Treceți la conținutul principal

Predică despre Prorocul Samuel



"Pentru acest copil m-am rugat eu și Domnul mi-a plinit cererea ce am cerut de la Dânsul. Și acum eu îl dau Domnului pentru toate zilele vieții lui, să slujească Domnului (I Regi 1:27-28).
Cerut de la Domnul și închinat Domnului, Samuel a fost proroc și conducător puternic al poporului lui Israel.
Fericita Ana, maica lui cea până la el stearpă, l-a cerut pe copilul Samuel de la Domnul cu rugăciuni și cu jertfe. Născându-l și înțărcându-l, ea l-a adus pe singurul ei odor și singura ei binecuvântare Domnului, spre a Îi sluji Lui din cea mai fragedă a lui copilărie. Căci maica înțeleaptă nu socotește că cei născuți de ea sunt ai ei, ci ai lui Dumnezeu. Ei sunt ainmlui Dumnezeu și când El îi dă, și când El îi ia, dar cel mai mult sunt ai lui Dumnezeu atunci când însăși maica îi aduce și îi închină Domnului Dumnezeu. Astfel darul de la Dumnezeu se întoarce la El iarăși (îmbogățit, deci sporit, prin jertfa de bună voie a omului, pe care o iubește Dumnezeu.), căci noi nimic nu avem ce să îi dăruim Lui, pe care nu îl avem mai întâi tot de la El.
Tânărul Samuel a locuit la Templu printre nelegiuiții fii ai Marelui Preot Eli, dar nu s-a stricat din pricina aceasta. Domnul nu S-a descoperit înaintea bătrânilor celor păcătoși ai lui Israel, dar El S-a descoperit înaintea copilului celui cu inima curată, Samuel: căci Samuel era pururea bun înaintea Domnului, și nu a rămas neîmplinit nici unul dintre cuvintele Lui (I Regi 3:19).
Samuel a fost judecător în poporul lui Israel din frageda lui tinerețe și până la adânci bătrânețe și nu a făcut nimic rău înaintea lui Dumnezeu și nici a oamenilor. Dumnezeu i-a dăruit lui puterea prorociei și a facerii de minuni. El i-a răpus pe toți vrăjmașii lui Dumnezeu și pe vrăjmașii poporului lui, și a uns doi regi, pe Saul și pe David.
La adâncile lui bătrâneți, el a chemat poporul la sine și i-a întrebat dacă i-a nedreptățit vreodată cu ceva sau dacă a luat mită de la cineva. Iar poporul ia răspuns cu un glas: Tu nu ne-ai nedreptățit, nici nu ne-ai asuprit, nici nu ai luat nimic de la nimeni (I Regi 12:4).
- Iată ce fel de om a fost Prorocul lui Dumnezeu, Samuel!
- Iată ce fel de om a fost acela dăruit părinților lui de la Domnul și dăruit iară Domnului de către părinții lui!"
- Iată ce fel a fost acela care a crescut din pântecele mamei lui și până la moarte sub pavăza și binecuvântarea luiDumnezeu, și sub binecuvântarea mamei lui!
Să ia aminte mamele și să învețe din această minunată pildă a fericitei Ana. Să ia aminte judecătorii și puternicii care stăpânesc peste popor și să învețe de la pilda dreptului Samuel.
O, Stăpâne și Atotsfinte Doamne, Cela Ce ești Blând și Domnul Blândeților, deschide sufletele noastre ca să vedem Sfințenia Ta și bunătatea Ta, și ca să ne pocăim cu amar de păcatele noastre, Căci noi Ție ne închinăm și pe Tine Te slăvim în veci. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos.  Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

O inimă care nu plânge nu se roagă

 "Omule… nu fugi de lacrimă, căci ea este semnul că inima ta încă respiră.Când omul nu mai are lacrimi, nu e doar că s-a uscat ochiul, ci s-a împietrit inima. Și o inimă împietrită nu mai poate nici iubi, nici ierta, nici simți prezența lui Dumnezeu. Sfântul Paisie spunea cu durere: „O inimă care nu plânge, nu se roagă.” Pentru că rugăciunea adevărată nu se face cu buzele, ci cu suspinul care se ridică din adâncul inimii, acolo unde cuvântul nu mai ajunge. Lacrima este glasul tainic al inimii. Ea nu cere, nu explică, nu argumentează — doar se varsă. Și în acea picătură mică, Dumnezeu citește tot ce omul nu mai poate spune. Când lacrima cade, cerul se deschide; când lacrima lipsește, cerul tace. De aceea, Sfântul Paisie spunea că lacrima e rugăciune curată, fără mândrie, fără formă, fără zgomot. Ea spală sufletul mai mult decât o mie de cuvinte rostite în grabă. Dar omul de azi s-a rușinat de lacrimă. Vrea să fie tare, să nu se vadă că îl doare, să nu pară slab. Și astfel își ascun...