"Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian, fiind rob al unei femei de neam mare și de cinste, anume Aglaia, fiică a lui Avachei, prefect al Romei. Și era femeia aceasta, Aglaia, foarte bogată, iar Bonifatie, sluga ei credincioasă, purta de grijă averii sale, dar el viețuind în păcate trupești cu stăpână-sa și era și bețiv. Nu spre defăimare se spune aceasta, că degrabă se va arăta și fericita schimbare a acestora, cum păcătosul se face sfânt, ba încă și mucenic al lui Hristos.
Dar, și în vremea viețuirii sale, cea cu iubire de patimă, măcar că slujea păcatului, avea și părți bune, că era milostiv și iubitor de străini și da cu dragoste celor lipsiți și i se frângea inima și i se făcea milă de nevoile oamenilor, că n-aștepta să fie rugat ca să vină în ajutor; asemenea și stăpâna lui era milostivă și iubea pe mucenici. Și, fiindcă adeseori suspinau către Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul nu i-a lăsat mai mult să se întineze, cu păcatele lor cele necurate, ci a rânduit o spălare de întinările lor.
Deci, într-una din zile, stăpâna a zis lui Bonifatie: "Mergi în Răsărit, unde mărturisesc Sfinții, și-mi adă moaște de Mucenici, ca să le avem de ajutor și de sufletească mântuire." Iar Bonifatie, răspunzând, a zis: "De vor aduce moaștele mele le vei primi oare?" Iar ea a râs, zicându-i: "Bețivule." Și, învățându-l, l-a trimis. Și el a luat douăsprezece slugi și mulți galbeni și a ajuns la Cilicia, unde erau dați la chinuri Sfinții. Și, aflându-i în chinuri, le sărută legăturile și rănile.
Deci, aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, a stat Bonifatie în fața dregătorului, mărturisind că este creștin. Și, prinzându-l, l-au spânzurat cu capul în jos și l-au strujit fără milă și l-au împuns cu trestii ascuțite pe sub unghii și i-au dat plumb topit pe gură, și l-au băgat cu capul în jos într-o căldare plină de smoală ce fierbea. Dar, din toate, nevătămat a ieșit. Atunci dregătorul a poruncit să i se taie capul. Deci, l-au luat ostașii și l-au scos, spre ucidere. Iar Sfântul, după ce s-a rugat, și-a plecat capul și a fost tăiat. Și ceea ce zisese stăpânei sale, râzând, când a plecat, s-a împlinit cu fapta.
Iar slugile ce veniseră cu dânsul de la Roma, dacă văzură că zăbovește, socotiră că va fi umblând prin cârciumi după beție, cum îi știau năravul. Iar dacă au aflat de chinurile și de tăierea ce a răbdat și cum și-a dat sfârșitul, au umblat de i-au găsit moaștele și, plângându-l, cădeau către el, cerându-și iertare, că îl grăiseră de rău, ci cumpărându-i trupul cu preț de cinci sute de galbeni, l-au adus la Roma. De acestea aflând, Aglaia, stăpâna lui, a dat slava lui Dumnezeu și l-a primit cu cinste mare și l-a îngropat aproape de cetate, ca la cincizeci de stadii și, făcând o o biserică cu numele lui, la casa ei în oraș, l-a mutat acolo. Și, în toate zilele, la sfintele lui moaște, se făceau multe tămăduiri. Iar ea, de atunci bineviețuind, cu cuviință și rânduiala dumnezeiască, cu pace și-a dat sufletul la Dumnezeu."
Comentarii
Trimiteți un comentariu