Treceți la conținutul principal

Adevăratul Dumnezeu se găseşte în trăirea libertăţii inimii faţă de toate, care se trăieşte ca o înfricoşătoare lepădare de propria existenţă.

 


"Gheronda, vreau să vă întreb ceva. La priveghere şi în postire este Dumnezeu? Pot să vă spun că nu este. Este în trăirea puternică a lepădării de sine, în trăirea negrăitei libertăți lăuntrice a inimii faţă de toate. 


Întrebarea ei exprimă o anumită frământare, aşa că acum intrăm în problemele vieţii monahale. Mirenii spun că monahismul este greu. Se spune că un întemniţat a văzut niște oameni că vin să-l viziteze. În acel moment ploua, iar el se mira: „Cum trăiesc oamenii! Cum pot umbla prin ploaie?” Tot așa şi mirenii spun că monahismul este greu. Nu există naivitate mai mare decât aceasta, pentru că viaţa monahală este o viaţă frumoasă, de odihnă, un sabat veşnic. Este veșnicul sabat, odihna veşnică și pregustarea tuturor bunătăţilor viitoare. 


Are viața monahală probleme? Haideţi să vedem una dintre problemele ei și dacă o au şi mirenii. 

Se vede că sora aceasta a luptat și nu L-a găsit pe Dumnezeu în priveghere și în postire. Postul exprimă dorința după Dumnezeu şi pândirea lui Dumnezeu, adică aşteptarea lui Dumnezeu. Privegherea este locul potrivit și pentru noi, şi pentru Dumnezeu, ca să ne putem întâlni. Viața monahală este numită vieţuire îngerească, e ca un ochi care priveşte tot timpul. Prin urmare, unde și cum poate cineva fi un înger dacă nu la priveghere? Acolo se vede adevăratul monah, mai cu seamă noaptea, dar și în timpul zilei. De aceea Părinţii se îngrijeau să lucreze ziua, iar noaptea să ostenească în priveghere. 


Dumnezeu, spune sora, nu este în priveghere, nici în postire. Cu siguranţă că este acolo, dar ea exprimă un gând foarte frumos: „Este în trăirea puternică a kpădării de sine.” Dacă a rămas ceva înlăuntrul nostru, chiar și cel mai mic lucru de care nu ne-am lepădat, nu-L vom putea găsi pe Dumnezeu. Irăirea puternică a lepădării de sine şi a libertăţii negrăite faţă de toate ni-L dă pe Dumnezeu. Desigur că nu există libertate fâră post, rugăciune şi priveghere. Dar şi această trăire a lepădării şi a libertăţii sunt o premisă pentru Dumnezeu, pentru că dacă cineva nu vrea să se elibereze de toate patimile lui, atunci privegherea şi postul lui nu sunt expresia pândirii lui Dumnezeu, ci a ceea ce el pofteşte. 


Să presupunem că mă rog, citesc şi priveghez. Dacă inima și mintea, pofta și trăirea mea mi s-au oprit la ceva, atunci eu mă învârt în jurul acelui lucru. Din acea clipă soarta mea și sfârșitul meu sunt necazul și durerea, tristeţea și capul plecat, inima îndurerată și sufletul sfâșiat, trupul încovoiat și o existență năpăstuită. Din acea clipă încep marile filozofii, teorii şi hotărâri: să părăsesc lumea, să plec într-o peşteră sau să fac misiune. Căutăm alte idealuri sau izvoare ca să acoperim golul şi lipsa de har a sufletului nostru. Dar când nu avem ceva de care să ne sprijinim, atunci antenele noastre se îndreaptă liber şi se sprijină în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu umple totul. Dar totul se pierde din ochii noştri atunci când există şi cel mai mic lucru care ne acaparează interesul. 


Alt exemplu. Să presupunem că alaltăieri am căutat-o pe Gherontisa, iar Gherontisa încă nu m-a chemat, deşi eu sunt de părere că ar fi trebuit să mă vadă. De alaltăieri şi până când mă va vedea nu poate fi vorba să-mi găsesc liniştea. Dar când nu există părerea că Gherontisa trebuie să mă vadă, atunci antena mea va ajunge la Dumnezeu şi, acolo, reflectarea ei va întâlni persoana Gherontisei. Atunci, în loc să o aştept de alaltăieri pe Gherontisa, ea, în acea strălucire comună, poate că va fi insuflată să plece din chilia ei şi va veni singură să mă întâlnească! Astfel, toate se întâlnesc în Hristos. Aşadar, are dreptate când spune că adevăratul Dumnezeu se găseşte în trăirea libertăţii inimii faţă de toate, care se trăieşte ca o înfricoşătoare lepădare de propria existenţă."

Povățuire duhovnicească. Privegherea personală și rugăciunea lui Iisus. Arhimandrit Emilianos Simonopetritul 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos.  Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

IMITAREA UNUI SFÂNT..

" A tunci când un creștin ortodox întâlnește un duhovnic îmbunătățit sau un alt creștin cu viață de sfințenie, acesta are tendința de a-l imita în toate lucrurile. Capătă o încredere deosebită și face ascultare fără șovăire față de acesta.  Așa s-a întâmplat și cu sora Cherața, atunci când a întâlnit-o pe maica Teodora (Sfânta Elisabeta). Ea se comporta ca și când era sfântă. Mai mult, ea spunea că îl vede pe Iisus Hristos în maica. Era atentă la tot ce făcea maica și o imita. Cum se așeza maica, așa se punea și ea, o imita în gesturi, în rugăciune, în modul cum se închina, cum mânca, cum citea etc. Rugându-ne împreună la bordeiul maicii din muntele Giumalău, după rugăciune i-a spus maici: „Maică, vreau și eu să fiu pustnică!”și maica i-a răspuns: „Cherață, poți fii orice numai pustnică, nu!” Dar, în acest sens, poți face altceva și îți voi spune personal. Și ce credeți că i-a spus? I-a spus că poate trăi o căsătorie albă dar numai cu acceptul soțului și cu binecuvântarea duhovnic...