"Fiul meu iubit în Domnul, născut de la Duhul cel dumnezeiesc, mă bucur și eu dacă tu te bucuri. Se bucură Începătoriile și Stăpâniri le, Heruvimii și Serafimii și toate puterile îngerești, cetele Apostolilor și ale Profeților, ale Martiri lor și ale Drepților. Și Preacurata Maica noastră, Împărăteasa și Doamna tuturor.
Astăzi s-a veselit sufletul meu de cele ce mi-ai scris. Mă voi bucura foarte și mă voi veseli dacă până la sfârșit se vor adeveri cele ce îmi scrii astăzi. Pentru că războiul vrăjmașului începe abia după trei-patru ani. Atunci, harul se retrage spre încercare și făclia se stinge. Iar cele ce acum se văd frumoase - care sunt într-adevăr frumoase - atunci se văd urâte, negre și întunecate. Cele ce ți se întâmplă acum să nu le iei nicidecum drept ispite. Întrucât este altcineva care păzește.
Și dacă, iubitul meu fiu, ceri de la mine umilul sfat, iată-l, ascultă-l: nu te acoperi numai cu frunze, ci întinde-ți rădăcinile adânc, ca să afli izvor, așa cum fac platanii. Ca să te hrănești. mereu cu apă și mereu să crești. Ca atunci când vine peste tine seceta să nu pățești vreo înstrăinare, întrucât ai aflat izvor. Și când se va stinge făclia pe care o ai acum, vei fi aprins deja alta prin faptele tale. Și nu vei suferi nicidecum din pricina întunericului. Iar modul de a dobândi aceasta este următorul: întâi de toate, ascultarea desăvârșită și fără deosebire fată de toți. Din aceasta se naște smerenia. Semn al smereniei sunt lacrimile nemăsurate, care trei-patru ani curg ca un izvor. Din acestea se naște rugăciunea neîntreruptă, care se numește rugăciune a minții, când, numai ce spui: "Iisuse al meu preadulce!", și lacrimile curg; numai ce spui: "Maica Domnului!", și nu te mai poți abține de la lacrimi. Atunci se naște din lacrimi o liniște în tot trupul și o pace desăvârșită.
Un frate a vrut odată să se abțină. deoarece, îndată ce lacrimile se porniseră, un alt frate a deschis ușa; dar nu a fost cu putință până ce acela nu a plecat. Atâta putere au. Dacă vei dobândi aceasta, să nu te mai temi de înstrăinare, pentru că ai dobândit altă fire. Nu că se schimbă firea ta, ci pentru că trăsăturile ei caracteristice sunt schimbate de har, prin energiile cele dumnezeiești.
Lucrurile așa-zis formale trebuie să aibă conținut, așa cum frunzele pomilor ascund în spatele lor roade. Cântarea să se facă smerit. Mintea să urmărească înțelesul troparelor. Cugetul să fie purtat în lucrul cel înțeles de către minte și să ajungă la contemplarea acestuia. Citirea, de asemenea, să se facă cu multă atenție.
Prin toate acestea sufletul crește. Se stinge, moare omul cel vechi și se naște cel nou. Și se îmbogățește în dragostea lui Hristos. Apoi nu se mai mulțumește nicidecum cu cele pământești, ci poftește mereu la cele cerești. La fel pentru trup: trebuie să te lupți continuu, cu toată puterea, să fie totdeauna robit duhului. Să nu-ți fie nicidecum milă de el. Și fie că mănânci, fie că lucrezi, rugăciunea să nu o încetezi.
În toate rugăciunile, mintea să urmărească și să înțeleagă ceea ce rostești. Deoarece dacă tu nu înțelegi ceea ce spui, cum te vei putea înțelege cu Dumnezeu, pentru ca să dobândești ceea ce ceri?
Dacă toate acestea vei păzi, bine îți va fi. Te vei mântui și pe mine mă vei bucura. Iar dacă din nepurtare de grijă nu faci ascultare, atunci vei deveni pricină de întristare pentru mulți."
Mărturii din viața monahală
Sfântul Cuvios Iosif Isihiastrul!
Comentarii
Trimiteți un comentariu