Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru lisus Hristos compară viața noastră cu o piaţă, iar lucrarea vieţii noastre pe pământ El o numeşte neguţătorie şi ne spune nouă tuturor: "Neguţătoriţi până ce voi vení" (Lc. 19: 13) "răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt" (Efes. 5: 16). Adică, fă în aşa fel încât să capeți binecuvântări cereşti în aproape tot timpul vieţii tale prin bunuri pământeşti. Bunurile pământeşti sunt virtuţile lucrate în numele lui Hristos şi revărsarea asupra noastră a harului Atotsfântului Duh. "În parabola fecioarelor celor înţelepte și a celor neînţelepte, atunci când celor neînţelepte le lipsea ulei, s-a spus: «Mergeţi şi vă cumpărați în piață». Dar, pe când ele erau duse să cumpere, ușa cămării de nuntă era deja închisă, iar ele nu au mai putut intra". Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor celor neînţelepte semnifică lipsa faptelor bune în viaţa lor. O astfel de interpretare nu este prea bună. De ce să le fi lipsit faptele bune dacă ele sunt numite fecioare, chiar dacă neînţelepte? Fecioară reprezintă suprema virtute, o stare îngerească şi ar putea înlocui toate celelalte virtuți. Eu cred că ceea ce le lipsea era harul Atotsfântului Duh al lui Dumnezeu.
Aceste fecioare practicau virtuţile, dar în ignoranţa lor duhovnicească ele presupuneau că viaţa creştină constă doar în lucrarea virtuţilor. Lucrând o faptă bună ele credeau că împlineau voia lui Dumnezeu, dar lor le păsa prea puţin dacă dobândeau prin aceasta harul Duhului Sfânt. Aceste moduri de vieţuire bazate doar pe facerea binelui fără o atentă cercetare dacă ele aduc harul Duhului Sfânt sunt pomenite în cărțile patristice: «Există un alt mod de viaţă care este socotit bun la început, dar ei sfârşeşte în fundul iadului».
Sfântul Antonie cel Mare în scrisorile sale către monahi spune despre astfel de fecioare: «Mulţi monahi şi fecioare nu au nici o idee despre diferitele tipuri de voinţă care acţionează în om, şi nu știu faptul că noi suntem influențați de trei voinţe: cea dintâi este desăvârşita şi mântuitoarea voinţă a lui Dumnezeu; cea de-a doua este propria noastră voinţă umană care, chiar dacă nu este distructivă, nu este nici mântuitoare. Iar această a treia voință a vrăjmaşului îl învață pe om fie să nu facă nici o faptă bună, fie să le facă din orgoliu, sau să le facă de dragul virtuții în sine şi nu de dragul lui Hristos. » Cea de-a doua, propria noastră voinţă, ne învață să facem totul spre a ne flata patimile, sau ne învaţă, ca şi vrăjmaşul, să facem bine de dragul binelui şi să nu ne îngrijim de harul care este dobândit prin-lucrarea binelui. Dar cea dintâi, voinţa mântuitoare a lui Dumnezeu constă în lucrarea binelui doar pentru dobândirea Sfântului Duh, ca pe o comoară nesecată, veşnică ce nu poate fi corect evaluată. Dobândirea Sfântului Duh este, ca să spunem aşa, untdelemnul care le lipsea fecioarelor neînţelepte. Ele au fost numite astfel fiindcă ele uitaseră de rodul necesar al virtuții, harul Sfântului Duh, fără de care nimeni nu este și nici nu poate fi mântuit, căci: «Orice suflet este întărit de Sfântul Duh, înflăcărat de puritate și iluminat mistic de către Unitatea Treimică».
Acesta este untdelemnul din candelele fecioarelor celor înţelepte care putea să ardă mult timp şi strălucitor, iar aceste fecioare cu candelele lor aprinse puteau să-L întâmpine pe Mirele Care a venit la miezul nopţii şi puteau intra în cămara de nuntă a bucuriei împreună cu El. Dar cele neînţelepte, deşi s-au dus la piaţă să cumpere untdelemn atunci când au văzut că li se stingeau candelele, nu s-au putut întoarce la timp, căci uşa era deja încuiată.
Piaţa este viaţa noastră; uşa cămării de nuntă care a fost închisă şi care a împiedicat drumul Mirelui este moartea omenească; fecioarele cele înţelepte și cele neînţelepte sunt sufletele creştine; untdelemnul nu reprezintă faptele cele bune ci harul Atotsfântului Duh al lui Dumnezeu care este dobândit prin intermediul lor şi care schimbă sufletele de la o stare la alta - adică de la stricăciune la nestricăciune, de la moartea duhovnicească la viața duhovnicească, de la întuneric la lumină, din grajdul vieţii noastre (acolo unde patimile sunt legate precum animalele mute şi fiarele sălbatice) într-un Templu al Dumnezeirii, în cămara de nuntă strălucitoare a veşnicei bucurii întru Hristos lisus, Domnul nostru, Creatorul, Mântuitorul şi veşnicul Mire al sufletelor noastre.
Cât de mare este compasiunea lui Dumnezeu faţă de mizeria noastră, adică neatenția noastră faţă de purtarea Sa de grijă pentru noi, atunci când Dumnezeu spune: "lată, stau la uşă şi bať" (Apoc. 3: 20), înţelegând prin "uşă" cursul vieţii noastre, uşă care nu a fost încă închisă de către moarte! 0, cât de mult aş dori, excelenţă, ca în această viață să te poţi afla mereu în Duhul lui Dumnezeu «În ceea ce vă voi afla, într-aceea vă voi judeca» zice Domnul. Vai nouă dacă El ne va afla plini de necazurile şi grijile acestui veac! Căci cine-I va putea suporta necazul, cine va rezista mâniei de pe chipul Său? De aceea s-a spus: "Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispita (Marcu 14: 38), adică să nu cumva să vă lipsiți de Duhul lui Dumnezeu, căci privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său.
Desigur, orice faptă bună făcută în numele lui Hristos ne oferă harul Sfântului Duh, dar rugăciunea ni-l oferă mai mult ca orice, căci ea ne este întotdeauna la îndemână, ca să spunem aşa, ca un instrument de dobândire a harului Duhului. De exemplu, ai vrea să mergi la Biserică, dar nu ai nici o Biserică pe aproape sau slujba s-a terminat; ai vrea să faci milostenii unui cerşetor, dar nu găseşti nici unul, sau nu ai nimic de dat; ai vrea să-ţi păstrezi fecioria, adică să rămâi necăsătorit, dar nu ai tăria aceasta din pricina temperamentului, sau din pricina violenţei vicleşugurilor vrăşmaşului cărora nu le poţi face față din pricina slăbiciunilor tale omeneşti; ai vrea să faci orice altă faptă bună în numele Domnului, dar fie că îți lipseşte puterea, fie ocazia de a o face. Acest lucru nu se potrivește în cazul rugăciunii.
Rugăciunea este întotdeauna la îndemâna oricui, bogat sau sărac, nobili sau oameni simpli, puternici sau slabi, sănătoşi sau bolnavi, drepţi sau păcătoşi. Puteţi judeca cât de mare este puterea rugăciunii chiar şi în cazul unui om păcătos, atunci când este făcută din toată inima după următorul exemplu din Sfânta Tradiție. Atunci când la rugămintea unei mame deznādājduite căreia îi murise unicul ei fiu, o prostituată pe care ea a avut şansa s-o întâlnească, încă necurată după săvârşirea ultimului ei păcat, fiind adânc mişcată de profunda întristare a mamei, a strigat cu lacrimi, rugându-se Domnului: «Nu pentru o biată păcătoasă ca mine, ci pentru lacrimile unei mame întristate după fiul ei și cu tărie încrezându-mă în bunătatea Ta cea plină de iubire şi în puterea Ta cea nemărginită, Hristoase Dumnezeule, înviază-i fiul, o, Doamne!». Iar Domnul l-a înviat. Vezi, excelență! Mare este puterea rugăciunii, iar ea aduce cu sine mai ales Duhul lui Dumnezeu şi poate fi practicată cel mai simplu de absolut oricine. Noi vom fi binecuvântați dacă Domnul Dumnezeu ne află treji şi plini de darurile Sfântului Său Duh. Atunci noi putem nădăjdui plini de îndrăzneală "că vom fi răpiți... în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh" (1 Tesal. 4: 17). "Care vine pe nori, cu putere multă şi cu slavă" (Mc. 13: 26) "pentru a judeca viii şi morţii" (1 Pet. 4: 5) şi "va răsplăti fiecăruia după faptele sale" (Matei 16: 27).
Excelenţa voastră binevoieşte să creadă că e o mare fericire de a discuta cu bietul Serafim, crezând că el nu e lipsit de harul Domnului. Ce să spunem noi atunci de Domnul însuşi, izvorul nesecat al tuturor binecuvântărilor, atât cereşti cât și pământeşti? Cu adevărat, în rugăciuneputem vorbi cu El, cel plin de iubire şi de viaţă dătătorul Dumnezeu şi Mântuitor însuşi. Dar chiar şi aici noi trebuie să ne rugăm doar până când Dumnezeu Duhul Sfânt pogoară asupra noastră cu harul Său în măsura pe care numai El o ştie. Şi atunci când El binevoieşte să ne viziteze, noi trebuie să ne oprim rugăciunea. De ce să ne mai rugăm atunci către El: «Vino şi te sălăşluieşte întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre, atunci când El deja a venit la noi să ne mântuiască pe cei ce ne-am încredinţat Lui și cu adevărat chemăm Numele Său cel Sfânt, ca plini de smerenie şi dragoste să-L putem primi pe El, Mângâietorul, în casele sufletelor noastre, ale celor ce înfometăm și însetăm după venirea Lui. îţi voi explica aceasta, excelenței tale, printr-un exemplu. închipuiește-ți că m-ai invitat să-ţi fac o vizită şi că la invitaţia ta eu vin ca să discut cu tine. Dar tu continui să mă inviţi, spunând: Intră, te rog. Te rog să intri!».
Atunci, eu aş fi obligat să gândesc: «Ce se întâmplă cu el? Şi-a ieşit din minţi?» La fel se întâmplă şi în cazul Domnului Dumnezeului nostru, Sfântul Duh. De aceea se spune: "Opriţi-vă și cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălța-Mă-voi pe pământ" .
Adică, mă voi arăta şi voi continua să fac aceasta oricui crede în Mine şi Mă cheamă, și voi vorbi cu el așa precum cândva am vorbit cu Adam în rai, cu Avraam și lacov și cu alți slujitori şi robi ai Mei, cu Moise şi Iov şi cu cei asemenea lor. Mulți explică faptul că această tăcere se referă numai la cele lumeşti. Dar eu îți voi spune în numele lui Dumnezeu că nu este doar necesar să fim morţi faţă de acestea la rugăciune, dar atunci când prin atotputernicia credinței și rugăciunii, Duhul Sfânt binevoieşte să ne viziteze și vine la noi în plinătatea bunătăţii Sale celei negrăite, noi trebuie să fim morţi şi faţă de rugăciune. Sufletul vorbeşte şi conversează în timpul rugăciunii, dar la coborârea Duhului Sfânt noi trebuie să rămânem într-o tăcere totală, pentru a auzi limpede şi inteligibil toate cuvintele vieţii celei veşnice pe care El va binevoi atunci să ni le comunice.
Absoluta sobrietate atât a sufletului, cât și a trupului şi absoluta curăție trupească este necesară în acelaşi timp. Aceleaşi cerinţe au fost relevate și pe muntele Horeb, atunci când li s-a spus istraeliților ca nici măcar să nu se atingă de soțiile lor timp de trei zile înainte ca Dumnezeu să-şi facă apariţia pe Muntele Sinai. "Căci Dumnezeul nostru este un foc care arde tot ceea ce este necurat şi nimeni dintre cei pângăriți trupește sau sufleteşte nu pot intra în comuniune cu El". "Da, părinte, dar ce ne poți spune despre alte fapte bune săvârşite în numele lui Hristos pentru a dobândi Harul Sfântului Duh? Nu ai vorbit decât despre rugăciune!" Să dobândeşti harul Sfântului Duh şi prin practicarea tuturor celorlalte virtuți în numele lui Hristos: Neguţătoreşte duhovniceşte cu ele şi mai ales cu cele de la care capeţi cel mai mare câştig. Acumulează capital din îmbelşugarea harului dumnezeiesc, depune-l în veşnica bancă a lui Dumnezeu care va aduce profit nemateri- alnic, nu patru sau şase la sută, ci 100% pentru o rublă duhovnicească şi chiar infinit mai mult decât atât. De exemplu, dacă rugăciunea şi privegherea îți oferă mai mult har dumnezeiesc, priveghează şi te roagă; dacă postul îți oferă mai mult har al Duhului, posteşte; dacă milostenia îți oferă mai mult fă milostenii. Cântăreşte fiecare virtute lucrată în numele lui Hristos în acest fel. Acum îți voi vorbi despre mine, bietul Serafim.
Provin dintr-o familie de negustori din Kursk. Deci, pe când eu nu mă aflam încă în mănăstire obişnuiam să facem negoţ cu bunurile care ne aduceau cel mai mare profit. Procedează în felul acesta, fiul meu. Şi aşa precum în afaceri lucrul de bază nu este doar să faci negoţ, ci să dobândeşti un profit cât mai mare, la fel şi-n afacerea vieţii creştine, lucrul de bază nu este doar să te rogi sau să săvârşeşti orice altă faptă bună. Deși Apostolul spune: "Rugați-vă neîncetat" (ITes. 5:17), totuşi, după cum îți aminteşti, el adaugă: "Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte cu limba" (iCor. 14: 19). Iar Domnul spune "Nu tot cel ce-Mi spune: Doamne, Doamne se va mântui, ci acela care împlineşte voia Tatălui Meu din ceruri", adică cel ce împlineşte lucrarea lui Dumnezeu şi, în plus, o face cu venerație, căci "blestemat este cel ce face lucrarea lui Dumnezeu superficial" (Ier. 48: 10). Iar lucrarea lui Dumnezeu aceasta este: "Credeți în Dumnezeu şi în Acela pe Care El L-a trimis lisus Hristos" (in. 6: 29). Dacă noi înţelegem poruncile lui Hristos şi ale Apostolilor corect, treaba noastră de creştin constă nu în înmulţirea faptelor bune care sunt doar mijloace de sprijinire a scopului vieţii noastre creştine, ci a scoate din ele maximum de profit, adică în dobândirea celor mai îmbelşugate daruri ale Duhului Sfânt.
Cât aş dori, excelenţă, ca tu însuți să poţi dobândi izvorul nesecat al harului divin, şi să te poţi întreba întotdeauna: Sunt eu în Duhul lui Dumnezeu sau nu? lar dacă eşti în Duh, binecuvântat sa fie Dumnezeu! Nu ai de ce să te mai întristezi. Eşti gata să te prezinţi dinaintea înfricoşatei Judecăţi a lui Hristos de îndată. Căci «în ceea ce vă voi afla, în aceea vă voi judeca». Dar dacă noi nu ne aflăm în Duhul, noi trebuie să aflăm de ce și pentru care motiv Domnul nostru Dumnezeu, Duhul Sfânt a voit să ne părăsească; iar noi trebuie să-L căutăm din nou, şi trebuie să continuăm cercetarea până ce Sfântul nostru Duh va fi aflat din nou și va fi din nou cu noi prin bunătatea Sa. Iar noi trebuie să-i atacăm pe vrăjmaşii care ne îndepărtează de El până când praful se va alege de ei, aşa cum a spus proorocul David: "Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe dânşii şi nu mă voi întoarce până ce se vor sfârşi. Zdrobi-i-voi pe ei şi nu vor putea să stea, cădea vor sub picioarele mele" (Ps. 17: 41: 42). Asta e, fiul meu. lată cum trebuie să neguţătoreşti duhovniceşte în virtute.
Împarte darurile Duhului Sfânt ale harului celor ce au nevoie de ele, aşa precum o candelă aprinsă ce arde cu foc pământesc străluceşte şi aprinde alte candele pentru iluminarea tuturor în alte locuri, fără să i se micşoreze propria sa lumină. Şi dacă astfel se întâmplă cu focul cel pământesc, ce vom spune noi despre focul harului Atotsfantului Duh al lui Dumnezeu? Căc' bogăţiile pământeşti scad o dată cu împărți rea lor, dar cu cât comorile cereşti ale harului lui Dumnezeu sunt mai mult împărţite, cu atât mai mult ele se înmulţesc în cel ce le împarte. Astfel, Domnul însuşi s-a bucurat să-i spună femeii samarinence: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică" (In 4, 13-14)
"Părinte", spusei eu, "vorbeşti tot timpul despre dobândirea harului Sfântului Duh drept scop al vieţii creştine. Dar cum şi unde Îl pot vedea Eu? Lucrările lui Dumnezeu sunt vizibile, dar poate fi văzut Duhul Sfânt? Cum pot şti eu dacă El se află in mine sau nu? In momentul de faţă, răspunse bătrânul, din pricina răcelii noastre aproape universale de sfânta noastră credinţă în Domnul nostru lisus Hristos și din pricina indiferenței noastre faţă de lucrarea Dumnezeieştii Sale Provi- denţe în noi și a comuniunii omului cu Dumnezeu, noi am mers până acolo încât, se poate spune că aproape că am părăsit adevărata viață creştină
Mărturiile Sfintei Scripturi ni se par acum ciudate atunci când, de exemplu, prin buzele lui Moise Duhul Sfânt grăieşte: «Şi Adam L-a văzut pe Domnul umblând în rai» (Gen. 3:10), sau atunci când citim cuvintele Sf. Apostol Pavel: «Ne-am dus în Ahaia şi Duhul lui Dumnezeu n-a fost cu noi;
Sursa: Despre dobandirea Duhului Sfant-Serafim de Sarov. CONVERSAŢIA SFÂNTULUI SERAFIM CU N. A. MOTOVILOV.
Fiu duhovnicesc al Sfântului Serafim de Sarov şi cronicar al învăţăturilor sale cu privire la dobândirea Sfântului Duh.
Comentarii
Trimiteți un comentariu