Despre rugăciunile de după jertfă și pentru ce pomenim acum pe sfinți, mai ales pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu

 

După ce Jertfă s-a săvârșit, preotul are în fața chezășia iubirii de oameni a lui Dumnezeu, adică pe însuși Mielul cel jertfit; deci, luându-l de aici înainte ca pe un mijlocitor și având cu sine pe Mângâietorul (Sfântul Duh), da glas cererilor sale către Dumnezeu cu o mai bună și o mai sigură nădejde El roagă acum ca darurile primite să-și facă efectul asupra celor pe care i-a pomenit la proscomidie și pentru care a făcut rugăciunile pregătitoare și a adus darurile rugându-se ca ele să fie primite. (Și care sunt aceste efecte? Să se dea, în schimbul Darurilor, de la Dumnezeu, Cel ce le-a primit pe dânsele, harul Său îndeobște celor vii și celor morți; și aparte (să se dea) celor adormiți odihna sufletelor și moștenirea împărăției dimpreună cu Sfinții cei desăvârșiți, iar celor vii să se facă părtași sfintei Mese, să se sfințească și să nu cadă niciunul sub osânda; (pentru ei), preotul cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor, pace, îmbelșugare, dobândirea celor de trebuință și, în sfârșit, să se arate vrednici de împărăția cerurilor. 

Dar jertfa noastră nu este numai de cerere, ci și de mulțumire. Am văzut astfel, cum la proscomidie, când preotul închină lui Dumnezeu darurile aduse de credincioși, exprimă și mulțumirea și cererea. Tot așa și acum, când darurile sunt jertfite și sfințite, prin ele preotul mulțumește lui Dumnezeu, dar Îl și roagă; el Subsol: Pagina 49 Text: exprimă și motivele mulțumirii, dar adaugă și obiectele cererii. Pentru cine mulțumește? – Pentru Sfinți, precum am spus și mai înainte, căci într-înșii Biserica și-a ajuns țelul ei și a văzut împlinită rugăciunea pentru împărăția cerurilor. Și pentru cine se roagă preotul? – Pentru cei încă nedesăvârșiți, care au nevoie de rugăciune. 

Despre Sfinți preotul spune: „Încă aducem Ție această slujbă cuvântătoare pentru cei adormiți întru credința: părinții, strămoșii, patriarhii, proorocii, evangheliștii, apostolii, propovăduitorii, mărturisitorii, pustnicii și pentru tot sufletul care s-a săvârșit întru bună credință; mai ales pentru Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria...”, și înșira mai departe toată ceața Sfinților. Aceștia sunt pricinuitorii mulțumirii pe care Biserica o aduce lui Dumnezeu. Pentru ei se aduce această „slujbă cuvântătoare”, ca mulțumire lui Dumnezeu și în primul rând pentru Sfânta Fecioară, ca una ce este mai presus de toată sfințenia. De aceea, preotul nu cere nimic pentru aceștia, ci mai degrabă se roagă ca el însuși să fie ajutat de dânșii în rugăciunile sale; aceasta pentru că – precum am spus – jertfă adusă pentru dânșii este de mulțumire, iar nu de cerere. 

După acestea, preotul rostește și cererea, înșirând cele pentru care se roagă. El se roagă pentru mântuirea tuturor și pentru toate cele bune și de folos fiecăruia. În care spune și acestea: „Încă aducem Ție această slujbă cuvântătoare pentru toată lumea, pentru sfânta sobornicească și apostolească Biserica, pentru cei ce în curată viața deobște petrec, pentru prea credincioșii și iubitorii de Hristos împărații noștri...”, și așa mai departe. 

(În Liturghia sa), Sfântul Ioan Gură de Aur, voind să arate că scopul acestei slujbe e îndoit, adică și de mulțumire și de cerere, așează, deosebit, de o parte cele pentru care mulțumește, iar de alta cele pentru care se roagă. Dar dumnezeiescul Vasile cel Mare, amestecă mulțumirea cu cererea, lucru pe care îl face peste tot în Liturghia sa, așa că mai toate rugăciunile lui cuprind și una și alta. Pomenește și el aceiași sfinți ca și Sf. Ioan, și în același loc al Liturghiei, dar nu în același chip. Anume, după ce se roagă ca toți credincioșii să se învrednicească de împărtășirea cu Sfintele Taine „nu spre judecată sau spre osândă, adăugă: „Ci să aflăm har dimpreună cu toți Sfinții, care din veac ți-au bineplăcut Ție: cu strămoșii, părinții, patriarhii...” etc. apoi: „Mai ales cu Prea sfântă... Născătoarea de Dumnezeu”. Aceste cuvinte cuprind o cerere, dar exprimă și o mulțumire; prin ele slăvim pe Dumnezeu ca binefăcător al neamului omenesc, aducându-ne aminte de cei ce s-au săvârșit și au fost sfințiți de El, ca și cum am zice: „Ca să ne dăruiești și nouă Harul, pe care l-ai dat mai întâi Sfinților, ca să ne sfințești precum ai sfinți mai înainte pe alții de aceiași fire cu noi”. Dar ajungă cât am vorbit despre aceasta. 

Sursa: Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii liturghii.cap. XXXIII.