Să ne oglindim pe noi înşine in ceilalţi

"Omul se vede mai bine pe sine atunci când se oglindeşte în alții. Dumnezeu dă fiecărui om harisma ce-i trebuie ca să se ajute, indiferent dacă o pune în valoare sau nu. Dacă o pune în valoare, va ajunge la desăvârşire. Şi slăbiciunile sunt ale noastre; fie că le-am dobândit din propria noastră neatenţie, fie că le-am moştenit de la părinţi, fiecare din noi trebuie să facă nevoinţă potrivită pentru a se elibera de ele. Până
ne vom elibera, trebuie să ne oglindim pe noi înşine în cusururile celuilalt şi să ne cercetăm unde ne aflăm. Dacă, de pildă, vedem în celălalt o slăbiciune, imediat să spunem: "la să văd, nu cumva o am şi eu?", iar dacă o avem, să ne nevoim să o tăiem .

Părinte, şi dacă gândul îmi spune că nu am
slăbiciunea aceasta, ce să-i răspund?

Să spui: "Eu am altele mai mari; aceasta este
foarte mică în comparație cu ale mele. Se poate ca uneori slăbiciunile tale să fie mai mici, dar să ai şi mai puţine circumstanţe atenuante. Dacă se cercetează oricine în felul acesta, vede că el are cusururi mai mari decât celălalt. Apoi vede şi virtuţile celuilalt. "la să văd, îşi spune, există în mine această virtute? Nu. Vai, cât sunt de departe de acolo unde trebuia să mă aflul. Cel
ce lucrează astfel, de toate se foloseşte, se schimbă in sensul cel bun şi se desăvârşeşte. Se foloseşte de sfinţi, se foloseşte de nevoitori, se foloseşte chiar şi de oamenii din lume. Pentru că de ar vedea, de pildă, un mirean care nu se bagă în seamă pe sine, că se jertfeşte, va spune: "Oare eu am această mărime de suflet? Nu o am şi mai sunt şi om duhovnicescl" şi atunci încearcă să-l imite. Cu toţii avem de făcut multă treabă. Bunul Dumnezeu pe toate le iconomiseşte spre binele nostru într-un mod înţelept. "

Sfântul Paisie Aghioritul
Nevoință duhovnicească

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos. Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

O inimă care nu plânge nu se roagă

"Omule… nu fugi de lacrimă, căci ea este semnul că inima ta încă respiră.Când omul nu mai are lacrimi, nu e doar că s-a uscat ochiul, ci s-a împietrit inima. Și o inimă împietrită nu mai poate nici iubi, nici ierta, nici simți prezența lui Dumnezeu. Sfântul Paisie spunea cu durere: „O inimă care nu plânge, nu se roagă.” Pentru că rugăciunea adevărată nu se face cu buzele, ci cu suspinul care se ridică din adâncul inimii, acolo unde cuvântul nu mai ajunge. Lacrima este glasul tainic al inimii. Ea nu cere, nu explică, nu argumentează — doar se varsă. Și în acea picătură mică, Dumnezeu citește tot ce omul nu mai poate spune. Când lacrima cade, cerul se deschide; când lacrima lipsește, cerul tace. De aceea, Sfântul Paisie spunea că lacrima e rugăciune curată, fără mândrie, fără formă, fără zgomot. Ea spală sufletul mai mult decât o mie de cuvinte rostite în grabă. Dar omul de azi s-a rușinat de lacrimă. Vrea să fie tare, să nu se vadă că îl doare, să nu pară slab. Și astfel își ascun...

Faceți căutări pe acest blog