Paza minții si rugaciunea minții

"Paza minții are atâta legătură cu rugăciunea minții, ca și trupul cu sufletul. De la paza minții putem trece imediat la rugăciunea minții. Și totodată, în paza minții intră multe lucrări duhovnicești.

Sfântul Isihie Sinaitul spune așa: Nimeni nu va scăpa de căpeteniile tartarului - mi-aduc aminte din Filocalie - fără de paza minții, măcar de ar fi cât de mare filosof și cât de mare înțelept în lume.

Ce este paza minții, după învățătura Sfinților Părinți? Este o lucrare prezentă, foarte ușoară și n-are nevoie de prea multă osteneală, decât numai de frica lui Dumnezeu. Ea se naște chiar din frica lui Dumnezeu! Iar frica de Dumnezeu se naște din credința în Dumnezeu. Că dumnezeiescul Părinte Maxim spune: Cel ce crede se teme. Eu nu am nici o pricină să mă tem de cineva, dacă nu cred că-i de față. Iar când cred că Dumnezeu este de față, mă tem!

Deci, iată cum din credința în Dumnezeu se naște frica de Dumnezeu. Iar din frica de Dumnezeu se naște trezvia atenției, sau paza minții, sau ferirea minții de la păcat, sau privegherea minții. Când auzim la Sfinții Părinți: paza minții și trezvia atenției, liniștea minții, ferirea minții, privegherea minții sau toate acelea, este același lucru. Este așa cum am zice: pâine, bucată de pâine, felie de pâine; dar tot de pâine este vorba, numai sub alte cuvinte.

Paza minții, după învățătura Sfinților Părinți, constă în aceasta: în a ne trezi cu mintea, în a ne împotrivi păcatului cu mintea și în a chema pe „Doamne Iisuse...”, prin rugăciunea minții.Vezi câtă legătură are rugăciunea minții cu paza minții? Că nu-i de-ajuns să mă trezesc eu: „Ce fac eu acuma este bun? Ce gândesc eu acuma este bun? Ce intenționez eu acuma este bun? Ce cuget eu acuma este bun?” Sau: „Ce alegere fac eu asupra acestui cuget este bună?” N-ajunge atât! Ci îndată mi-a dat putere Preasfântul Dumnezeu să-mi stăpânesc pornirile din volnicia de sine sau de sine stăpânirea. Nu vezi ce spune în Psaltire? Doamne, căci cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi."

Părintele Cleopa Ilie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos. Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

O inimă care nu plânge nu se roagă

"Omule… nu fugi de lacrimă, căci ea este semnul că inima ta încă respiră.Când omul nu mai are lacrimi, nu e doar că s-a uscat ochiul, ci s-a împietrit inima. Și o inimă împietrită nu mai poate nici iubi, nici ierta, nici simți prezența lui Dumnezeu. Sfântul Paisie spunea cu durere: „O inimă care nu plânge, nu se roagă.” Pentru că rugăciunea adevărată nu se face cu buzele, ci cu suspinul care se ridică din adâncul inimii, acolo unde cuvântul nu mai ajunge. Lacrima este glasul tainic al inimii. Ea nu cere, nu explică, nu argumentează — doar se varsă. Și în acea picătură mică, Dumnezeu citește tot ce omul nu mai poate spune. Când lacrima cade, cerul se deschide; când lacrima lipsește, cerul tace. De aceea, Sfântul Paisie spunea că lacrima e rugăciune curată, fără mândrie, fără formă, fără zgomot. Ea spală sufletul mai mult decât o mie de cuvinte rostite în grabă. Dar omul de azi s-a rușinat de lacrimă. Vrea să fie tare, să nu se vadă că îl doare, să nu pară slab. Și astfel își ascun...

Faceți căutări pe acest blog