"Dar fiindcă la început s-a vorbit despre o învingere meșteșugită a patimilor, prin rugăciunea minții și poruncii, apoi se cuvine să expunem cât mai clar, chiar mersul însuși al luptei din minte cu patimile. Deci, de vine ispita vrăjmașului sub chipul unei patimi sau al unui cuget rău, lucrătorul cheamă pe Hristos împotriva lui și piere diavolul cu momeala lui. De cade cineva, din neputință, cu gândul, cu cuvântul, cu iuțimea sau cu pofta trupească, – îl roagă pe Hristos, mărturisindu-se și căindu-se înaintea lui. De este cuprins de trândăvie sau întristare, care îi strâmtorează mintea și inima, se întoarce spre aducerea aminte de moarte și gheenă și de Dumnezeu cel ce este pretutindenea și ostenindu-se puțin cu acestea, Îl cheamă pe Hristos. După aceea, scăpând de război, din nou roagă pe Hristos să fie milostiv cu el, pentru păcatele cele de voie și cele fără de voie și cu inimă curată și în vreme de război și de pace sufletească aleargă către Hristos, și Hristos pentru el e totul, în toate întâmplările, atât cele bune cât și cele rele. Și unul ca acesta nu e momit de părerea că el face o nevoință oarecare, rugându-se sau plăcând lui Dumnezeu: căci toată ruga lui își are ca începutul și sfârșitul său, frica de chinuri și pocăința de păcate: căci unul este înțelesul rugăciunii celei de dinafară și altul al celei de dinlăuntru. Acela împlinind cântarea după cantitate, nădăjduiește spre Dumnezeu, iar părăsind-o, se osândește pe sine; iar acesta, rănit de conștiință pentru păcatele din fiecare clipă, despre care s-a spus și suferind năvălirea ispitelor vrăjmașului, totdeauna strigă către Hristos; purtând în minte vorba următoare: „dacă vei sui chiar întreaga scară a desăvârșirii, roagă-te pentru iertarea păcatelor“. Și încă: „vreau să rostesc cinci cuvinte cu mintea, decât o mie cu limba“. Și astfel, în afară de orice îndoială, îndeplinește cele spuse de Sfântul Dorotei, în ce privește împotrivirea la patimi; ba chiar ceva mai mult fiindcă numai un sfânt statornicește împotrivirea patimilor înainte de necaz, aducându-și aminte de pilda că unii ca aceștia sunt, asemenea celor săgetați de vrăjmași, însă fiind îmbrăcați în platoșă nu capătă răni. Iar acestea, Sfântul le-a primit de la Proorocul: iată, zice, s-a necăjit și a plecat trist și voi vindeca rănile lui. La fel și Gură de Aur a spus: dacă te vei necăji pentru păcate, apoi și tu vei căpăta o mare ușurare. Iar aici nu e numai necazul, ci și rugăciunea și zdrobirea și pocăința și intenția bună de a păzi poruncile, și suspinarea, și mărturisirea. La fel ne învață și însăși rugăciunea celor ce merg spre somn, zicând: „de m-am jurat cu numele Tău, sau l-am hulit pe el în gândul meu, sau am ocărât, sau am clevetit pe cineva în mânia mea, sau am întristat sau m-am mâniat pentru ceva“ și celelalte aduceri aminte de păcatele iertabile și fără de voie, care li se întâmplă celor care învață lucrarea minții. Văzând aceste căderi în păcat de fiecare ceas și socotind că în fiecare care învață această sfințită lucrare, trebuie să fie curat de unele ca acestea, mulți nu vor chiar nici ochii să-și îndrepte spre lucrarea minții: însă acest lucru nu e așa, după cum a și fost arătat deja. Dar numai că fiecare e slobod să lucreze și după patimile sale, și atunci aceleași patimi și păcate le sunt unuia spre viață, iar altuia spre moarte; unul din pricina lor ajunge la smerenie și la cunoașterea neputinței sale și la pocăință, iar altul din obrăznicia sa la împietrire și la pieirea veșnică. Iar dacă cineva va zice că se poate curăți de păcate de acest fel și fără lucrarea minții, prin harul lui Hristos, prin pocăință, aceluia, repetând toate cele scrise aici, i se dă un astfel de răspuns: O, tu, astfel de om, pune înaintea mea pe de o parte poruncile lui Hristos, iar pe de altă parte și rugăciunea neîncetată pentru lăsarea păcatelor noastre. Dă-mi și gândul sincer să nu mai calci chiar nici o singură poruncă, adică să nu poftești, să nu te mânii, să nu osândești, să nu clevetești; să nu minți, să nu vorbești în deșert, să iubești pe vrăjmași, să faci bine celor ce te urăsc, să te rogi pentru cei ce-ți fac strâmbătate; de asemenea să te ferești de iubirea de plăceri, iubirea de argint, de gânduri desfrânate, de întristare, de slavă deșartă și neascultare și pur și simplu de toate păcatele și cugetele cele rele. Și, cu astfel de intenție apropie-te ca să deprinzi lucrarea minții și ia aminte cu stăruință de câte ori, în fiecare zi, vei călca poruncile împotriva voinței tale, și de câte păcate, patimi și cugete rele vei fi rănit. Ia-ți de pildă și pe văduva aceea, care zi și noapte cădea înaintea judecătorului, și începe a striga către Hristos, în fiecare ceas, pentru fiecare poruncă călcată de tine și pentru fiecare patimă și cuget rău de care ești învins. Pe lângă toate acestea, ia-ți Sfânta Scriptură drept sfătuitor bun. Și petrecând un timp oarecare în astfel de îndeletniciri evlavioase, vino și-mi încredințează ce vei vedea în sufletul tău. Oare nu vei recunoaște și tu că e un lucru cu neputință la o astfel de luare aminte numai prin rugăciunea de dinafară, fără singura lucrare a minții? Căci ea îl învață pe lucrătorul său astfel de taine și-i vestește sufletului lui, că lăsând cântarea multă de Psalmi, canoanele și troparele și îndreptând toată silința numai spre rugăciunea minții, el nu-și pierde pravila sa, ci dimpotrivă o înmulțește. Și fiindcă legea avea putere și scopul (de gând) ca să-i aducă pe toți către Hristos, deși prin aceasta ea parcă se micșora singură, astfel și cântarea multă îl trimite pe lucrător la rugăciunea minții, iar nu se extinde asupra întregii vieți monahale. Ba chiar și încercarea unei astfel de cântare îl învață pe om când el, rugându-se, simte o opreliște oarecare între sine și Dumnezeu, ca un zid de aramă după prooroc, care nu-i îngăduie minții lui să privească limpede către Dumnezeu în rugăciune, nici să-și adune luarea aminte în inimă, în care s-au sălășluit toate puterile sufletului și izvorul cugetelor bune și rele."
Sbornicul
Vol 2, (Convorbirea a patra)
Un cuvânt asupra cărții fericitului Părinte Nil Sorschi
Comentarii
Trimiteți un comentariu