Treceți la conținutul principal

Pomenirea celui între sfinți Părintele nostru Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni

 





Acest mare și slăvit sfânt al lui Dumnezeu s-a născut și a trăit toată sfânta lui viață în Insula Cipru, întru care a slujit minunat Biserica lui Hristos.
El s-a născut din părinți simpli, lucrători ai pământului, îndeletncire pe care a continuat-o și el întru smerenie și simplitate întreaga viață, chiar arhiereu fiind.
El a fost mai întâi bărbat căsătorit care a avut copii dar, după moartea soției lui, el s-a închinat pe sine cu totul slujirii lui Dumnezeu.
Din pricina marii lui evlavii și a sfințeniei vieții lui, obștea credincioșilor l-a chemat cu o inimă și cu o gură la scaunul de arhiereu. Dar nici ca episcop Sfântul Spiridon nu și-a schimbat modul lui simplu de viață. El a continuat să crească oi și să cultive pământul cu mâinile lui. Din roadele muncii lui el păstra pentru sine doar foarte puțin, dând cea mai mare parte spre hrana săracilor și nevoiașilor.
El s-a arătat mare făcător de minuni prin puterea lui Dumnezeu: el a adus ploaie în vreme de secetă, a oprit curgerea apelor unui râu, a înviat mai mulți morți, l-a vindecat pe împăratul Constantius de o boală incurabilă, a grăit cu îngeri ai lui Dumnezeu, a văzut mai înainte cele ce aveau să fie, a cunoscut gândurile din inimile oamenilor, a adus mulțime de păgâni la credință și a lucrat întru Numele Domnului multe alte minuni.
El a fost unul din Sfinții Părinți de la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea [din anul 325] și a adus mulți eretici la credința cea dreaptă prin formulările lui simple și clare ale Sfintelor Dogme, precum și prin facerea de minuni.
El umbla tot timpul îmbrăcat atât de smerit și de simplu, încât chemat fiind la palatul imperial de către însuși împăratul care dorea să îl vadă, un soldat l-a pălmuit, crezând că este un cerșetor. Dar Sfântul, fără vicleșug și cu sfânta simplitate împlinind cuvântul Domnului, i-a întors soldatului și celălalt obraz.
Sfântul Spiridon L-a prea slăvit pe Dumnezeu prin nenumărate și mari minuni, fiind de folos nu doar celor mulți oameni care s-au ajutat și s-au mântuit prin el, ci întregii Biserici a lui Dumnezeu.
El a intrat întru cereasca odihnă la anul 348. Sfintele lui moaște făcătoare de minuni odihnesc în Insula Corfu, unde și astăzi îl prea măresc pe Dumnezeu cu mulțime de minuni.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos.  Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

O inimă care nu plânge nu se roagă

 "Omule… nu fugi de lacrimă, căci ea este semnul că inima ta încă respiră.Când omul nu mai are lacrimi, nu e doar că s-a uscat ochiul, ci s-a împietrit inima. Și o inimă împietrită nu mai poate nici iubi, nici ierta, nici simți prezența lui Dumnezeu. Sfântul Paisie spunea cu durere: „O inimă care nu plânge, nu se roagă.” Pentru că rugăciunea adevărată nu se face cu buzele, ci cu suspinul care se ridică din adâncul inimii, acolo unde cuvântul nu mai ajunge. Lacrima este glasul tainic al inimii. Ea nu cere, nu explică, nu argumentează — doar se varsă. Și în acea picătură mică, Dumnezeu citește tot ce omul nu mai poate spune. Când lacrima cade, cerul se deschide; când lacrima lipsește, cerul tace. De aceea, Sfântul Paisie spunea că lacrima e rugăciune curată, fără mândrie, fără formă, fără zgomot. Ea spală sufletul mai mult decât o mie de cuvinte rostite în grabă. Dar omul de azi s-a rușinat de lacrimă. Vrea să fie tare, să nu se vadă că îl doare, să nu pară slab. Și astfel își ascun...