Apostolul zilei

Romani 10, 11-21; 11, 1-2

Prochimen, glasul al 7-lea (Psalm 63: 11, 1)

Veseli-se-va cel drept de Domnul și va nădăjdui în El și se vor lăuda toți cei drepți la inimă.

Stih: Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ție.

¹¹Căci zice Scriptura: «Tot cel ce crede în El nu se va rușina».

¹²Căci nu este deosebire între iudeu și elin, pentru că Același este Domnul tuturor, Care îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă pe El.

¹³Căci: «Oricine va chema numele Domnului se va mântui».

¹⁴Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Și cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Și cum vor auzi, fără propovăduitor?

¹⁵Și cum vor propovădui, de nu vor fi trimiși? Precum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!»

¹⁶Dar nu toți s-au supus Evangheliei, căci Isaia zice: «Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?»

¹⁷Prin urmare, credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos.

¹⁸Dar întreb: Oare n-au auzit? Dimpotrivă: «În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor».

¹⁹Dar zic: Nu cumva Israel n-a înțeles? Moise spune cel dintâi: «Voi întărâta râvna voastră prin cel ce nu este poporul (Meu) și voi ațâța mânia voastră cu un popor nepriceput».

²⁰Isaia îndrăznește și zice: «Am fost aflat de cei ce nu Mă căutau și M-am făcut arătat celor ce nu întrebau de Mine».

²¹Dar către Israel zice: «Toată ziua întins-am mâinile Mele către un popor neascultător și împotrivă grăitor».

¹Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci și eu sunt israelit, din urmașii lui Avraam, din seminția lui Veniamin.

²Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. Nu știți, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând:

Aliluia, glasul al 4-lea (Psalm 91: 12, 13)

Stih 1: Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.

Stih 2: Răsădiți fiind în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru vor înflori.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos. Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

O inimă care nu plânge nu se roagă

"Omule… nu fugi de lacrimă, căci ea este semnul că inima ta încă respiră.Când omul nu mai are lacrimi, nu e doar că s-a uscat ochiul, ci s-a împietrit inima. Și o inimă împietrită nu mai poate nici iubi, nici ierta, nici simți prezența lui Dumnezeu. Sfântul Paisie spunea cu durere: „O inimă care nu plânge, nu se roagă.” Pentru că rugăciunea adevărată nu se face cu buzele, ci cu suspinul care se ridică din adâncul inimii, acolo unde cuvântul nu mai ajunge. Lacrima este glasul tainic al inimii. Ea nu cere, nu explică, nu argumentează — doar se varsă. Și în acea picătură mică, Dumnezeu citește tot ce omul nu mai poate spune. Când lacrima cade, cerul se deschide; când lacrima lipsește, cerul tace. De aceea, Sfântul Paisie spunea că lacrima e rugăciune curată, fără mândrie, fără formă, fără zgomot. Ea spală sufletul mai mult decât o mie de cuvinte rostite în grabă. Dar omul de azi s-a rușinat de lacrimă. Vrea să fie tare, să nu se vadă că îl doare, să nu pară slab. Și astfel își ascun...

Faceți căutări pe acest blog