"Cum domolește rugaciunea patimile? Cum liniștește ea sufletul? Sfântul Efrem învață: " Tulburarea este o descoperire a ceea ce se întâmplă înlăuntrul nostru. Gândul devine vânt puternic. Nu poți rămâne în picioare înlăuntrul tău. Îți poate fura atenția, rugăciunea, străpungerea inimii. Egoismul - o furtună puternică. Dacă prin tulburarea mării izbutește să se apropie de motorul bărcii, te poate sfărâma, te poate răni, te poate omorî. Patima devine tornadă. Cum să vezi,cum să socotești,să cântărești? Și ce să faci? Spui rugaciunea. Încet, dulce,cu stăruință, tânguitor, cu lacrimi:Doamne, Iisuse Hristoase,miluiește-mă! Rugaciunea dă viată,într-un fel,sufletului. Să fiarbă sufletul în rugăciune. Așa se domolește, se liniștește, se odihnește... Sa simți cuvintele! Ține-te de fiecare cuvânt! Șiragul de metănii este colac de salvare. Spui: Doamne,Iisuse Hristoase...și arunci apa vietii peste focul tulburării, în vreme ce diavolul,de cealaltă parte,aruncă gaz,ca să întețească focul. Când spui rugaciunea,precum aruncăm crucea în apă, așa Îl arunci pe Hristos în suflet,și sufletul,deopotrivă și mintea,se liniștesc. Să spui rugaciunea și să te spovedești! Să aduci pacea prin rugăciune și să scoți tulburarea prin spovedanie!"
CIPRIAN VOICILĂ,
CHIPURI ALE SFINȚENIEI

Comentarii
Trimiteți un comentariu