Întru această zi, cuvânt despre unul care a venit la ava Antonie, să se facă călugăr, dar păstra ceva avere pentru sine.
"Un frate oarecare, lepădându-se de cea proastă şi lumească viaţă şi împărţindu-şi toată averea la săraci, şi-a ţinut încă puţină avere, ca să-i fie lui de trebuinţă şi de vreo slujbă, a mers la marele Antonie. Însă, după ce a aflat şi a înţeles stareţul toate cele despre dânsul, i-a zis lui: "Dacă voieşti să fii călugăr, să mergi acum în cutare sat şi să cumperi de acolo carne şi să o pui pe ea peste trupul tău, gol fiind, şi aşa să vii aici, aducând-o." Deci, a făcut fratele aşa, iar câinii şi păsările, văzând carnea aceea, îi rupeau lui tot trupul, până ce a venit la Sfântul. Iar, după ce a sosit înaintea stareţului, Ava îndată l-a întrebat pe el dacă a făcut precum i-a poruncit lui. Iar fratele acela şi-a arătat tot trupul lui ciupit şi muşcat de păsări şi de câini. Deci, a zis Sfântul Antonie: "Cei ce se leapădă de viaţa cea proastă şi lumească şi vor să mai aibă şi să păstreze averi şi bani, aşa vor fi rupţi şi ciupiţi, luptându-se cu dracii gândurilor."

Comentarii
Trimiteți un comentariu