Un călugăr egiptean viețuia aproape de Constantinopol, pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450). Și umbla, trecând pe acolo, împăratul. Și, lăsând toți însoțitorii, împăratul a mers singur și a bătut în ușa călugărului. Și după ce i-a deschis, nu l-a cunoscut cine era, însă l-a primit pe el ca pe un ostaș, iar după ce a intrat, făcând rugăciune, s-a așezat. Și a început a-l întreba împăratul: "Cum se află părinții cei ce sunt în Egipt?" Iar el i-a răspuns: "Toți se roagă pentru mântuirea ta." Și i-a mai zis lui bătrânul: "Mă rog, să mănânci puțin." Și i-a muiat lui pâine de a sa și a turnat undelemn și sare și a mâncat; apoi i-a dat lui și apă de băut. Deci, i-a zis lui împăratul: "Oare știi cine sunt eu?" Iar el a răspuns: "Dumnezeu te știe pe tine." Atunci i-a spus lui: "Eu sunt Teodosie, împăratul." Și îndată, i s-a închinat lui bătrânul. După aceea, i-a zis lui împăratul: "Fericiți sunteți voi, că nu aveți grijile vieții acesteia. Cu adevărat, că împărat m-am născut și am crescut, însă niciodată n-am mâncat pâine cu așa dulceață, nici apă n-am băut așa precum astăzi; foarte cu dulceață am mâncat și am băut." Și i-a zis lui starețul: "Fiindcă noi călugării toate bucățele noastre le facem cu binecuvântare, pentru aceea, dulce este și această proastă mâncare. Iar în casele voastre toată osteneala bucatelor voastre celor multe o fac slugile și binecuvântare nu iau de la nimeni."
Deci, a început împăratul, de atunci, a cinsti pe călugări și a le da câte ceva. Iar starețul, lepădând cinstea dată de împărat, a fugit și a mers în Egipt.

Comentarii
Trimiteți un comentariu