Treceți la conținutul principal

Despre slava de care se vor învrednici trupurile creștinilor la Înviere, slavă care va acoperi deopotrivă și sufletele lor


 După cum ochii trupului văd toate lucrurile clar, tot așa, pentru sufletele sfinților, vădite și limpezi sunt frumusețile lui Dumnezeu, întru care sunt plămădiți și la care cugetă creștinii. Pe când pentru ochii trupești slava aceea este ascunsă, ea se descoperă cu claritate sufletului credincios, pe care, mort fiind în păcate, Domnul îl înviază, precum înviază și trupurile celor morți; pregătește pentru el un cer nou, un pământ nou și un soare al dreptății și-i dă toate (bunurile ce izvorăsc) din Dumnezeirea Sa. El este lumea cea adevărată, pământul cel viu, via cea roditoare, pâinea vieții, apa cea vie, după cum este scris: „Cred că voi vedea bunătățile Domnului în pământul celor vii” (Ps. 26, 13); și iarăși: „Și va răsări pentru cei ce se tem de Domnul Soarele dreptății, tămăduire aducând cu razele Lui” (Mal. 3, 20). Iar Domnul a zis: „Eu sunt via cea adevărată” (Ioan 15, 1); „Eu sunt pâinea vieții” (Ioan 6, 35); „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, că apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică” (Ioan 4, 14).

Venirea Domnului pentru om s-a făcut – (pentru acela care) zăcea mort în groapa întunericului, a păcatului, a duhului celui necurat și a puterilor celor viclene –, ca să-l învieze încă din acest veac și să-l aducă la viață, să-l curățească de toată întunecimea, să-l lumineze cu lumina Sa și să-l îmbrace cu veșmintele cele cerești ale Dumnezeirii. La învierea trupurilor – ale căror suflete de mai înainte au fost înviate și de mai înainte preaslăvite –, atunci și trupurile vor fi luminate și slăvite cu slava și lumina cu care sufletul încă de acum este luminat și preaslăvit, pentru că Domnul este casa, cortul și cetatea lor. Ei vor fi îmbrăcați ca și cu un cort ceresc – nefăcut de mână –, cu slava luminii cerești, făcându-se fii ai luminii (Ioan 12, 36); nu vor mai privi unul la altul cu ochi viclean, pentru că viclenia va fi îndepărtată. Nu va mai fi atunci bărbat sau femeie, rob sau slobod (Gal. 3, 28), toți se vor preschimba întru firea dumnezeiască, se vor face „Hristoși”, dumnezei și fii ai lui Dumnezeu. Atunci fratele va rosti cuvânt de pace către soră, fără să se rușineze, pentru că toți vor fi una în Hristos (Gal. 3, 28). Odihnindu-se toți într-una și aceeași lumină, vor privi unul către altul, și această vedere îi va face să strălucească din nou, în adevăr, în contemplarea adevărată a luminii celei de negrăit!

 Astfel, aceștia se văd unii pe alții slăviți în multe chipuri și fiecare privește cu uimire la slava celuilalt și se bucură cu bucurie de negrăit. Vezi tu cât de neînțeleasă și de negrăit este slava lui Dumnezeu? (Este plină) de o lumină de nespus, de taine veșnice și de nenumărate bunuri. După cum în lumea cea văzută nimeni nu poate să cunoască (toate) plantele de pe pământ, semințele și varietatea florilor, să măsoare și să știe toată bogăția pământului; după cum niciun om nu poate cunoaște (toate) vietățile care trăiesc în mare, numărul lor, speciile și deosebirea dintre ele, nici mărimea și întinderea apelor; după cum este peste putință să cunoască cineva numărul păsărilor (care zboară) în aer, speciile cu varietățile lor; sau după cum este cu neputință să cunoască cineva mărimea cerului, locul și căile stelelor, tot așa este cu neputință a spune și a cunoaște bogăția – fără margini și de necuprins cu mintea – a creștinilor. Și dacă aceste creaturi sunt atât de mari și de neînțeles pentru oameni, cu cât mai mare (și de necuprins cu mintea) este Cel ce le-a făcut pe ele. De aceea, se cuvine să se bucure și să se veselească omul că o astfel de bogăție și moștenire s-a gătit pentru creștini, (atât de mare), că nimeni nu poate s-o arate după cum e și s-o descrie. Se cuvine, deci, să fie îmbrățișată cu zel și smerenie lupta creștinilor, pentru a dobândi acea bogăție. Că moștenirea și partea creștinilor este Însuși Dumnezeu, (după cum s-a spus): „Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu” (Ps. 15, 5). Slavă Celui ce Se dă pe Sine (nouă)! Slavă Celui care a unit firea Lui cea sfântă cu sufletul credincioșilor, în veci. Amin.

 Sfântul Macarie Egipteanul.

Omilii Duhovnicesti!  OMILIA A XXXIV-A


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

„Auzi, Gherontie ăsta e un sfântoi! Un sfântoi mare!” - Sfânta Antonina

“Era în noaptea de Înviere. În tinda bisericii, era un calorifer pătrat, pe care mai stăteau oamenii când oboseau. Maica Antonina s-a aşezat la un moment dat pe calorifer, cu lumânarea în mână. Ea avea obiceiul de a se ruga cu „Hristos a înviat!”. Spunea foarte des, mai mult şoptit: „Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat!”. Cuviosul s-a aşezat lângă ea.  Maica a continuat rugăciunea ei: „Hristos a înviat!”. Cuviosul i-a răspuns: „Adevărat a înviat!”.  Se uita Cuviosul la ea şi, nici nu începea bine „Hristos…”, că el îi şi răspundea „Adevărat a înviat!”.  Maica s-a uitat cu coada ochiului spre el şi s-a mutat puţin mai încolo şi continua cu rugăciunea ei.  Cuviosul după ea. Se muta ea, se muta şi Cuviosul, în timp ce unul spunea „Hristos a înviat!”, iar celălalt, „Adevărat a înviat!”. Au ajuns aşa la perete, de unde maica nu mai avea unde merge. I-a spus Cuviosului să meargă de acolo şi au început drumul invers, mutându-se pe calorifer puţin câte puţin,...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos.  Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...