Ar fi nimerit să amintim aici câteva texte apostolice despre rugăciunea cea făcută cu duhul și cu mintea, ce nu sunt așa de lămurit înțelese, iar prin aceasta să punem început bun în adâncirea acestei învățături.
În Epistola către Efeseni, Sf. Apostol Pavel ne sfătuiește să ne rugăm cu duhul: "faceți în toată vremea spune el întru Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri" (Efes. 6,18). Același Apostol în Epistola I către Corinteni spune: "duhul mi-e în rugăciune, dar mintea mea este neroditoare" (I Cor. 14, 14).
Însă cum se întâmplă oare, că omul se roagă cu duhul, dar mintea lui rămâne neroditoare?
Cuvântul "duh" este înțeles în Sfânta Scriptură în felurite chipuri. Uneori el se întrebuințează în locul respirării, alteori în locul sufletului sau chiar în locul unei dorinți oarecare, sau al unui alt gând de început bun sau rău, precum, de asemenea, în locul vreunei virtuți sau al vreunui viciu, cum sunt: duhul smereniei, duhul dragostei, duhul milosârdiei și cele potrivnice lor: duhul mândriei, duhul urii, duhul iubirii de arginți și altele. Alteori, iarăși cuvântul "duh" este pus în locul vreunui dar oarecare al Sfântului Duh, ca de pildă: duhul înțelepciunii, duhul înțelegerii, duhul vederii și altele. Iar uneori, chiar în locul minții, precum stă scris la același Apostol: "să vă primeniți zice el în duhul cugetului vostru" (Efes. 4, 23).
Sfătuindu-i pe efeseni să se roage cu duhul, în locul duhului apostolul pune însăși mintea pe care omul ce se roagă trebuie s-o îndrepte către Dumnezeu.
Scriindu-le însă corintenilor, când le vorbește de duhul celor ce se roagă și de mintea ce rămâne neroditoare în acest loc el pune cuvântul "duh" în locul glasului și al răsuflării omului, ca și cum ar spune către ei: ce folos aveți voi, corintenilor, dacă vă rugați numai cu glasul răsuflării voastre, iar mintea nu vă ia aminte la rugăciune, ci își închipuie felurite lucruri? Ce folos aveți dacă vorbiți multe cu limba, iar cu mintea nu luați aminte la cele ce grăiți? Chiar dacă ai rosti mii de cuvinte cu limba, ce folos vei trage, o, omule! și dacă vei cânta din toată puterea gâtlejului, atât cât îți va îngădui răsuflarea, iar mintea nu va sta înaintea lui Dumnezeu și nu-L va vedea, ci gândurile ei altundeva o vor abate? O asemenea rugăciune nu-ți va fi de nici un folos, nici de Dumnezeu nu va fi auzită și va rămâne neroditoare. Prea bine a judecat Sf. Ciprian, când a spus: "cum vrei oare să fii auzit de Dumnezeu, când tu nu te auzi nici pe tine însuți? Vrei ca Domnul să-și aducă aminte de tine când te rogi, dar tu nu-ți aduci aminte nici de ființa ta însăți?" Apostolul ne aduce drept pildă corintenilor și totodată și nouă tuturor, când spune: "mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea" (I Cor. 14, 15). Când mă rog deci cu limba și cu glasul, vrea să le spună el acestora, care iese din răsuflarea mea, atunci neapărat trebuie să mă rog și cu mintea.
Sbornicul. Despre rugăciunea lui Iisus
Comentarii
Trimiteți un comentariu