Luna lui Iulie, în ziua întâi: pomenirea Sfinților Mucenici și doctori fără de arginți: Cosma și Damian, cei ce au mărturisit în Roma (+284)

Aceștia au fost din marea cetate a Romei, în zilele împăratului Carus (282-284), frați fiind, și, cu meșteșugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci și dobitoace și neluând altă parte, de la cei ce se lecuiau, decât credința și mărturisirea lui Hristos. Deci, au fost pârâți la împărat, că, prin meșteșug vrăjitoresc, fac vindecările și că, astfel, în fiecare zi, părăsind închinarea la idoli, mulți se apropie de Hristos.Și a trimis împăratul, îndată ostași, să-i prindă, și să-i aducă înaintea lui, la judecată. Și ostașii, mergând în satul de lângă Roma, unde Sfinții aveau locuința lor, de la părinți, nu i-au aflat, deoarece credincioșii îi siliseră, pe Sfinți, să se ascundă într-o peșteră. Deci, ostașii, mâniindu-se, au prins pe niște bărbați cinstiți, din satul acela, și, legându-i în lanțuri, i-au dus la Roma. Aflând de aceasta, Sfinții Cosma și Damian, nerăbdând ca alții să sufere în locul lor, au ieșit din peșteră și s-au predat singuri. Deci, ostașii eliberând pe acei bărbați, au pus în lanțuri pe Sfinții Cosma și Damian.

Iar, a doua zi, pe când împăratul stă la judecată, iar Sfinții își mărturiseau credința lor în Hristos, deodată, capul împăratului s-a sucit, cu fața la spate, și nu putea să-l mai întoarcă. Dar, cu acest prilej, împăratul însuși s-a izbăvit din păgânătate, că a fost tămăduit de dânșii, crezând în Hristos, el și toată casa lui, eliberând pe Sfinți, pe care i-a trimis la locul lor.

Dar dascălul păgân al Sfinților, cel care îi învățase pe ei meșteșugul vindecărilor, nerăbdând slavă pe care oamenii de la sate, o aduceau Sfinților doctori fără de arginți, la îndemnul vrăjmașului, a primit în inima lui, gândul lui Cain. Și, sub cuvânt de a culege împreună buruieni de leac, pe un munte, i-a despărțit pe cei doi frați, unul de altul, și i-a ucis cu pietre. Și așa s-au învrednicit de cununile mucenicești de la Hristos, Căruia I se cuvine slavă și cinste în veci Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre rugaciunea mintii

"Tu însă, când vin gândurile, cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruință, şi vor fugi. Pentru că ele nu rabdă căldura inimii izvorâtă din rugăciune, ci fug ca arse de foc. Când, zice Sfântul, vin gândurile, tu să nu te uiți la gânduri, ci cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruinţă. Zi "Doamne Iisuse Hristoase" ..., să-ţi faci lucrarea ta, şi gândurile vor fugi singure. De ce? Când eu spun rugăciunea, inima mea se înflăcărează oarecum şi se încălzeşte, pentru că numele lui Iisus are o dulceaţă şi o lumină, are un foc şi o căldură duhovnicească. Această căldură o simte mai întâi diavolul şi, după aceea, şi noi. Diavolul, îndată ce simte căldura, o ia la fugă, se ridică şi pleacă, iar împreună cu el pleacă şi gândul. Aşa cum, dacă vedem urma unui animal întipărită în pământ, ştim ce vietate a trecut, tot aşa şi gândurile arată că, înlăuntrul sau în afara noastră, cel care ne deranjează este vicleanul însuşi, demonul. Prin urmare, gândurile pleacă atunci când noi Îl ...

Vedenia înfricoşătoare dintr-un teatru american

"Cei doi frați, pe când lucrau în Linn (America), aveau în cercul lor de cunoștințe un prieten din copilărie din Dimitána, Dimitrie. Aceşti trei tineri evlavioși s-au dus în America să muncească pentru a acoperi nişte datorii financiare de familie, iar apoi să se întoarcă în patria lor, pentru a duce o viață mai puțin lipsită de griji. Numai că unele sunt voile oamenilor şi altele sunt cele pe care le rânduieşte Dumnezeu", după cuvântul Sfintei Scripturi. Într-o zi, tineri fiind şi ei, după munca lor zilnică au dorit să se ducă să se distreze şi au hotărât să meargă la un vestit teatru. Acest teatru era o clădire mare, pătrată, aflată în afara oraşului, la mare. Acolo zi şi noapte, fără întrerupere, se jucau diferite piese de teatru. Într-o anume perioadă, vreme de mai bine de patru ore, avea loc un spectacol care reprezenta iadul, cu demonii şi chinurile de acolo, iar lumea mergea să vadă toate aceste lucruri ciudate. În timp ce aceşti buni prieteni se îndreptau spre acea cl...

Despre rugaciunea Lui Iisus

" Răstimpul afierosit rugăciuniid diferă de la o persoană la alta, pentru unul pot fi cinci minute,pentru altul două ore. Important este să existe perioade de timp când credinciosul stă singur înaintea Dumnezeului personal pătrunde în prezența Sa şi se atinge de energia Sa. Credinciosul trebuie să se lepede de toată grija lumească, de tot ce este omenesc si pământesc; trebuie să simtă că stă singur înaintea singurului Dumnezeu. Atunci timpul afierosit unei astfel de rugăciuni îl pecetluiește tot restul zilei. " Părintele Zaharia Zaharou

Aripi Duhovnicești

Faceți căutări pe acest blog