Rugăciunea pentru ceilalți.

                             

  „Odată, un monah de la Mănăstirea Sfântului Pavel (din Sfântul Munte Athos) a mers la biserica Sfântului Gherasim din Kefalonia. În vremea Sfintei Liturghii stătea în altar şi spunea cu mintea rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi” în vreme ce în biserică se cânta. Au adus la biserică şi un demonizat, ca să fie vindecat de Sfântul Gherasim.Deci, în timp ce monahul rostea Rugăciunea în altar cu metaniile diavolul în biserică era ars şi a început să strige:«Bre călugăre, nu mai trage de sfoara aceea că mă arzi!». A auzit aceasta şi preotul, şi a spus monahului „Frate fă rugăciune cât poţi, ca să se slobozească făptura lui Dumnezeu de diavol” Atunci diavolul mânios a strigat:«Bre, popă ticălos, ce-i spui să tragă de sfoară? Nu vezi că mă arde?!”. Atunci monahul s-a rugat cu mai multă durere, şi omul chinuit s-a slobozit de diavol” .Din pilda de mai sus vedem că şiragul de metanii este folositor nu numai pentru noi, ci poate fi de mare folos şi pentru ceilalţi. Cu şiragul nostru de metanii Îl putem ruga pe Dumnezeu să ne ajute familia, prietenii, duşmanii, pe clerul bisericesc. Pe cei ce trăiesc în neştiinţă şi departe de Dumnezeu, pe cei aflaţi în inchisori şi pe mulţi alţii, ce suferă deopotrivă de dureri trupesti şi sufleteşti: „Doamne Iisuse Hristoase, luminează-i pe copiii mei. Doamne Iisuse Hristoase, întăreşte-i pe robii tăi. Doamne Iisuse Hristoase, mângâie-i pe cei bolnavi”.Iarăşi, ne putem ruga lui Hristos pentru sufletele celor ce au plecat din viaţa aceasta: „Doamne Iisuse Hristoase, odihneşte sufletul robului Tău”. Oamenii care au trecut în cealaltă viaţă nu au nici un mijloc ca să se ajute:„În iad nu este pocăinţă” (cf. Psalm 6:5). Unii dintre răposaţii pe care i-am iubit se pot afla într-o stare nefericită, printre alte nenumărate suflete care nu au izbutit să se mântuiască. Aceşti bieţi oameni trag nădejde că nişte creştini îi vor pomeni în rugăciunile lor şi-L vor ruga pe Dumnezeu să le trimită ajutor şi mângâiere.Pe când Staretul Iosif lsihastul (1959) se ruga pentru sufletul unui adormit care se osândise, a avut următoarea vedenie: „În timp ce mă rugam, povestea Staretul Iosif, l-am văzut înaintea mea pe fericitul Părinte Gheorghie. Acesta este un sfânt contemporan. Când eram în lume l-am prins în viaţă. Slujea Sfânta Liturghie zilnic şi pomenea mii de nume. Apoi mergea pe la morminte şi făcea toată ziua trisaghioane şi parastase pentru cei adormiţi. Acesta aşadar mi-a apărut înainte şi l-am auzit spunându-mi cu uimire: „Eu pânã acum am crezut că cei adormiti se mântuiesc numai prin Iiturghii şi parastase. Dar acum am văzut că cei din iad pot fi mântuiţi şi cu rugăciunea făcută cu metaniile. Da, şi cu rugăciunea făcută cu metaniile se mântuieşte lumea!...” Porunca dragostei ne îndatorează să ne rugăm şi pentru ceilalţi, nu numai pentru noi înşine. Pe lângă rugăciunea lui Iisus pe care o spunem pentru noi înşine, ar trebui să ne rugăm în fiecare zi şi pentru cei vii şi pentru cei adormiti şi, dacă se poate,să vărsăm câteva lacrimi pentru ei. Dumnezeu, care doreşte mântuirea tuturor oamenilor, îi va ajuta totdeauna pe cei pentru care ne rugăm. Chiar dacă rugăciunile noastre nu primesc un răspuns neîntârziat şi vădit (ca rugăciunile Sfinţilor din pildele de dinainte), Hristos ne va răsplăti totuşi pentru dragostea şi mila noastră, ca Unul ce nu ţine seamă de nevrednicia noastră, ci de gândul nostru cel bun:„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5:7)"

Staretul Haralambie.