Suferim schimbări omeneşti, suferim și schimbări dumnezeieşti. Cum câștigăm stare duhovnicească permanentă?

 "Gheronda, ați spus că, încet-încet, câștigăm o stare duhovnicească permanentă. Ce legătură au schimbările lăuntrice cu această stare? 

"Suferim schimbări omeneşti, suferim și schimbări dumnezeieşti. Cel trândav, care se văicâreşte, nemulţumitul, mortul duhovniceşte nu au schimbări duhovnicești. Schimbările duhovnicești sunt ceva permanent. Cine nu se roagă nu are schimbări duhovnicești, la fel ca mortul care, când putrezeşte, nu se mai schimbă, ci ajunge cenușă și rămâne așa. Așa ajungem și noi uneori. 

Să staţi cu frică înaintea schimbărilor duhovnicești, pentru că se poate să fim morţi duhovniceşte, dar să avem un simţământ mincinos că înaintăm duhovniceşte. Unii cred că toate merg bine și frumos, că am petrecut minunat și că în anul viitor vom petrece și mai frumos. Aceasta este un simţământ mincinos . Dimpotrivă, trebuie să simţim păcatul și fărădelegea noastră, lipsa iubirii pentru Dumnezeu. Să nu simţim o autosuficienţă mincinoasă, o plăcere de sine și o satisfacţie de sine, ci să le dorim pe cele mai mari, adică să dorim o mai mare vărsare de sudoare și de sânge. Să-L încercăm pe Dumnezeu. Să nu spunem: m-am pocăit, nu am nevoie de altă pocăință. Nu, e nevoie de o nouă pocăință, e nevoie de o neîncetată deschidere a ușii pocăinţei. Prin urmare, un element este acesta. 

În al doilea rând, cine nu face pași, rămâne pe loc. Cine nu înaintează, înseamnă că dă înapoi. Când nu avem un progres al schimbărilor duhovnicești, să ştim că aceasta nu este o stare constantă, ci moarte și oprire, o mucegăire a fiinţei noastre și o golire de Dumnezeu. Înseamnă că nu avem veșmânt să ne înveșmântăm. Suntem goi și nefericiţi, iar noi credem că suntem bine sau ne simţim fericiţi. 

Trebuie să avem schimbări la nivelul minţii şi al cugetului. De exemplu, nu am bucurie. Dacă nu ai bucurie, chiar dacă toate vor merge bine, toate sunt inşelătoare. Sau, am bucurie nu ajunge trebuie ca bucuria să rodească lacrimi. Lacrimile să rodească pocăinţă, pocăinţa să aducă zdrobire a inimii, pocăința să aducă o asemenea smerenie încât să cred că sunt cel mai mare păcătos din lume, că nu valorez nici măcar ct un gunoi înaintea lui Dumnezeu, că sunt cu totul lipsit de Dumnezeu. Când vin lacrimile şi zdrobirea, ele îmi vor da o mai mare simţire a lui Dumnezeu, îmi vor deschide orizontul către Dumnezeu. Deschiderea imi va aduce o împărtăşire simțită de Dumnezeu, îmi va aduce semne ale prezenţei lui Dumnezeu, roadele Sfântului Duh: iubire, credinţă, blândeţe, pace, bucuria Duhului (Gal. 5, 22). Această bucurie este diferită de cea de la început. În continuare, roadele Sfântului Duh îmi vor aduce semne vii ale comuniunii dumnezeieşti: strălucirea feţei şi a inimii mele, stări lăuntrice luminoase şi insuflări. Îmi vor aduce nepătimire, simţire duhovnicească, schimbări ale inimii. Nu merită oare să depunem toată osteneala și străduinţa, așa încât viaţa noastră să se umple de neîncetatele schimbări ale dreptei celui Preaînalt? "

Povățuire duhovnicească

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul