Despre invidie, cârtire, pizmă..

"Dacă luăm invidia în sensul că îl invidiez pe omul acesta și-l resping, atunci invidia este expresia unei neputințe lăuntrice, dar și a unei iubiri anormale. Adică îl iubesc într-un mod egoist și exclusivist, cred că am drepturi în viața lui și că el are obligații față de mine, că trebuie să-mi dea socoteală unde merge și ce face.

Invidia, așadar, este o tulburare a legăturilor noastre datorate prisosului de energie lăuntrică sufletească, psihică. Invidia este orice întoarcere către celălalt, care pornește de la ceva exagerat, dintr-un zel, dintr-o fierbere. Prin urmare, zelul poate să fie interesul meu, iubirea mea, grija mea de-al mântui, de-al ajuta să iasă din păcat, să ajungă copil al lui Dumnezeu. Această fierbințeală este o goană lăuntrică nefirească, o înregimentare duhovnicească nefirească.

Opus lui „a pizmui” este „a cârti”, care vine de asemenea dintr-o neputință a sufletului. Cârtesc înseamnă că protestez, neg, mă plâng, sunt strâmtorat, nu sunt satisfăcut. Această cârtire o exprim în jurul meu, în scrierile mele, în rugăciunea mea. Cer, de exemplu, ceva de la celălalt sau aștept, sau pretind ceva. Însă nu mi-o dă, pentru că și el este absorbit de propria lui luptă și dorință, de propriul lui gând, de propriul păcat, de propria bucurie, de propria lui destrăbălare, sfințenie sau virtute. Atunci cad într-o cârteală, deoarece sunt marginalizat în gândul lui. El se roagă, iar eu cred că mă lasă singur. Se interesează de mine, iar mie mi se pare că nu o face din iubire sau că o face cu lipsuri.

Cârtirea este insatisfacția pe care o simțim în viața noastră și provine dintr-un egou aflat în inferioritate. Invidia provine dintr-un egou hipertrofiat, în timp ce disprețul, dintr-un egou autohrănit și auto împuternicit, fără Dumnezeu, și care-l vede pe celălalt mai prejos și de nimic. Ura este diferențierea, înlăturarea celuilalt din existența noastră."

Gheronda Emilianos Simonopetritul

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos. Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

IMITAREA UNUI SFÂNT..

" A tunci când un creștin ortodox întâlnește un duhovnic îmbunătățit sau un alt creștin cu viață de sfințenie, acesta are tendința de a-l imita în toate lucrurile. Capătă o încredere deosebită și face ascultare fără șovăire față de acesta. Așa s-a întâmplat și cu sora Cherața, atunci când a întâlnit-o pe maica Teodora (Sfânta Elisabeta). Ea se comporta ca și când era sfântă. Mai mult, ea spunea că îl vede pe Iisus Hristos în maica. Era atentă la tot ce făcea maica și o imita. Cum se așeza maica, așa se punea și ea, o imita în gesturi, în rugăciune, în modul cum se închina, cum mânca, cum citea etc. Rugându-ne împreună la bordeiul maicii din muntele Giumalău, după rugăciune i-a spus maici: „Maică, vreau și eu să fiu pustnică!”și maica i-a răspuns: „Cherață, poți fii orice numai pustnică, nu!” Dar, în acest sens, poți face altceva și îți voi spune personal. Și ce credeți că i-a spus? I-a spus că poate trăi o căsătorie albă dar numai cu acceptul soțului și cu binecuvântarea duhovnic...

Faceți căutări pe acest blog