Treceți la conținutul principal

Rugăciunea de dimineață a Cuviosului Sofronie de la Essex





"Dumnezeul Cel veșnic și Făcătorule al tuturor lucrurilor, Care în neajunsa Ta bunătate m-ai chemat din neființă la această viață, Care mi-ai dăruit harul Botezului și al noii nașteri de sus, Care ai pus pecetea Sfântului Duh pe mădularele trupului meu în Taina Mirungerii și Care mi-ai dat dorința de a Te căuta, Tu, singurul Dumnezeu Adevărat, auzi rugăciunea mea.

Eu n-am viață, lumină, bucurie, înțelepciune sau putere, decât numai în Tine, Dumnezeule. Nu îndrăznesc să ridic ochii spre Tine din pricina nedreptăților mele. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veți cere cu credință în rugăciune veți primi”, și încă: „Tot ceea ce veți cere în numele Meu voi face”, de aceea îndrăznesc să Te chem. Curățește-mă de toată întinăciunea trupului și a sufletului și învață-mă să mă rog Ție. Binecuvântează această zi pe care mi-ai dăruit-o mie, nevrednicului Tău rob, prin puterea binecuvântării Tale fă-mă vrednic în toată vremea și în tot locul de a vorbi și a lucra întru slava Ta, cu suflet curat, cu smerenie, răbdare și dragoste, cu blândețe, pace, bărbăție și înțelepciune, și de a fi totdeauna pătruns de prezența Ta.

În nemărginita Ta bunătate, Doamne, arată-mi calea voii Tale și dăruiește-mi să pășesc fără păcat sub privirea Ta. Doamne, Tu Care cercetezi inimile și rărunchii, știi de ce am nevoie. Tu cunoști orbirea și neștiința mea, dar cunoști și dorirea mea, durerile inimii mele și suferințele sufletului meu. De aceea Te rog ascultă-mi rugăciunea și prin Sfântul Tău Duh arată-mi calea pe care trebuie să merg. Și când voia mea cea vicleană mă va conduce pe alte drumuri, nu mă cruța Doamne, dă-mi doar putere pe calea sfințeniei Tale. Prin puterea dragostei Tale dăruiește-mi să mă lipesc de bine. Păzește-mă de tot cuvântul și fapta aducătoare de moarte sufletului meu, de orice mișcare care ar putea să jignească sau să rănească pe fratele meu, învață-mă ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc. Iar dacă voia Ta este să tac, inspiră-mă să păzesc tăcerea într-un duh de pace, care să nu pricinuiască nici o întristare și nici o pagubă aproapelui meu.

Întărește-mă pe calea poruncilor Tale, Doamne, și până la ultima mea suflare nu îngădui să mă îndepărtez de la lumina cuvintelor Tale, astfel ca poruncile Tale să devină unica lege a ființei mele, atât aici pe pământ, cât și în viața veșnică. Da, Doamne, Te rog ai milă de mine, cruță-mă în necazul meu și în deznădejdea mea și nu-mi ascunde calea mântuirii. Multe și mari sunt cererile mele, Doamne, și totuși eu nu uit urâciunea păcatului meu. Ai milă de mine! Nu mă lepăda de la Fața Ta din pricina îndrăznelii mele, ci mai curând sporește în mine această îndrăzneală și dăruiește-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc după cum ai poruncit: cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată mintea mea, cu toată puterea mea, cu toată ființa mea. Da, Doamne, prin Duhul Tău cel Sfânt învață-mă bunătatea, viața dreaptă și cunoștința, ajută-mă să cunosc adevărul Tău înainte de a mă coborî în mormânt. Lungește-mi viața în această lume, până ce-Ți voi oferi o pocăință adevărată. Nu mă smulge la jumătatea zilelor mele, nici în răstimpul când sufletul meu este încă orb. Și când Îți va plăcea să pui capăt vieții mele, spune-mi ceasul morții mele, pentru ca să-mi pot pregăti sufletul să Te întâlnească. În acel ceas de temut, fii cu mine, Doamne, și dăruiește-mi bucuria mântuirii Tale. Curățește-mă de greșelile cele ascunse și de toată nedreptatea tăinuită în mine și dăruiește-mi răspuns bun înaintea Înfricoșătoarei Tale Judecăți. Da, Doamne, în mare Ta milostivire și în nemărginita Ta iubire primește-mi rugăciunea. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Sfânt și Mare, Tu Însuți învață-mă smerenia Ta. Ascultă-mi rugăciunea și miluiește-mă pe mine, păcătosul".Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos.  Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

O inimă care nu plânge nu se roagă

 "Omule… nu fugi de lacrimă, căci ea este semnul că inima ta încă respiră.Când omul nu mai are lacrimi, nu e doar că s-a uscat ochiul, ci s-a împietrit inima. Și o inimă împietrită nu mai poate nici iubi, nici ierta, nici simți prezența lui Dumnezeu. Sfântul Paisie spunea cu durere: „O inimă care nu plânge, nu se roagă.” Pentru că rugăciunea adevărată nu se face cu buzele, ci cu suspinul care se ridică din adâncul inimii, acolo unde cuvântul nu mai ajunge. Lacrima este glasul tainic al inimii. Ea nu cere, nu explică, nu argumentează — doar se varsă. Și în acea picătură mică, Dumnezeu citește tot ce omul nu mai poate spune. Când lacrima cade, cerul se deschide; când lacrima lipsește, cerul tace. De aceea, Sfântul Paisie spunea că lacrima e rugăciune curată, fără mândrie, fără formă, fără zgomot. Ea spală sufletul mai mult decât o mie de cuvinte rostite în grabă. Dar omul de azi s-a rușinat de lacrimă. Vrea să fie tare, să nu se vadă că îl doare, să nu pară slab. Și astfel își ascun...