Cuvânt despre cum se cade să fie învățătorul

 

Cuvânt despre cum se cade să fie învățătorul

Mai întâi voi povesti cele spuse de marele Ioan Gură de Aur, care, multora le-a fost de folos. Că, zice, mare la suflet se cade a fi învățătorul, iar mândru, cu bărbăție, iar nu aspru și sălbatic, blând, dar nu în chipul robului, smerit cugetător, iar nu prefăcut în smerit cugetător, slobod de patimi, iar nu pătimaș. Precum însuși Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "În tot chipul se cade să fie învățătorul și păstorul. Că nu este trebuință și nici se cade numai cu un chip a face și a se purta cu cei ce sunt sub stăpânirea lui. De vreme ce nici doctorii nu învață să folosească numai o singură doctorie la toți cei bolnavi, nici cârmaciul nu știe numai o singură cale în luptă cu vânturile. Deci, se cade să fie învățătorul străin și înstrăinat de mărirea deșartă, depărtat de mândrie și să nu primească mită și îmbunări, nebiruindu-se de pântece, nici de mânie, cuprinzându-se. Ci se cade să fie îndelung răbdător și blând din toată puterea, smerit cugetător și milostiv, ales, dăruitor și iubitor de suflete, cinstit și învățător, neînălțat, apropiat, stăpânitor, tuturor folositor, neprimind plata, încercat și smerit, nerobit, vesel și lin, ca lesne să lupte și să biruiască. Iar de lipsa de măsură a tuturor răutăților, să se ferească și liber să fie. Nici întru asprime ațâțându-se, nici în stare de rob căzând, ci spre cei buni smerit se cuvine a fi, iar spre cei sălbatici, stăpân, de vreme ce unii socotesc că blândețile sunt o faptă bună, iar alții, bărbăția cea aspră. Deci, spre aceia, de trebuință este a se purta cu smerenie, iar, spre aceștia cu bărbăție, pentru că această stinge îngâmfarea cea din sălbăticie și folosește tuturor, chemându-i la smerită cugetare."

Acest lucru arătându-l, marele Vasilie zice: "Fiindcă înțeleptul Solomon a zis, că este vreme pentru tot lucrul, apoi, se cade a ști, că, este vreme și de smerenie și de stăpânire, și de mustrare și de mângâiere, și de cruțare și de îndrăznire, și de bunătate și de asprime, adică, pentru tot lucrul. Că uneori se cade a arăta smerenie și a-i numi pe toți fii, întru smerenie, după glasul Domnului, iar alteori, când ar cere trebuință, a lua și a arăta stăpânirea, pe care ai dat-o Domnul, spre zidire, iar nu spre risipire. Și, în vremea mângâierii, se cade a arăta bunătate, iar în vremea asprimii, a arăta râvnă spre fiecare. Asemenea, i se cade a lua hotărâre dreaptă după pravilă."

Încă și de Dumnezeu purtătorul Isidor, ucenicul fericitului Ioan Gură de Aur, zice: "Se cade cârmuitorului să fie și bun, dar și înfricoșător, că cei ce fac bine să îndrăznească, iar cei ce greșesc să nu se lenevească. Pentru că, una fără alta, mai curând lipsa de stăpânire, decât stăpânire este. Că de ar fi fost toți supuși și iubitori de fapte bune, atunci numai de bunătate ar fi fost trebuință. Sau de ar fi fost toți iubitori de păcate atunci, numai frica le-ar fi trebuit. Iar de vreme că așa, era rânduit, ca să fie, între cei păstoriți, și buni și răi, cu dreptate este, dar, ca pe amândouă acestea să le obișnuiască învățătorul și înainte-stătătorul. Ca bunătatea să întărească pe cei buni și întregi la minte, iar frica să taie, deodată, răutatea celor ce greșesc. Deci, dar, acestea și cele asemenea cu acestea, necunoscându-le vrăjmașii dumnezeiescului Ioan, dobitocește și cu necunoștință îl urau pe el, și-l socoteau ca pe un om mânios. Deci, de poftește cineva episcopie, bun lucru dorește, însă i se cade lui să fie și bun și aspru, ca învățătura cea de la Sfinți părinți să nu se ocărească, ci, mai mult, fără primejdie și lăudată să fie, Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea!