Treceți la conținutul principal

Cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre pocăință și umilință

 


Frații mei iubiți, până avem vreme, să plângem întru rugăciunea noastră, ca să ne izbăvească pe noi Domnul de plânsul cel nesfârșit și de scrâșnirea dinților și de focul gheenei și să ne bucure pe noi în viața cea fără de sfârșit, acolo de unde a fugit durerea, întristarea și suspinul, unde nu este moarte și stricăciune, ci numai bucurie și veselie și inimă bună și celelalte bunătăți, pe care le-a gătit Domnul celor ce-L iubesc pe El. Fericit, și de trei ori fericit, este cel care se va învrednici de bunătățile acestea și vrednic de jale și ticălos este cel ce se lipsește de ele, că zice Domnul: "Ce va folosi omul, de va dobândi lumea toată, dacă sufletul său își va pierde?" Deci, să nu prețuim peste măsură veacul acesta, sărac și trecător, ca să nu ne fie nouă și mai amar focul cel neadormit și viermele cel veșnic și înveninat.

Deșteaptă-te, o, leneșule, și urmează în viața ta pe Hristos. Vezi pe cei ce sunt împreună cu tine, cum se nevoiesc și se sârguiesc pentru mântuirea lor, cum candelele lor sunt luminoase și gura lor pururea laudă pe Dumnezeu, Cel fără el de moarte. Nu urma pe cei ce se risipesc, ci pe cei ce se nevoiesc; nu pe cei ce se desfătează, ci pe cei ce se înfrânează, nu pe cei ce râd, ci pe cei ce plâng, nu pe cei ce cântă din fluiere, ci pe cei ce se roagă; nu pe cei cu râsul, care cântă cântece drăcești, ci pe cei ce cântă cuvinte duhovnicești; nu pe cei ce lăutăresc, ci pe cei ce citesc. Să nu râvnești celor bogați, ci celor smeriți cu duhul. Mulțumește Domnului împreună cu David. Întru smerenia noastră, și-a adus aminte de noi Domnul. Nu iubi pe cei ce se îmbată, ci pe cei ce flămânzesc și însetoșează. Nu pe cei iubitori de vrajbă și sfăditori, ci pe cei împăciuitori. Nu pe cei aspri și fără de omenie, ci pe cei pașnici și milostivi. Nu pe cei dârji, ci pe cei blânzi. Să nu te numeri cu ocărâtorii, că ocărâtorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și toate ale lor sunt păcate. După cum zice Pavel: "La cei pângăriți și necredincioși, nimic nu este curat. Ci și mintea lor este pângărită, asemenea și cugetul."

Deci, păzește-ți cu hotărâre sufletul tău, iubite. Vezi, o, frate, să nu ai vrajbă asupra cuiva, de este cu putință, nici măcar un ceas. Nici să dormi cândva, având vrajba asupra cuiva, ca nu cumva noaptea să vă despartă pe voi unul de altul și să afli osânda neiertată. Niciodată să nu încetezi a te ruga; când poți pe față, iar când nu poți, măcar în minte. Să nu aștepți ziua Duminicii, nici loc deosebit, nici biserica, ci, oriunde te vei afla, în țarină, arând, ori pe cale umblând, ori oi păscând, ori în casa ta șezând, de rugăciunea ta să nu te depărtezi. Deci, vezi, o, iubite, să nu ai vrajbă asupra cuiva, că nu primește Dumnezeu rugăciunea celui ce uneltește răul asupra vecinului său. Păzește-te să nu faci otrăviri, nici vrăji. Iar tu, ca un ucenic credincios, fugi de acestea, având adevărul și mântuitoarea și de viață făcătoarea Cruce și pe Domnul, Cel ce pe ea S-a pironit, Care păzește pe toți cei ce iubesc preacurată și de viață făcătoarea Cruce. Lui i se cuvine slavă în vecii vecilor! Amin. 

Sursa. Lumea Ortodoxă 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Asta a văzut Cuvioasa și n-a putut descrie în cuvinte omenești" ...

 SFÂNTA CUVIOASĂ ELISABETA A TĂCUT. EA A VĂZUT SFÂRȘITUL OMULUI AȘA CUM ÎL ȘTIAM " N ăscută pe 16 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 de-cembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon a primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În ace-lași an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea. La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1...

NAȘTEREA DIN NOU ÎN HRISTOS..

" S finții Părinți ne spun că Dumnezeu a creat lumea și tot ce este în ea, dar își continuă creația zi de zi și clipă de clipă, veghind asupra întregii creații veșnic. Dumnezeu creează locuri, oameni, întâlniri, comuniuni între oameni care nu s-au cunoscut niciodată prin Duhul Sfânt. Oamenii cu o viață duhovnicească îmbunătățită, cu o viață de sfințenie lasă în urma lor o dâră a harului divin. Mai mult, atunci când îi întâlnești te simți mic, te simți slab, te simți păcătos.  Într-o noapte de vară, a bătut la noi la ușă o astfel de persoană. Am deschis ușa și ne-a izbit în față harul divin. Era maica Teodora (Sfânta Elisabeta), pe care am poftit-o în casă, am așezat-o la masă. Am mâncat, ne-am rugat, am plâns cu lacrimile bucuriei duhovnicești. În acea noapte, s-a întâmplat o minune în casa noastră. Fosta soție, Cherața, a avut un moment de meditație profundă și de căință, ca într-un film i s-a derulat în față viața ei plină de păcate, după care a izbucnit în plâns și a plâns preț...

O inimă care nu plânge nu se roagă

 "Omule… nu fugi de lacrimă, căci ea este semnul că inima ta încă respiră.Când omul nu mai are lacrimi, nu e doar că s-a uscat ochiul, ci s-a împietrit inima. Și o inimă împietrită nu mai poate nici iubi, nici ierta, nici simți prezența lui Dumnezeu. Sfântul Paisie spunea cu durere: „O inimă care nu plânge, nu se roagă.” Pentru că rugăciunea adevărată nu se face cu buzele, ci cu suspinul care se ridică din adâncul inimii, acolo unde cuvântul nu mai ajunge. Lacrima este glasul tainic al inimii. Ea nu cere, nu explică, nu argumentează — doar se varsă. Și în acea picătură mică, Dumnezeu citește tot ce omul nu mai poate spune. Când lacrima cade, cerul se deschide; când lacrima lipsește, cerul tace. De aceea, Sfântul Paisie spunea că lacrima e rugăciune curată, fără mândrie, fără formă, fără zgomot. Ea spală sufletul mai mult decât o mie de cuvinte rostite în grabă. Dar omul de azi s-a rușinat de lacrimă. Vrea să fie tare, să nu se vadă că îl doare, să nu pară slab. Și astfel își ascun...