, smerita mireasă a lui Hristos, părăsind liniștea, se face începătoare unei obști noi, devenind prima stareță a Mânăstirii Văratec. Și a condus cu multă înțelepciune duhovnicească soborul mânăstirii, din anul 1788 până în anul 1814. La aceasta a fost ajutată nu puțin de Cuviosul Iosif și mai ales de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, protectoarea mânăstirii.

După ce formă o frumoasă obște de călugărițe cu peste o sută de surori și rândui toate bine, schimonahia Nazaria s-a mutat din viața aceasta, pentru a lua plata ostenelilor sale.

SCHIMONAHIA SAFTA BRÂNCOVEANU Mânăstirea Văratic - Neamț (1776–1857)

Această schimonahie, vestită în mânăstirile noastre prin daniile ei, era fiica lui Teodor Balș din Iași, caimacamul Moldovei. De mică a fost dată la învățătură, deprinzând bine limba greacă, iar în casă a fost crescută de mama sa, Elisabeta, în frică de Dumnezeu și respect pentru sfintele biserici.

În anul 1793 se căsători cu banul Grigore Brâncoveanu, mare dregător al Țării Românești, dar nu avu copii. După multe primejdii și rele pătimiri, soțul ei se mută din viața aceasta în anul 1832, iar văduva Safta se întoarse la Iași, în casa părintească. Apoi, în același an, a intrat în nevoința călugărească împreună cu mama ei, Elisabeta, la Mânăstirea Văratec. Acolo și-a mângâiat întristarea inimii prin rugăciuni și lacrimi. Apoi, logodindu-se cu Hristos și primind schima monahală, a uitat de necazurile lumii și de durerea văduviei.

Cea mai mare virtute a schimonahiei Safta Brâncoveanu a fost milostenia. Fiind din neam de domn și având multe odoare și averi, pe toate le-a împărțit la săraci, la biserici și mânăstiri, urmând exemplul înaintașilor ei. Încă pe când trăia în București cu soțul ei, a făcut numeroase donații de bani, veșminte, cărți, icoane și sfinte vase la mânăstirile Olteniei, ctitorite de Constantin Brâncoveanu, precum și la biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului. În București, de asemenea, a restaurat biserica Domnița Bălașa, zidită de fiica marelui voeivod. Iar după ce îmbrățișă cinul monahal, continuă să facă și mai multe danii la sfintele biserici.

Cele mai multe donații le-a făcut Mânăstirii Văratec. Odoarele de argint le-a topit și a făcut din ele ferecături de Evanghelii, îmbrăcăminte la icoane, candele, sfinte vase și postamente de cruci la altar. Tot la Văratec a donat schimonahia Safta veșminte preoțești, acoperăminte de fir, cărți de cult și multe altele. De asemenea, a dăruit veșminte, cărți și icoane și la celelalte mânăstiri din ținutul Neamț. Iar în anul 1851 a donat un rând de veșminte arhierești de fir Sfântului Ierarh Calinic, cu care mai târziu a și fost înmormântat.

Deci, ajungând la adânci bătrâneți, schimonahia Safta Brâncoveanu s-a mutat la veșnicele lăcașuri în ziua de 8 august, 1857, și a fost înmormântată alături de mormântul mamei sale, schimonahia Elisabeta Balș.

SCHIMONAHIA OLIMPIADA Fondatoarea Mânăstirii Văratic - Neamț (1757–1842)

Această râvnitoare călugăriță era fiică de preot din orașul Iași. La vârsta legiuită s-a căsătorit. Dar, răposând soțul ei, a părăsit grijile lumii și s-a dus să slujească lui Hristos în Mânăstirea Topolița din ținutul Neamț. Acolo a fost făcută rasoforă, primind numele de Olimpiada, în loc de Bălașa. Neîmpăcându-se cu rânduiala mânăstirii, a venit la Starețul Paisie, care i-a poruncit, în urma unei descoperiri avute, să caute, împreună cu Schimonahia Nazaria, un loc de mânăstire, unde să se nevoiască în tăcere, în rugăciune și în tăierea voii. De aceea, luând binecuvântare, a plecat să caute un loc potrivit și retras de lume. Și aflând loc de liniște în pădurile Văratecului, cu sfatul Cuviosului Iosif Pustnicul, a început construcția unei biserici din lemn, în anul 1785. Așa a luat naștere Schitul de maici Văratec. În anul 1787 au fost strămutate aici și călugărițele din Mânăstirea Topolița, sub egumenia schimonahiei Nazaria de la Durău. Acum primește tunderea în marea schimă și rasofora Olimpiada.

Văzând că soborul maicilor se mărește, iar biserica de lemn este neîncăpătoare, schimonahia Olimpiada a adunat fonduri de la oameni iubitori de Hristos și a început zidirea unei biserici mult mai mari. În anul 1808, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost terminată. Tot prin osârdia maicii Olimpiada s-a construit în anul 1817 o biserică de lemn la cimitir, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, zidul de incintă și chilii pentru călugărițe.

Cu toate că schimonahia Olimpiada era „Marta” mânăstirii, ea nu uita nici de cele duhovnicești. La slujbele bisericii era nelipsită; la ascultare, cea dintâi, iar pravila și canonul le făcea regulat. Se îndeletnicea, mai ales noaptea, cu citirea Sfintei Scripturi și cu scrierea cuvintelor Sfinților Părinți, pentru ea și pentru ucenicele ei.

Sufletul maicii Olimpiada era împodobit și cu smerita cugetare. De mai multe ori fiind rugată să fie stareță, ea n-a primit, socotindu-se nevrednică. Totuși, în anul 1822 a primit să fie stareță și maică duhovnicească soborului, care număra peste 300 de călugărițe, și a povățuit cu multă înțelepciune sfânta mânăstire timp de șase ani de zile. Apoi, mutându-se Cuviosul Iosif din viața aceasta, s-a retras și maica Olimpiada din stăreție. În anul 1834 este aleasă pentru a doua oară stareță a Mânăstirii Văratec, pe care o conduce duhovnicește până în anul 1842, când se mută la veșnica odihnă în vârstă de 85 de ani²⁰⁸. Aceasta a fost viața și ostenelile schimonahiei Olimpiada."

Sinaxar