Cândva, o femeie trăia în postiri şi rugăciuni. Părea pe dinafară evlavioasă, avea însă multă mândrie și credea că este sfântă. Avea chiar atâta răutate încât atunci când se certa cu o altă femeie, nu numai că nu o ierta, ci nici nu vroia să o mai vadă vreodată.
Odată s-a îmbolnăvit şi a chemat duhovnicul, însă nu s-a spovedit cum trebuie. Aceasta obişnuiesc unii creştini superficiali care ascund păcatele mari şi mărturisesc păcatele mici.
La sfârşit, când preotul a adus Sfintele Taine ca să o împărtăşească, aceea i-a întors fața la perete şi nu putea nici măcar să privească Sfintele Taine. În acelaşi moment, prin providența divină, a mărturisit cu glas tare:
-Aşa cum din mândrie eu nu iertam pe cei care îmi greşeau, ci îi alungam, aşa cum şi Domnul îşi întoarce faţa Lui de la mine şi nu vrea să intre în nevrednicul sufletul meu, nu-l voi vedea în împărăţia cerurilor, ci o să ard în focul cel veşnic!
Şi cu aceste cuvinte şi-a dat sufletul...
Sursa: Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii.
Traducere: Tănase Mihai ,Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu