Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut fața apelor, după care se scufundă în adâncuri.
Așa se cufundă și întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el.
Unde locuiești tu, suflet smerit? Cine viază întru tine? Și cu ce te-aș putea asemăna?
Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui și încălzești pe toți cu căldura ta.
Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului.
Tu ești asemenea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască.
Pe tine te iubesc cerul și pământul.
Pe tine te iubesc sfinții apostoli, prorocii, sfinții ierarhi și cuvioșii.
Pe tine te iubesc îngerii, serafimii și heruvimii.
Pe tine te iubește, în smerenia ei, Preacurata Maică a Domnului.
Pe tine te iubește și de tine se bucură Domnul.
Între Iadul deznădejdii și iadul smereniei. Cuviosul Siluan Athonitul

Comentarii
Trimiteți un comentariu