"A fost, într-o cetate, un episcop temător de Dumnezeu, care nu primea pe cei ce cleveteau. Deci, la acesta venind, niște oameni neștiutori, au clevetit pe două femei cunoscute, că fac desfrânare, într-ascuns de bărbații lor. Iar episcopul, măcar că era silit de dânșii, n-a voit să le vădească pe ele, că avea episcopul darul de a cunoaște sufletele, după fața fiecăruia. Deci, mai întâi stând, s-a rugat lui Dumnezeu, vrând să se încredințeze de aceasta cu adevărat și, făcându-se Liturghie, s-au împărtășit toți cu Sfintele Taine. Și vedea episcopul fetele celor ce se apropiau acolo și le cunoștea cu ce păcat este vinovat fiecare. Ca fetele păcătoșilor, unele erau îngălbenite, ale altora, înfocate, iar ale altora mohorâte și înnegrite, pe când ale unora din ei, se arătau albe și luminate și ceea ce primeau în gură le lumină tot trupul, iar pe alții ca focul îi ardea. Și a venit rândul femeilor ca să ia Sfânta Împărtășanie și vedea episcopul cum sunt și acelea cu sufletul. Și vedea fetele lor, că la unele se făceau negre și aprinse, iar la altele rumene și albe. Și au venit la acele femei, pe care le clevetiseră la episcop, și le-a văzut pe ele că aveau ochii luminați și cinstiți și hainele albe și amândouă, primind Tainele lui Hristos, s-au luminat ca soarele.
Deci, s-a rugat lui Dumnezeu episcopul ca să-i arate lui, prin descoperire, starea lor cu adevărat. Și stând înaintea lui, îngerul Domnului i-a poruncit să-l întrebe despre oricine va vrea. Iar episcopul a întrebat, mai întâi, despre acele două femei, dacă este adevărata clevetirea cea despre ele, sau este minciună. Și a răspuns îngerul: "Adevărată este vorba ce ai auzit despre dânsele, de la început." Zis-a episcopul: Atunci cu de erau ele luminate dă față și, albe la îmbrăcăminte, la primirea Tainelor lui Hristos?" Și a răspuns Îngerul: "Pentru că, venindu-și în simțirea și cunoștința acelor fapte, cu lacrimi și cu suspinuri, cu milostenie la săraci și prin mărturisirea curată, s-au întors la Dumnezeu și s-au făgăduit că nu vor mai cădea de acum întru acel fel de greșeală și au primit de la Dumnezeu iertare. Și de păcate fiind iertate, viețuiesc de acum întru curăție și întru dreptate." Deci, minunându-se, episcopul a zis: "Neasemănat este lucrul femeilor acestora, că, iată, nu numai de păcate le-a iertat, ci și de atât de mare dar le-a învrednicit pe ele." Iar la aceasta, i-a zis îngerul: "Te minunezi de aceasta cu dreptate, ca om ești. Însă Stăpânul nostru și al vostru, Dumnezeu adevărat fiind, Bunul și Iubitorul de oameni, pe cei ce încetează de la păcate și prin mărturisire cad la Dânsul cu credință, nu numai că nu-i trimite la osândă, ci încă îi învrednicește de cinste. Că așa a iubit Dumnezeu toată lumea, încât și pe Unul născut Fiul Său L-a dat pentru noi. Că de vreme ce atunci, mai înainte de împăcare, când eram vrăjmași, El a voit a muri, după împăcare, ne va ierta, de ne vom întoarce la Dumnezeu și de ne vom îndepărta de păcate; și El va izbăvi de osândă și ne va dărui desfătarea bunătăților celor gătite de Dânsul. Deci, iată, să cunoști acum și tu, că nici un păcat de acele mari și necurate nu biruiește iubirea de oameni a lui Dumnezeu, numai de și-ar șterge cineva păcatele sale prin pocăință. Că știe, Iubitorul de oameni Dumnezeu, slăbiciunea neamului omenesc și tăria poftelor și puterea răutăților diavolului, și pe cei ce cad îi iartă, ca pe niște fii. Le cere însă, îndreptarea cea spre mântuire, îndelung răbdându-i și pe cei ce se căiesc și se roagă, ca pe niște neputincioși, îi iartă și de la chinuri îi slobozește și le dă bunătățile cele gătite drepților."
Iarăși, a zis episcopul către înger: Spune-mi, rogu-mă, și înțelesul fețelor; în ce fel de păcate petrece fiecare fața, ca și de aceasta să avem înștiințare". Grăit-a lui îngerul: "Cei ce au fețele luminate și albe, întru curăție și dreptate petrec și blânzi și milostivi sunt. Iar cei ce au fetele negre și gălbicioase sunt lucrători de desfrânare și necurăție. Iar cei ce se arată mohorâți și înfocați, în clevetiri și nedreptate petrec, iubesc defăimarea și ucigași vicleni sunt". Și iarăși a zis îngerul către episcop: "Să le ajuți lor, de iubești mântuirea lor, că pentru aceasta rânduit ești. Deci, pe cât îți stă ție în putere, roagă-te pentru dânșii, ca să se întoarcă la Dumnezeu de la păcatele lor și plata vei avea multă și te vei asemăna cu Stăpânul tău, Cela ce, pentru viață și mântuirea oamenilor, din Cer S-a pogorât și de bună voie a primit a viețui dimpreună cu noi pe pământ".
Sursa Lumea Ortodoxă

Comentarii
Trimiteți un comentariu