Treceți la conținutul principal

Minunea celor cinci Sfinți Mucenici

 



Dinaintea porților cetății Constantinopolului era o mănăstire, ce se numea Olimp, întru care era biserica zidită cu hramul celor cinci Sfinți Mucenici: Eustratie, Avsentie, Evghenie, Mardarie și Orest. Și era obicei vechi de venea împăratul și patriarhul în acea mănăstire, la praznicul ei, întru pomenirea acestor Sfinți Mucenici și dăruiau cele de trebuință monahilor. Că era pus așezământ de la cel ce zidise mănăstirea aceea, să nu agonisească nimic monahii, nici sate, nici vii, ci să se dea pe sine în purtarea de grijă a Sfinților Mucenici și să ia aminte la mântuirea lor. Și, de vreme ce se păzea porunca celui ce o dăduse, pentru aceea nu se depărtau nici Sfinții Mucenici, îngrijindu-se de cele de trebuință mănăstirii. Darul lui Dumnezeu obișnuiește, însă, să ne pună la încercare, ca și mai cu adeverire, să se arate, că cei ce nădăjduiesc spre Dumnezeu și caută spre El, nu se lipsesc de tot binele, mai vârtos decât cei ce-și pun nădejdea în bogăția lor.

Deci, Dumnezeu, purtătorul de grijă al tuturor, vrând și mai mult a proslăvi locul de pomenire al Mucenicilor Săi, răbdători de chinuri, și a cerceta cu darul Său pe cei ce slujeau lor și a-i mângâia în sărăcia lor, a rânduit să fie în vremea praznicului o furtună grozavă dinspre mare și ploaie multă și un frig foarte mare, încât nimeni din cetate n-a venit la hramul Sfinților Mucenici. Și, cântând Vecernia și canonul, monahii de acolo erau întristați, că nu aveau nici ce să mănânce, zicând: "Mâine dimineață vom pleca de la locul acesta și ne vom risipi, muncind fiecare, unde va putea să-și afle cele de trebuință".

Iar, după ce s-a întunecat, a venit portarul către egumen, zicând: "Binecuvântează, părinte, să aduc la tine pe un bărbat, care a venit de la împărat cu două cămile încărcate". Și, poruncind egumenul, a intrat un bărbat foarte luminat, zicând: "Împăratul v-a trimis vouă bucate și vin". Și, făcând rugăciune, le-a pus în beci, și au mâncat toți din bucate și au băut vin. Și, încă fiind cu toți împreună, a venit portarul, spunând despre altul ce venea de la împărăteasa și, după ce l-a adus înlăuntru, acela a zis către egumen: "Iată, v-a trimis împărăteasa peste bun și zece galbeni". Și, încă grăind aceasta, iarăși, a venit portarul, spunând de un bărbat ce fusese trimis de patriarh. Și, adus fiind înlăuntru, acela a dat egumenului vase bisericești, zicând: "Patriarhul a binevoit ca dimineața să slujească aici Liturghia".

Și egumenul a zis către bărbații ce veniseră: "Precum Dumnezeu va voi, așa va face. Oare, voi veți pleca de aici?" Și ei au răspuns: "De vom avea loc aici, vom rămâne până dimineața". Și a poruncit egumenul să-i ducă pe ei la casa de oaspeți. Și slobozindu-i pe dânșii, i-a întrebat egumenul despre numele lor. Și a zis cel ce venise de la împăratul: "Eu mă numesc Auxentie". Iar cel de la împărăteasa a spus că-l cheamă Evghenie. Cel ce adusese vasele de la patriarh s-a numit pe sine Mardarie.

Iar, în vremea cântării Utreniei, au intrat în biserică doi bărbați. Și, după citirea Psaltirii, a zis egumenul: "Să se facă citire din pătimirile Sfinților Mucenici". Și au zis monahii: "Să le lăsăm pe ele, că n-a venit nimeni din cetate la praznic". Iar, un bărbat, din cei ce intraseră în biserică, pe care nu-l cunoșteau, a zis: "Dați-mi mie cartea să citesc". Și aceasta făcându-se, a ajuns istorisirea la locul unde zicea: "A fost încălțat Eustratie cu încălțăminte de fier cu piroane ascuțite". Și, oftând, a lovit în pardoseala bisericii cu toiagul ce-l avea în mâna sa și, înfigându-se, toiagul a dat din sine ramuri și s-a făcut copac. Și a zis oarecine din cei ce ședeau în spatele lui: "Oare, pentru tine ai făcut aceasta, Eustratie?" Și a zis: "Nu, puține sunt pătimirile mele, față de răsplătirile lui Dumnezeu. Ci aceasta s-a făcut pentru aceea ca să nu rămână praznicul acesta al nostru fără cei de vin din cetate". Și aceasta zicând el, toți cei cinci s-au făcut nevăzuți.

Deci, când a ieșit din biserică, egumenul a aflat beciul plin de pâine și de pește, iar butoaiele cele goale erau acum pline de vin. Atunci au vestit degrabă împăratului și patriarhului de minunea ce se făcuse și toți, venind, au proslăvit pe Dumnezeu și au mărit pe Sfinții Săi Mucenici. Iar toiagul ce se făcuse copac l-au frânt și l-au împărțit, pentru binecuvântare. Și multe tămăduiri neputincioșilor s-au făcut întru acea zi, cu rugăciunile Sfinților răbdători de chinuri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos.  Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

O inimă care nu plânge nu se roagă

 "Omule… nu fugi de lacrimă, căci ea este semnul că inima ta încă respiră.Când omul nu mai are lacrimi, nu e doar că s-a uscat ochiul, ci s-a împietrit inima. Și o inimă împietrită nu mai poate nici iubi, nici ierta, nici simți prezența lui Dumnezeu. Sfântul Paisie spunea cu durere: „O inimă care nu plânge, nu se roagă.” Pentru că rugăciunea adevărată nu se face cu buzele, ci cu suspinul care se ridică din adâncul inimii, acolo unde cuvântul nu mai ajunge. Lacrima este glasul tainic al inimii. Ea nu cere, nu explică, nu argumentează — doar se varsă. Și în acea picătură mică, Dumnezeu citește tot ce omul nu mai poate spune. Când lacrima cade, cerul se deschide; când lacrima lipsește, cerul tace. De aceea, Sfântul Paisie spunea că lacrima e rugăciune curată, fără mândrie, fără formă, fără zgomot. Ea spală sufletul mai mult decât o mie de cuvinte rostite în grabă. Dar omul de azi s-a rușinat de lacrimă. Vrea să fie tare, să nu se vadă că îl doare, să nu pară slab. Și astfel își ascun...