Treceți la conținutul principal

Talcuirea la Evanghelie ,18 decembrie

   

"Și se apropiau de El toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte.Şi fariseii și cărturarii cârteau, zicând: Acesta primește la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.  Și a zis către ei pilda aceasta, spunând:
Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasǎ pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută , până ce o găsește? Și găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; și sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă cu mine,că am găsit oaia cea pierdută.  Zic vouă: Că aşa şi în Cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci
și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință.  Sau care femeie,având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește? Şi găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem.  Zic vouă, așa se face bucurie Îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește."

"(15.1) Luca 5, 29 (15, 2) Matei 11, 19/Faptele Apostolilor 11, 3/Galateni 2, 12
(15.4) lezechiil 34, 12, 16/Matei 18, 12 (15, 5) Matei 18, 13 (15, 6) 1 Petru 2, 10, 25
(15.7) 2 Paralipomena 36, 23/Luca 5, 31-32"

"Domnul pe acelea le săvârșea, pentru care S-a şi întrupat, primindu-i pe,,vameși" şi pe păcătoşi", ca un Doctor pe bolnavi. Iar fariseii, cei cu adevărat păcătoşi, cu cârtire răsplăteau această iubire de oameni, că necurați socotindu-i ei pe vameși, [ei înşişi] mâncau casele văduvelor şi ale sărmanilor."

(Matei 23, 14; Marcu 12, 40; Luca 20, 47).

"Aşadar, ce face Domnul? Precum
spre vameși  Se milostivea, așa, cu adevărat, şi spre înşişi aceştia care prihǎneau iubirea Sa de oameni, Se milostivește. Pentru că nu se întoarce dinspre farisei, ca dinspre unii ce erau nevindecaţi şi cârtitori, ci cu blândeţe ii tămăduieşte, pilda oilor spunându-le-o lor; şi de la cele văzute şi arătate supunându-i pe ei şi astupându-le gurile, spre a nu se mâhni pentru atâta
revărsare de bunătate. Că dacă pentru o oaie necuvântătoare şi care nu după
chipul lui Dumnezeu este făcută, atâta bucurie se face pentru că s-a aflat,
după ce s-a rătăcit, câtă [bucurie] se cuvine să se facă pentru un om cuvântător, care este zidit după chipul lui Dumnezeu? Deci, pilda, în chip arătat îi numeşte pe cei drepți „nouăzeci și nouă" - și una" pe păcătosul cel care a căzut.Însă zic unii că,,o sută de oi" este toată zidirea cea cuvântătoare, iar,,o
oaie" a firii celei cuvântătoare este omul, care, rătăcindu-se, a căutat-o Păstorul cel bun" (loan 10, 11, 14), lăsându-le pe cele,,nouăzeci şi nouă în pustie", adică în locul cel de Sus, care le este cel ceresc; căci,,pustia" este Cerul, fiindcă este depărtat de multa turburare lumească şi plin de toată liniştea şi pacea. Și după ce a aflat-o Domnul pe această „,oaie rătăcită",,,a pus-o pe umerii Săi", căci neputinţele şi păcatele noastre El le-a purtat şi toate greutăţile noastre El fără de greutate [lesnicios] asuprǎ-Şi le-a primit (Isaia 53, 4-6), toate cele ce eram datori El plătindu-le, şi pe noi cu lesnire şi fără de osteneală suindu-ne până și la casa Sa", adică la Cer.
Şi cheamă pe prieteni" şi pe „,vecini" - poate pe Îngeri - pe care şi ,,oi" i-am zis că sunt, după o altă înțelegere. Şi din pricină că toată firea cea zidită fiind asemănată către Dumnezeu este socotită dobitocească,pentru aceasta,,oi" sunt numite puterile cele de Sus. Iar din pricină că sunt cuvântătoare, adică gânditoare, și se par mai aproape [de Dumnezeu] decât celelalte zidiri, pentru aceasta prieteni" şi vecini" se înțeleg [a fi]
Cetele puterilor îngereşti. Încă şi „,femeie" vei înţelege Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu şi Tatăl (1 Corinteni 1, 24), adică pe Fiul Lui, care a pierdut o drahmǎ" din zidirile cele cuvântătoare şi după chipul Lui zidite, adică pe om; şi aprinde fǎclie", [adică] pe trupul Său. Căci precum fäclia [lumânarea] din pământ fiind, pe cele intunecate le luminează prin lumina pe care a primit-o, aşa şi trupul Domnului, pământesc fiind şi asemenea cu noi, a luminat cu focul Dumnezeirii, de care s-a luat. Încă,,s-a măturat şi casa", adică toată lumea s-a curăţit de păcat, pentru că Hristos a fost Cel Care,,a ridicat păcatul lumii" (loan 1, 29). Şi cu adevărat,,s-a aflat drahma", chipul cel împărătesc; şi bucurie se face şi Însuşi lui Hristos Celui Ce a aflat-o, şi puterilor celor de Sus, care sunt,,prietene și vecine" ale Lui - prietene", ca şi cele care fac voia Lui, iar,,vecine", ca şi cele care sunt fără de trup. Şi  cerc [a înțelege] nu
cumva,,prietene" ale Lui sunt toate puterile cele de Sus, iar,,vecine", cele mai de aproape, precum Scaunele, Heruvimii şi Serafimii? Că vezi cuvântul:
..şi cheamă pe prietene şi pe vecine", că se pare cum că două părți oarecare
însemnează, măcar deşi mai iscoditor lucru se vede [a fi acesta ce-l săvârșesc
prin cercarea amănunțită a cuvântului."

 

Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca

Sfântul Teofilact al Bulgariei

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos.  Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

O inimă care nu plânge nu se roagă

 "Omule… nu fugi de lacrimă, căci ea este semnul că inima ta încă respiră.Când omul nu mai are lacrimi, nu e doar că s-a uscat ochiul, ci s-a împietrit inima. Și o inimă împietrită nu mai poate nici iubi, nici ierta, nici simți prezența lui Dumnezeu. Sfântul Paisie spunea cu durere: „O inimă care nu plânge, nu se roagă.” Pentru că rugăciunea adevărată nu se face cu buzele, ci cu suspinul care se ridică din adâncul inimii, acolo unde cuvântul nu mai ajunge. Lacrima este glasul tainic al inimii. Ea nu cere, nu explică, nu argumentează — doar se varsă. Și în acea picătură mică, Dumnezeu citește tot ce omul nu mai poate spune. Când lacrima cade, cerul se deschide; când lacrima lipsește, cerul tace. De aceea, Sfântul Paisie spunea că lacrima e rugăciune curată, fără mândrie, fără formă, fără zgomot. Ea spală sufletul mai mult decât o mie de cuvinte rostite în grabă. Dar omul de azi s-a rușinat de lacrimă. Vrea să fie tare, să nu se vadă că îl doare, să nu pară slab. Și astfel își ascun...