Când se iartă toate din inimă, totul este iertat

 

"Pace si bucurie tuturor de la Domnul, căci pacea şi bucuria sunt cele mai de seamă bogăţii ale lumii acesteia şi ale lumii celeilalte, după care tânjim cu toţii. 

Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, şi să nu avem pace şi bucurie. Iar pacea vine din Izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul le-a vorbit ucenicilor Săi, când aceştia au închis uşile de teama Iudeilor, întâiul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!” (Lc .24:36, In. 20:19)

Domnul vă va dărui pace dacă vă împăcaţi şi vă întoarceţi către binele desăvârşit, iar binele desăvârşit este Dumnezeu. El vrea să avem o însuşire dumnezeiască, smerenia. 

Oriunde domneşte smerenia, fie în familie, fie în societate, răspândeşte pace şi bucurie. 

Tot binele şi tot răul izvorăsc din gânduri, căci suntem un „aparat cugetător.” Avem înrâurire chiar şi asupra lumii plantelor, întrucât şi lumea plantelor are un sistem nervos. Toate aşteaptă pace, mângâiere şi dragoste. 

Pocăinţa înseamnă schimbarea vieţii. Omul trebuie să se ducă la preot sau la aproapele său şi să îi spună ce îi tulbură pacea. De îndată ce aproapele nostru ne împărtăşeşte suferinţa, dobândim mângâiere şi putere.

Dacă ne întoarcem la Izvorul vieţii, Domnul, El ne va da putere să întărim în lăuntrul nostru gândurile binelui desăvârşit, căci gândurile, dorinţele bune aduc pace şi mângâiere pretutindenea. 

Trebuie să ne schimbăm.

Gândurile noastre ne înrâuresc nu numai pe noi, ci şi tot ceea ce ne înconjoară. Trebuie să răspândim gânduri bune. Domnul ne porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, nu pentru ei, ci pentru noi înşine. 

Trebuie să iertăm totul din inimă. 

Când se iartă toate din inimă, totul este iertat. Dacă suntem părtaşi la pace, atunci pacea naşte bucurie şi mângâiere în toţi cei din jurul nostru. 

Toţi simt gândurile noastre paşnice şi liniştite.

Când stăpânul casei este împovărat de griji privind familia, nimeni nu are pace, nici linişte din pricina gândurilor lui, nici măcar copiii mici care cresc. De aceea cârmuitorii căminului trebuie să se încredinţeze Domnului, să I se roage şi să priceapă că Domnul este Atotputernic, că El ne aduce mângâiere. 

Trebuie să iertăm din inimă totul. Pacea lăuntrică nu poate fi păstrată atâta vreme cât conştiinţa noastră este mustrată de ceva. Trebuie să împăcăm conştiinţa. Trebuie să îi iertăm pe toţi din inimă. Fiindcă fără aceasta nu există pace lăuntrică, Domnul va da harul, puterea dumnezeiască ce lucrează pretutindenea, mai cu seamă în sufletele care-L caută pe El, Izvorul vieţii. 

Pacea lui Dumnezeu se răspândeşte pretutindenea. În Vechiul Legământ este scris: „Dă-mi, fiule, inima ta.” / Pilde 23:25/ Domnul este singura mângâiere a îngerilor, a sfinţilor şi a tuturor celor care îl caută. El singur este Nesfârşit.

Trebuie să fim paşnici. Este mai bine să înduri vătămare, decât să aduci. Dacă vom răbda ocara, Domnul ne va da putere şi pace. Dacă nu vom răbda ocara, conştiinţa nu ne va da pace. Conştiinţa este judecata dumnezeiască..."

                                 

Stareţul Tadei, Cum îţi sânt gândurile aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010,